Se pare ca aceia care trag sforile in CSM (adica „gândesc strategic”) credeau ca scapam de monitorizare daca impusca in toate directiile. Calculele au fost proaste si nimeni nu le-a bagat in seama frenezia disctructiva. Desi este departe de a surprinde realitatea crunta a sistemului, mafia de relatii, raportul arata totusi ca la Inspectia Judiciara nu e corect sa fie numiti in principal din Bucuresti. Oricum inspectia e controlata, insa o plaja mai larga de selectie nu ar face-o un instrument atat de bine uns si de unitar.
Pe de alta parte, pana de curand raportul a insistat pe conflictele de interese din CSM, acestea exista in continuare netulburate, fara ca raportul actual sa le mai aminteasca. Astfel, Lidia Barbulescu este in continuare vicepresedinte al ICCJ, Anton Pandrea presedintele sectiei penale a ICCJ, Costel Dragut presedintele CA Craiova, Gheorghe Groza presedintele CA Oradea, toti cumuland calitatea de membru CSM (platit integral). Virgil Andreies este oprit de lege sa cumuleze calitatea de presedinte CSM, ca altfel s-ar afla in aceeasi situatie, neexistand o hotarare CSM in care sa se consemneze vreo optiune pentru activitate permanenta (proasta optiune, cand se pot castiga acceasi bani cu jumatate de munca).
In fine, sa scoatem putina mizerie de sub pres (daca raportul nu prea vrea sa o faca) si sa ne amintim acest episod din ciclul qui custodet custodient:
Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lidia Bărbulescu, a cerut Institutului Naţional de Criminologie să scoată dreptul civil din rândul materiilor pentru examenul de capacitate susţinut de stagiari, pentru a o scuti pe fiica ei de această corvoadă. Conform unei sesizări trimise la CSM de către Ministerul Justiţiei, judecatoarea Bărbulescu a sunat-o direct pe directoarea Institutului Naţional de Criminologie (INC), Dorinica Ioan, cerându-i întocmirea unui regulament separat de susţinere a examenului pentru consilierii stagiari de aici. Lidia Bărbulescu a invocat drept argument o discuţie pe această temă pe care ar fi avut-o membrii Consiliului Superior al Magistraturii, deşi INC este o instituţie subordonată Ministerului Justiţiei. Totodată, vicele Înaltei Curţi a sugerat şi modalitatea de susţinere a examenului, în sensul reducerii numărului de materii care constituiau probe pentru acest concurs. Adică să rămână doar dreptul penal şi criminologia şi să fie scos dreptul civil. După alte câteva zile - toate acestea întâmplându-se în cursul lunii octombrie -, Lidia Bărbulescu a tot sunat, cerându-i conducerii INC să trimită la CSM proiectul cu regulamentul cerut. Interesant este că anterior acestor convorbiri, pe la mijlocul lunii septembrie, fiica Lidiei Bărbulescu, stagiar al INC, a prezentat, sperând într-o aprobare, un proiect asemănător celui cerut de mama sa.
Bineinteles, colegii au scapat-o pe d-na vicepresedinte, pe motiv ca interventia nu a avut loc in exercitarea atributiilor de serviciu.
miercuri, 18 februarie 2009
miercuri, 11 februarie 2009
Vanatoarea de vrajitoare (II)
Episodul II din falsul caz Gorbunov s-a consumat azi: in plin avant revolutionar, CSM (sectia pentru judecatori) a revocat din functie preşedintele si vicepresedintele Tribunalului Dolj.
Din capul locului trebuie sa ne intrebam ce treaba are vicepresedintele in aceasta chestiune, avand in vedere ca atributiile sale sunt concepute aproape in exclusivitate numai pentru cazul absentei presedintelui, ca nu este vorba de o copresedintie, ci de o functie banala de substituire, insa comunicatul CSM rezolva dilema pentru noi: presedintele actual al sectiei penale nu era la data "faptei" sef. Asa ca pur si simplu ca sa iasa numarul ca la celelalte institutii l-au pus la pachet pe vicepresedinte. De fapt, si-au si cerut scuze auditoriului vanatoarei de vrajitoare, si au oferit alt sange in schimb.
