Problema justitiei romane incepe de sus. Si, surpriza, nu este practica neunitara

Prin prezenta postare incep o serie de cateva articole (nu neaparat consecutive) cuprinzand opinii - atat de ordin general, cat si, passim, concret, factual - cu privire la modul romanesc de conducere al justitiei, suficient de particular si de anacronic incat a reusit sa genereze o categorie aparte de conducatori: fie ca au fost numiti dinozauri, fie baieti destepti, caracteristica lor definitorie este ca nu joaca dupa reguli. Eu cred ca in primul rand datorita faptului ca nu le cunosc. Pentru azi, unele repere generale in functie de care, ca regula, in general, ideatic si, probabil, prin alte parti, justitia este carmuita din punct de vedere administrativ. Epuizand, in titlu si in preambul, doza de ironie care apare ca un reflex cand ma gandesc la aceasta chestiune, discutia va fi una serioasa. Care ar trebui sa preocupe pregnant pe cei care au temporar gestiunea sistemului, insa care sunt mult mai aplecati spre "amenintari" gen practica neunitara (bun, candva am sa renunt sa iau in ras acest scop suprem, insa pana una alta cred ca e exemplul tipic pentru situatia de sat ars si baba care-si impleteste cosita in care se gaseste sistemul judiciar - tocmai au primit vechime in magistratura alte inca cateva zeci de profesii fara nici o treaba cu aceasta). Si pentru ca am ajuns in acest punct si introducerea a devenit o divagatie in toata regula, de ce e asa de populara problema practicii neuitare? Pentru ca toti pricep ca e pe undeva o problema, nimeni nu o poate rezolva, asa incat niciunul nu greseste dandu-si cu parerea. Ce mai, iata un loc unde toti suntem frumosi si destepti. Dar sa fim seriosi acum, de inceput de serie. Cateva puncte de plecare.

Integrarea europeană nu a dat încă peste cap sistemul judiciar, însă aceasta nu înseamnă că nu o va face – trebuie ceva timp până justiţiabilii şi apărătorii lor să asimileze noile drepturi şi noul statut. Prin urmare, relevanţa experienţei trecute ca judecători şi manageri continuă să scadă, noile provocări cerând competenţă şi capacitate de adaptare, mai degrabă decât o perioadă anterioară de perpetuare şi repetiţie a unora şi aceloraşi tipuri de cazuri, atribuţii, situaţii.
Se resimte aşadar nevoia unei schimbări de atitudini a sistemului judiciar, pe măsura contextului internaţional la care România este chemată să participe. Da, globalizarea este aici, iar în justiţie aceasta se traduce printr-o imensă cantitate de informaţie care trebuie receptată – un adevărat şoc tehnologic. Vechimea în munca de judecător şi vehicularea unei statistici nerelevante dispar în faţa noilor cerinţe calitative – sine ira et studio.
Sunt de părere, aşadar, că o persoana cu putere de decizie trebuie să fie în primul rând un bun profesionist, la curent cu evoluţiile dreptului în plan naţional, european şi internaţional, cu o pronunţată capacitate imaginativă şi de adaptare.
Cei cu functii de conducere sunt organe administrative, deciziile lor fiind cenzurabile în conformitate cu Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În acest sens, trebuie remarcat că în dreptul nostru nu există o reglementare de drept comun a actului administrativ, sub aspectul formei, procedurii, condiţiilor de valabilitate, legiuitorul acoperind numai partea de litigiu administrativ. Totuşi, inexistenta acestor principii generale care să ghideze activitatea organelor administrative din instante, nu este de natură să lipsească cu totul de repere modul în care este exercitată. Astfel, există suficiente documente internaţionale cu aplicabilitate în domeniu, cum ar fi, Rezoluţia nr. (77)31 a Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la protecţia individului în relaţia cu actele autorităţilor administrative, Recomandarea Consiliului Europei nr. R(80)2 cu privire la exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative, ambele preluate în Codul bunei administrări, anexă la Recomandarea CM/Rec(2007)7.
Sunt de părere că, la acest moment, ele trebuie avute în vedere mai pronunţat decât a îngăduit până acum caracterul lor de soft-law, având în vedere, pe de o parte, vocaţia europeană şi de stat de drept a României, iar, pe de altă parte, recenta Recomandare Rec(2004) 5 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la verificarea compatibilităţii proiectelor de legi, legilor în vigoare şi practicii administrative cu standardele prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a luat în considerare, în mod constant, rezoluţiile şi recomandările Consiliului Europei în stabilirea conţinutului drepturilor pe care le ocroteşte.
Un alt principiu incompatibil cu modul de lucru dinozaurian de conducere este cel al nediscriminării, cuprins în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, art. 1 alin. 2 lit. i) garantând principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării în exercitarea dreptului la muncă, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, aceste elemente fiind obligatorii pentru orice persoană juridică, inclusiv pentru instanţă, în conformitate cu art. 1 alin. 4 din acelaşi act normativ.
Conţinutul dreptului la muncă, vizat de principiul egalităţii, este extins de art. 3 lit. a) din ordonanţă, care impune aplicarea acestuia tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice, în ceea ce priveşte condiţiile de încadrare în muncă, criteriile şi condiţiile de recrutare, selectare şi promovare, accesul la toate formele şi nivelurile de orientare, formare şi perfecţionare profesională.
Orice prerogativa presedintiala care confera un beneficiu unui component al instantei trebuie utilizată într-o manieră obiectivă şi transparentă (pentru a nu leza persoanele care ar putea infatisa pretentii concurente), în spiritul Recomandării Consiliului Europei nr. R(80)2 cu privire la exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative. Totodată, reamintesc, potrivit art. 2 lit. c) al Recomandării Nr. R 94(12) a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei către Statele Membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective.
Cu privire la resursele materiale ale instanţei, trebuie observat că Principiul III din Recomandarea Nr. R 94(12) a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei către Statele Membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, impune condiţii de muncă adecvate, în aşa fel încât judecătorii să-şi poată îndeplini în mod eficient atribuţiile.