Curtea Constitutionala despre legislatia in materia discriminarii

Intr-o serie de 4 decizii (818-821/2008), Curtea Constitutionala a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) şi art.27 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca si continut, după ce în art. 1 al ordonanţei se enunţă principiile constituţionale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetăţeni şi se enumeră principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile şi discriminările, în art. 2 alin.(3) se prevăd următoarele: „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.(1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare."
Prin art. 27 alin.(1) al ordonanţei, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată, de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare.

S-a retinut, in esenta, ca art. 2 alin. 3 declara discriminatorii prevederile care dezavantajeaza anumite persoane fata de alte persoane, fara distinctie, ceea ce inseamna ca se refera si la legi si ordonante de guvern, emise in virtutea delegarii legislative. In consecinta, art. 27 alin. 1 se poate referi si la anularea legilor, iar atributia de a anula dispozitii legale si de a le inlocui este contrara art. 1 alin. 4 (separatia puterilor in stat) si art. 61 (Parlamentul - unica autoritate legiuitoare).
Solutia este una justa si laudabila, singurele observatii putand fi facute in legatura cu motivarea. Consider ca trebuiau sa aminteasca si faptul ca art. 2 alin. 3 din ordonanta dubleaza art. 53 din Constitutie, iar art. 1 dubleaza unele principii constitutionale. Cu alte cuvinte, un mecanism de nivel constitutional a fost replicat legislativ, deci la un nivel inferior si cu alte parghii de cenzura, respectiv instantele de judecata in loc de CC. Ca rezultat, in mod mascat a fost sustrasa din competenta lor exclusiva o anumita problema de constitutionalitate si le-a fost deci fraudata aceasta competenta.

E pentru prima data cand Curtea Constitutionala se pronunta asupra concurentei unui drept conventional cu unul constitutional, respectiv asupra situatiei in care dreptul e prevazut in ambele texte, si au spus ca nu pot fi evitati. Interpretarea lor e concordanta cu practica CEDO care nu a exclus recurgerea la o instanta constitutionala si a lasat in domeniu o marja larga de apreciere statelor. Gasesc ca si din punct de vedere practic e mai bine sa existe o cenzura unica in locul unei democratizari a aplicarii drepturilor fundamentale, pentru ca, bunaoara, s-a vazut de ce e in stare ICCJ (a se vedea materialele de sub eticheta grad profesional DNA/DIICOT). Off the record, se pare ca solutiile in domeniul gradului profesional nu sunt atat de nevinovate cum ar trebui sa para.

In alta ordine de idei, chiar ma bucur de aceste decizii, pentru ca CNCD (oarecum indirect lovit) a deschis portile recunoasterii ca vechime de judecator a vechimii secretarilor de primarie si grefierilor, incepand cu politistii. Tot off the record, o anume persoana de acolo care a votat vechimea politistilor era intr-un oarecare conflict de interese, ca tot am vorbit de DNA. Alte dedesubturi despre inclinatia spre negociere intre unele puteri in stat (bunaoara, CSM) si CNCD, posibil in viitor.