Era interesant de stiut care sunt motivele revocarii (probabil la fel de puerile, izolate si lipsite de raport de cauzalitate ca si precedentele) insa in afara de solutia prezentata razboinic, nu se precizeaza nimic in komunikate.
In orice caz, revocarea vicepresedintelui Tribunalului Dolj ne confirma pe deplin ipoteza initiala, a vanatorii de vrajitoare pentru imaginea proprie. Cati acari Pauni trebuie sa mai cada pentru potolirea unor complexe jalnice?
TOTI magistratii vizati au obligatia morala fata de colegi sa atace hotararile.
Din capul locului trebuie sa ne intrebam ce treaba are vicepresedintele in aceasta chestiune, avand in vedere ca atributiile sale sunt concepute aproape in exclusivitate numai pentru cazul absentei presedintelui, ca nu este vorba de o copresedintie, ci de o functie banala de substituire, insa comunicatul CSM rezolva dilema pentru noi: presedintele actual al sectiei penale nu era la data "faptei" sef. Asa ca pur si simplu ca sa iasa numarul ca la celelalte institutii l-au pus la pachet pe vicepresedinte. De fapt, si-au si cerut scuze auditoriului vanatoarei de vrajitoare, si au oferit alt sange in schimb.
Era interesant de stiut care sunt motivele revocarii (probabil la fel de puerile, izolate si lipsite de raport de cauzalitate ca si precedentele) insa in afara de solutia prezentata razboinic, nu se precizeaza nimic in komunikate.
In orice caz, revocarea vicepresedintelui Tribunalului Dolj ne confirma pe deplin ipoteza initiala, a vanatorii de vrajitoare pentru imaginea proprie. Cati acari Pauni trebuie sa mai cada pentru potolirea unor complexe jalnice?
TOTI magistratii vizati au obligatia morala fata de colegi sa atace hotararile.
sâmbătă, 7 februarie 2009
Cazul Gorbunov: vanatoarea de vrajitoare
Acum, cand e aproape sigur ceea ce parea clar de la inceput, ca e foarte probabil ca nu Gorbunov sa fie ticalosul, masurile CSM pot fi limpede vazute in lumina lor reala: sunt o banala vanatoare de vrajitoare.
Problema a inceput la Tribunalul Dolj, dar in loc de revocari in functii de conducere acolo, s-au facut revocari la Brasov si la parchet, fara nici o justificare (numele de Constantin Diaconu, presedintele Tribunalului Dolj nu ar trebui sa va fie necunoscut, mai ales daca ati participat la examene de promovare in functii de conducere - prietenii stiu de ce).
Presa a cerut sange si i s-a dat, numai ca nu era sangele unor vinovati (nu in ceea ce priveste speta Gorbunov, anyway). Multa vreme m-am gandit de ce oameni de genul asta se dau in vant sa iasa bine in presa. Sa recunoastem: impactul presei e nesemnificativ, ca reach, numar de oameni pe care i-a sensibilizat/ mobilizat/ informat. Nu de aia.
Cred ca: 1. interesul lor pentru presa vine dintr-un ego exacerbat si-un narcisism pregnant. Sa ma vada lumea-n satul meu ce-am ajuns, sa mearga satenii la mama sa-i spuna ce bine am vorbit si ce dur m-am aratat, sau colegii de serviciu la nevasta la servici sa vada ce importanta familie are. Asta e schema de baza ipotetica, variatiunile pot fi nesfarsite.
2. trebuie sa existe un reper in functie de care sa se stabileasca o ierarhie in interiorul grupului, haitei (turmei?). Evident ca nu-si citesc hotararile intre ei, nu cred ca s-ar lauda cu ele, nu prea au o alta productie intelectuala, asa ca cel mai la indemana e "imaginea".
