miercuri, 1 octombrie 2014

Chestiunea cheltuielilor de judecată în situaţiile în care acţiunea este respinsă ca rămasă fără obiect sau ca lipsită de interes


Potrivit art. 453 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă („NCPC”), partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Reglementarea anterioară, respectiv art. 274 alin. 1 C. pr. civ., prevedea că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere (se subînţelege, la cea a părţii câştigătoare), să plătească cheltuielile de judecată (bineînţeles, în favoarea câştigătorului). În afară de cele două precizări (de altfel, destul de evidente şi în textul anterior), singura diferenţă dintre cele două reglementări se regăseşte în sintagma prin care este desemnată ipoteza care atrage incidenţa regulii, „cădere în pretenţii” (vechi), respectiv „pierderea procesului” (nou). Personal consider că este vorba despre acelaşi eveniment pe care legiuitorul îl are în vedere în ambele variante, însă nu îmi propun decât dezlegarea problemei în raport de actuala reglementare. Într-adevăr, dacă arhaismul expresiei cădere în pretenţii ar fi putut pe undeva să obscurizeze modul de funcţionare a unei reguli de procedură, termenii actualmente întrebuinţaţi nu mai au aceeaşi putere mistificatoare.
În strânsă legătura cu evenimentul declanşator, tradiţional se foloseşte, doctrinar şi jurisprudenţial, noţiunea de culpă procesuală în care s-ar afla cel obligat la cheltuieli. Această expresie neinspirată este întrebuinţată chiar şi acum, într-un mod difuz şi nefericit, fără o explicitare suficientă şi în sensul unei vinovăţii de fond, în ansamblul chestiunii litigioase, nu în cel al vinovăţiei de ordin procedural. Ca atare, este larg răspândită practica acordării de cheltuieli de judecată reclamantului căruia acţiunea i se respinge pentru motive care nu antamează fondul. De exemplu, în contenciosul administrativ, nu sunt puţine cazurile în care pe parcursul procesului situaţia iniţială se schimbă (îndeosebi, dar nu numai, prin emiterea unui nou act administrativ care modifică efectele actului atacat), împrejurare care în plan procesual atrage respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect sau ca devenită lipsită de interes. Culpa procesuală, fără pretenţia unei cercetări exhaustive a problemei, cred că îşi are sorgintea în decizii ale tribunalului suprem şi surprinde realităţi dintr-o epocă a avutului obştesc, unde judecătorii puteau scurtcircuita fără mari probleme câteva etape de procedură în numele economisirii unor resurse comune şi facilitării circuitului economic de sens unic.
La acest moment însă, existând o repliere terminologică legislativă (pe care o consider, de fapt, doar o clarificare, după cum am precizat în precedent), în sensul că se acordă cheltuielile în litigiul deschis, existent, doar pentru ipoteza pierderii procesului, este necesară mai multă rigoare logică în jurisprudenţă (doctrinar s-au adus recent clarificări în sensul că această noţiune de culpă procesuală nu semnifică altceva decât pierderea procesului; perfect adevărat – o precizare îndelung scadentă). Textul se referă exclusiv la ipoteza pierderii procesului, care presupune, cu necesitate, o soluţie de admitere a acţiunii, nu una de respingere, indiferent de motiv. Cu alte cuvinte, pe temeiul art. 453 alin. 1 NCPC nu se pot acorda cheltuieli reclamantului în situaţia respingerii acţiunii, pentru că acesta nu a pierdut procesul, unică ipoteză avută în vedere de legiuitorul în circumscrierea câmpului de aplicare a textului. Nu există nicăieri consacrată legislativ noţiunea de culpă procesuală, iar întrebuinţarea acesteia în legătură cu art. 453 alin. 1 NCPC semnifică adăugarea la lege.
Refuzul acordării cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 alin. 1 NCPC nu lasă partea interesată fără remediu procesual, existând posibilitatea, unanim admisă, a unei acţiuni distincte, în răspundere civilă delictuală. Nu este admisibil judecarea acestui eventual litigiu în mod sumar de către instanţa procesului nepierdut, care doar ar specula asupra rezultatului procesului subsecvent, cu care nu este învestită şi în care părţile nu şi-au formulat încă cererile şi apărările.



Sursa foto: National Legal Research Group