Azi este pomenit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie care s-a născut în Tesalonic si după moartea tatălui său a fost numit de împăratul Maximilian în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu porunca să-l cureţe de creştini.
Nu numai că Sfântul Dimitrie nu a respectat ordinul, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia. În puţin timp, s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat şi a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi. Ajuns aici l-a chemat în faţa sa pe voievodul cetăţii, Sfântul Dimitrie, care stând înaintea împăratului l-a mărturisit pe Hristos.
A fost închis, iar în ziua de 26 a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a lovit în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce.

Am fost in Tesalonic acum trei ani si pot sa spun ca este un oras splendid, eu il consider cel mai frumos pe care l-am vazut pana acum. Sa nu ocoliti biserica sfantului, e un loc deosebit, asa cum este intreg orasul, de altfel. Promenada portului e splendida, trebuie vizitate terasele de acolo.