Asa ca, presa in sine nu e o presiune (nu raspund deloc in fata presei, nu raspund de fapt in fata nimanui), daca ar fi o presiune nu ar arata directia de actiune. Insa toate sucelile aratate mai sus, compuse, ii pun in fata luarii unei decizii, le dau impresia unei presiuni.
Complexatii care ajung in functii is periculosi si propaga in mediul exterior principiul din haita, cel al "imaginii", pentru ca altul nu stiu (orice om, grup, are un modus operandi, de-aia, bunaoara, criminalii se prind destul de usor si nu-s in stare de la o crima la alta sa se dezbare de pattern).
E inadmisibil ce s-a intamplat: procurorii au o obligatie de facut recurs? presedintele tribunalului poate fizic verifica toate hartoagele unui compartiment de executari? Si-au facut imagine pe cadavrele altora.
Oamenii redusi sunt periculosi oriunde ar fi, atentie mare. Daca li se da putere absoluta reduc totul in jurul lor. Conjugati asta cu complexe si ambitii de tot felul si ajungem la falsa dilema pilatiana si la gestiunea dezastruoasa a unei false crize (Gorbunov e doar cel mai perfect tap ispasitor, la fel cum sunt si judecatorii de la Brasov revocati din functii de conducere).
Oamenilor, traim in Ferma animalelor in plina dictatura suina, sau, dupa o vorba consacrata, traim in Romania.
Cred ca: 1. interesul lor pentru presa vine dintr-un ego exacerbat si-un narcisism pregnant. Sa ma vada lumea-n satul meu ce-am ajuns, sa mearga satenii la mama sa-i spuna ce bine am vorbit si ce dur m-am aratat, sau colegii de serviciu la nevasta la servici sa vada ce importanta familie are. Asta e schema de baza ipotetica, variatiunile pot fi nesfarsite.
2. trebuie sa existe un reper in functie de care sa se stabileasca o ierarhie in interiorul grupului, haitei (turmei?). Evident ca nu-si citesc hotararile intre ei, nu cred ca s-ar lauda cu ele, nu prea au o alta productie intelectuala, asa ca cel mai la indemana e "imaginea".
Asa ca, presa in sine nu e o presiune (nu raspund deloc in fata presei, nu raspund de fapt in fata nimanui), daca ar fi o presiune nu ar arata directia de actiune. Insa toate sucelile aratate mai sus, compuse, ii pun in fata luarii unei decizii, le dau impresia unei presiuni.
Complexatii care ajung in functii is periculosi si propaga in mediul exterior principiul din haita, cel al "imaginii", pentru ca altul nu stiu (orice om, grup, are un modus operandi, de-aia, bunaoara, criminalii se prind destul de usor si nu-s in stare de la o crima la alta sa se dezbare de pattern).
E inadmisibil ce s-a intamplat: procurorii au o obligatie de facut recurs? presedintele tribunalului poate fizic verifica toate hartoagele unui compartiment de executari? Si-au facut imagine pe cadavrele altora.
Oamenii redusi sunt periculosi oriunde ar fi, atentie mare. Daca li se da putere absoluta reduc totul in jurul lor. Conjugati asta cu complexe si ambitii de tot felul si ajungem la falsa dilema pilatiana si la gestiunea dezastruoasa a unei false crize (Gorbunov e doar cel mai perfect tap ispasitor, la fel cum sunt si judecatorii de la Brasov revocati din functii de conducere).
Oamenilor, traim in Ferma animalelor in plina dictatura suina, sau, dupa o vorba consacrata, traim in Romania.
duminică, 1 februarie 2009
Chestiunea indemnizatiei de crestere a gemenilor sau tripletilor
Pentru ca este o problema supusa atentiei publice zilele acestea, iata un extras dintr-o hotarare de-a mea din 2006 (mentinuta in recurs, cred ca a fost prima hotarare pe tara dedusa judecatii in recurs la ICCJ, in aceasta materie):
Analizând excepţia de nelegalitate invocată, Curtea reţine următoarele:
Excepţia este întemeiată şi urmează a fi admisă.
Prin H. G. nr. 1.825 din 22 decembrie 2005 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, al căror art. 2, alineatele 1, 2 şi 3, este pus în discuţie în prezenta cauză.
Potrivit acestui text legal:
„(1) Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi pentru cei pentru care a fost instituită tutela.
(2) Alocaţia de stat pentru copii se cuvine pentru fiecare dintre copiii rezultaţi în urma primelor 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi pentru cei pentru care a fost instituită tutela.
(3) În înţelesul dispoziţiilor alin. (1) şi (2) prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii”.
Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în raport de care se solicită controlul legalităţii, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore.
Ca o problemă prealabilă s-a invocat de către pârâtul Guvernul României inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate care s-ar aplica numai actelor administrative ulterioare intrării în vigoare al Legii nr. 554/2004. Această susţinere este nefondată, însă chiar dacă ar fi reală, nu ar fi pertinentă speţei deoarece actul atacat este ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pasajele atacate cu excepţia de nelegalitate fraudează dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea între cetăţeni.
Potrivit acestui principiu, precum şi practicii CEDO în domeniu, între persoane aflate în situaţii identice sau analoage nu poate fi operată nici o discriminare.
Dacă s-ar admite ipoteza că indemnizaţia s-ar acorda nu pentru fiecare copil născut, ci pentru fiecare naştere, între nou-născuţi ar face distincţie după cum aceştia s-au născut dintr-o sarcină simplă sau multiplă, ceea ce ar încălca principiul egalităţii de tratament între aceştia.
Prin urmare, singura împrejurare prin care nou-născuţii ar beneficia de un tratament similar ar fi ca, fiecare dintre ei să beneficieze de indemnizaţie.
O atare interpretare îşi găseşte sprijin chiar în dispoziţiile OUG nr. 148/2005, care nu distinge între primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore. Cu aceeaşi ocazie pot fi plasaţi sau adoptaţi doi sau trei copii, ceea ce nu împiedică acordarea drepturilor raportat la numărul lor şi nu la împrejurarea care dă naştere dreptului. Având în vedere acest fapt, precum şi că OUG nr. 148/2005 nu defineşte naşterea, nu se justifică o interpretare diferită pentru împrejurarea naşterii faţă de celelalte împrejurări generatoare ale drepturilor în discuţie, şi în cazul naşterii elementul de referinţă trebuind să fie numărul copiilor, iar nu cel al naşterilor.
În consecinţă, OUG nr. 148/2005 vizează doar de eo quod plerumque fit, în acest caz ipoteza cea mai frecventă fiind naşterea dintr-o sarcină simplă, ceea ce nu înseamnă că sunt excluşi copii proveniţi din sarcini multiple.
Trebuie remarcat că raţiunea legii, mai sus expusă, nu subzistă in privinţa concediului, care are în vedere vârsta copilului şi se acordă în funcţie de aceasta, neputând fi cumulate mai multe concedii în funcţie de numărul născuţilor.
Chiar dacă la acest moment HG nr. 1825/2005 a fost înlocuită de HG nr. 1.025 din 9 august 2006 pentru aprobarea aceloraşi norme metodologice, această împrejurare nu împiedică examinarea excepţiei, pe de o parte deoarece modul de soluţionare a conflictului de legi în timp revine instanţei fondului, care decide suveran căreia dintre cele două hotărâri succesive îi acordă prioritate, celei din momentul adoptării deciziilor administrative atacate sau celei din momentul pronunţării, iar pe de altă parte deoarece textul nou este identic cu cel în discuţie în prezenta cauză.
Faţă de cele de mai sus, instanţa urmează să admită excepţia şi să constate nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. 1, 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005, în privinţa definirii termenului de „naştere”.
Excepţia este întemeiată şi urmează a fi admisă.
Prin H. G. nr. 1.825 din 22 decembrie 2005 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, al căror art. 2, alineatele 1, 2 şi 3, este pus în discuţie în prezenta cauză.
Potrivit acestui text legal:
„(1) Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi pentru cei pentru care a fost instituită tutela.
(2) Alocaţia de stat pentru copii se cuvine pentru fiecare dintre copiii rezultaţi în urma primelor 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi pentru cei pentru care a fost instituită tutela.
(3) În înţelesul dispoziţiilor alin. (1) şi (2) prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii”.
Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în raport de care se solicită controlul legalităţii, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore.
Ca o problemă prealabilă s-a invocat de către pârâtul Guvernul României inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate care s-ar aplica numai actelor administrative ulterioare intrării în vigoare al Legii nr. 554/2004. Această susţinere este nefondată, însă chiar dacă ar fi reală, nu ar fi pertinentă speţei deoarece actul atacat este ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pasajele atacate cu excepţia de nelegalitate fraudează dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea între cetăţeni.
Potrivit acestui principiu, precum şi practicii CEDO în domeniu, între persoane aflate în situaţii identice sau analoage nu poate fi operată nici o discriminare.
Dacă s-ar admite ipoteza că indemnizaţia s-ar acorda nu pentru fiecare copil născut, ci pentru fiecare naştere, între nou-născuţi ar face distincţie după cum aceştia s-au născut dintr-o sarcină simplă sau multiplă, ceea ce ar încălca principiul egalităţii de tratament între aceştia.
Prin urmare, singura împrejurare prin care nou-născuţii ar beneficia de un tratament similar ar fi ca, fiecare dintre ei să beneficieze de indemnizaţie.
O atare interpretare îşi găseşte sprijin chiar în dispoziţiile OUG nr. 148/2005, care nu distinge între primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore. Cu aceeaşi ocazie pot fi plasaţi sau adoptaţi doi sau trei copii, ceea ce nu împiedică acordarea drepturilor raportat la numărul lor şi nu la împrejurarea care dă naştere dreptului. Având în vedere acest fapt, precum şi că OUG nr. 148/2005 nu defineşte naşterea, nu se justifică o interpretare diferită pentru împrejurarea naşterii faţă de celelalte împrejurări generatoare ale drepturilor în discuţie, şi în cazul naşterii elementul de referinţă trebuind să fie numărul copiilor, iar nu cel al naşterilor.
În consecinţă, OUG nr. 148/2005 vizează doar de eo quod plerumque fit, în acest caz ipoteza cea mai frecventă fiind naşterea dintr-o sarcină simplă, ceea ce nu înseamnă că sunt excluşi copii proveniţi din sarcini multiple.
Trebuie remarcat că raţiunea legii, mai sus expusă, nu subzistă in privinţa concediului, care are în vedere vârsta copilului şi se acordă în funcţie de aceasta, neputând fi cumulate mai multe concedii în funcţie de numărul născuţilor.
Chiar dacă la acest moment HG nr. 1825/2005 a fost înlocuită de HG nr. 1.025 din 9 august 2006 pentru aprobarea aceloraşi norme metodologice, această împrejurare nu împiedică examinarea excepţiei, pe de o parte deoarece modul de soluţionare a conflictului de legi în timp revine instanţei fondului, care decide suveran căreia dintre cele două hotărâri succesive îi acordă prioritate, celei din momentul adoptării deciziilor administrative atacate sau celei din momentul pronunţării, iar pe de altă parte deoarece textul nou este identic cu cel în discuţie în prezenta cauză.
Faţă de cele de mai sus, instanţa urmează să admită excepţia şi să constate nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. 1, 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005, în privinţa definirii termenului de „naştere”.
Foarte scurt update al situaţiei personale
Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este o instanţă independentă faţă de „partea adversă”, CSM (mai precis, faţă de un grup de componenţi ai acestei instituţii), iar recursul prevăzut de art. 49 din Legea nr. 317/2004 nu este o cale de atac efectivă, pentru salvgardarea dreptului meu la viaţă privată şi a celui la echitatea procedurii.
Acestea sunt susţinerile mele din plângerea expediată la CEDO de curând.
Ca un exemplu din starea de fapt descrisă, menţionez că preşedintele ÎCCJ, Nicolae Popa, în data de 27.02.2008 a luat loc ca „judecător” la un termen în dosarul nr. 11/J/2008 al Secţiei pentru judecători în materie disciplinară în care figuram ca şi pârât.
Şedinţa a avut loc în lipsa cvorumului cerut de lege, fiind prezenţi doar 4 membrii cu drept de vot, plus domnul Nicolae Popa, preşedintele ÎCCJ, care a fost chemat numai pentru acest dosar. Preşedintele ICCJ este oprit expres de Legea nr. 317/2004 de a participa la şedinţele Secţiei în materie disciplinară. Nicoale Popa a fost chemat cel mai probabil de Lidia Bărbulescu special pentru acest dosar, aceasta a luat măsuri de camuflare a lipsei cvorumului prin aşezarea la masă a doi membri din Comisia de disciplină (reclamanta) şi a trei-patru grefieri. Tuturor persoanelor le-a fost aşezat în faţă câte o copie a dosarului disciplinar, să pară că toţi au calitate oficială, inclusiv lui Nicolae Popa. Evident, pentru această mascaradă am formulat plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Faptul şocant este că preşedintele ÎCCJ îşi încalcă cu nonşalanţă o obligaţie legală, de a nu face parte din Secţia pentru judecători în materie disciplinară, spune totul despre felul de proces pe care l-am avut în secţie şi pe care urmează să îl am la ÎCCJ, completul de 9. Dacă preşedintele instanţei supreme, care trebuie să fie un exemplu de profesionalism şi moralitate profesională, ajunge să se coboare la nivelul încălcării flagrante a unei interdicţii, este România un stat de drept, bazat pe supremaţia legii, sau o colecţie de abuzuri de fapt, în dispreţul suprem al legilor şi drepturilor individuale ale persoanelor implicate în proceduri judiciare?
Ce-i asta: vino şi stai de şase cât îl jumulim pe fraierul ăsta, să ne facem că avem cvorum şi că parodia asta e proces?
Acestea sunt susţinerile mele din plângerea expediată la CEDO de curând.
Ca un exemplu din starea de fapt descrisă, menţionez că preşedintele ÎCCJ, Nicolae Popa, în data de 27.02.2008 a luat loc ca „judecător” la un termen în dosarul nr. 11/J/2008 al Secţiei pentru judecători în materie disciplinară în care figuram ca şi pârât.
Şedinţa a avut loc în lipsa cvorumului cerut de lege, fiind prezenţi doar 4 membrii cu drept de vot, plus domnul Nicolae Popa, preşedintele ÎCCJ, care a fost chemat numai pentru acest dosar. Preşedintele ICCJ este oprit expres de Legea nr. 317/2004 de a participa la şedinţele Secţiei în materie disciplinară. Nicoale Popa a fost chemat cel mai probabil de Lidia Bărbulescu special pentru acest dosar, aceasta a luat măsuri de camuflare a lipsei cvorumului prin aşezarea la masă a doi membri din Comisia de disciplină (reclamanta) şi a trei-patru grefieri. Tuturor persoanelor le-a fost aşezat în faţă câte o copie a dosarului disciplinar, să pară că toţi au calitate oficială, inclusiv lui Nicolae Popa. Evident, pentru această mascaradă am formulat plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Faptul şocant este că preşedintele ÎCCJ îşi încalcă cu nonşalanţă o obligaţie legală, de a nu face parte din Secţia pentru judecători în materie disciplinară, spune totul despre felul de proces pe care l-am avut în secţie şi pe care urmează să îl am la ÎCCJ, completul de 9. Dacă preşedintele instanţei supreme, care trebuie să fie un exemplu de profesionalism şi moralitate profesională, ajunge să se coboare la nivelul încălcării flagrante a unei interdicţii, este România un stat de drept, bazat pe supremaţia legii, sau o colecţie de abuzuri de fapt, în dispreţul suprem al legilor şi drepturilor individuale ale persoanelor implicate în proceduri judiciare?
Ce-i asta: vino şi stai de şase cât îl jumulim pe fraierul ăsta, să ne facem că avem cvorum şi că parodia asta e proces?
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
