miercuri, 28 februarie 2018

Jurisprudenţă CJUE referitoare la posibilitatea reducerii salariilor bugetarilor (inclusiv magistraţi)


Prin hotărârea din 27 februarie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră), pronunţată în cauza C64/16, în procedura Associação Sindical dos Juízes Portugueses împotriva Tribunal de Contas, Curtea a declarat că: Art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenţei judecătorilor nu se opune aplicării în cazul membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi, Portugalia) a unor măsuri generale de reducere salarială, precum cele în discuţie în litigiul principal, legate de constrângeri de eliminare a unui deficit bugetar excesiv, precum şi de un program de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene”.
Prin întrebarea preliminară, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească dacă principiul independenţei judecătorilor, consacrat la art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TUE şi la art. 47 din cartă, precum şi în jurisprudenţa Curţii, trebuie interpretat în sensul că se opune măsurilor de reducere salarială aplicate magistraţilor din Portugalia, impuse în mod unilateral şi continuu de către alte autorităţi sau organisme constituţionale, având în vedere cerinţele imperative privind eliminarea deficitului bugetar excesiv şi asistenţa financiară reglementată de dispoziţiile de drept al Uniunii.
Prin Legea nr. 75/2014, legiuitorul portughez a redus, începând din luna octombrie 2014 şi în mod temporar, cuantumul remuneraţiei unei serii de titulari de funcţii publice şi de persoane care exercită funcţii în sectorul public.
În aplicarea unor acte administrative de „gestiune a salariilor” adoptate în temeiul acestei legi, cuantumul remuneraţiilor judecătorilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi) a fost redus.
În litigiul principal, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, acţionând în numele membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi), a formulat la Supremo Tribunal Administrativo (Curtea Administrativă Supremă, Portugalia) o acţiune administrativă specială prin care urmărea anularea acestor acte administrative privind luna octombrie 2014 şi lunile următoare, obligarea pârâtei la restituirea reţinerilor salariale care au fost efectuate, la care să se adauge dobânzi de întârziere la rata dobânzii legale, precum şi recunoaşterea dreptului persoanelor interesate de a primi salariul integral.
În susţinerea acestei acţiuni, ASJP susţine că măsurile de reducere salarială încalcă „principiul independenţei judecătorilor”, consacrat nu numai de Constituţia portugheză, ci şi de dreptul Uniunii, la art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TFUE, precum şi la art. 47 din cartă.
Potrivit instanţei de trimitere, măsurile de reducere temporară a cuantumului remuneraţiilor din sectorul public se întemeiază pe imperative de reducere a deficitului excesiv al bugetului statului portughez în cursul anului 2011. Ea consideră că aceste măsuri au fost adoptate în cadrul dreptului Uniunii sau, cel puţin, îşi găsesc originea în acesta, pentru motivul că aceste imperative ar fi fost impuse guvernului portughez prin deciziile Uniunii de acordare în special a unei asistenţe financiare acestui stat membru.
În această privinţă, instanţa menţionată arată că puterea discreţionară pe care o are statul portughez de a pune în aplicare orientările politicii sale bugetare, recunoscută de instituţiile Uniunii, nu îl liberează totuşi de obligaţia de a respecta principiile generale ale dreptului Uniunii, printre care pe cel al independenţei judecătorilor, aplicabil atât în cazul instanţelor Uniunii, cât şi al instanţelor naţionale.
În aceste condiţii, Supremo Tribunal Administrativo (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii întrebarea preliminară prin care solicita examinarea comparativă a principiului independenţei judecătorilor cu cerinţele imperative privind eliminarea deficitului bugetar excesiv şi asistenţa financiară reglementată de dispoziţiile de drept al Uniunii, încercând practic să singularizeze situaţia judecătorilor în rândurile bugetarilor, ceea ce magistraţii români fac de fiecare dată extrem de vocal şi ostentativ, dar, iată, abuziv şi fără o fundamentare în drept.
Curtea a observat că, prin intermediul întrebării formulate, instanţa de trimitere urmăreşte, în esenţă, să afle dacă art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenţei judecătorilor se opune aplicării în cazul membrilor puterii judecătoreşti dintr-un stat membru a unor măsuri generale de reducere salarială, precum cele în discuţie în litigiul principal, legate de constrângeri de eliminare a unui deficit bugetar excesiv, precum şi de un program de asistenţă financiară din partea Uniunii. Se observă că din start CJUE a gândit problema global, referitor la toţi bugetarii, refuzând din capul locului să singularizeze magistraţii pentru tratament special.
Faptul că decizia se referă strict la aceştia se explică astfel (paragraf 28):
Întrucât reclamanta din litigiul principal acţionează numai în numele membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi), se impune, pentru a răspunde la această întrebare, să nu se ia în considerare decât situaţia membrilor acestui organism”.
Art. 19 TUE, care concretizează valoarea statului de drept afirmată la art. 2 TUE, încredinţează sarcina asigurării controlului jurisdicţional în ordinea juridică a Uniunii nu numai Curţii, ci şi instanţelor naţionale. Astfel, aceste instanţe îndeplinesc în colaborare cu Curtea funcţia care le este atribuită în comun în scopul de a garanta respectarea dreptului în interpretarea şi în aplicarea tratatelor.
Principiul protecţiei jurisdicţionale efective a drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul Uniunii la care se referă art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TUE constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care decurge din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, care a fost consacrat la art. 6 şi 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi care în prezent este afirmat la articolul 47 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, Unibet, C432/05).
Orice stat membru trebuie să se asigure că organismele care, în calitate de „instanţă” în sensul definit de dreptul Uniunii, fac parte din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerinţele unei protecţii jurisdicţionale efective. În această privinţă, trebuie arătat că, printre elementele care trebuie luate în considerare în cadrul aprecierii calităţii de „instanţă” se numără originea legală a organului, caracterul său permanent, caracterul obligatoriu al competenţei sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de către organ a normelor de drept, precum şi independenţa acestuia (Hotărârea din 16 februarie 2017, Margarit Panicello, C503/15).
Noţiunea de independenţă presupune în special ca organismul respectiv să îşi exercite funcţiile jurisdicţionale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare şi fără să primească dispoziţii sau instrucţiuni, indiferent de originea lor, şi să fie astfel protejat de intervenţii sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenţei de judecată a membrilor săi şi să influenţeze deciziile acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C506/04, precum şi Hotărârea din 16 februarie 2017, Margarit Panicello, C503/15).
Or, la fel ca inamovibilitatea membrilor organismului vizat, perceperea de către aceştia a unei remuneraţii cu un nivel adecvat în raport cu importanţa funcţiilor pe care le exercită constituie o garanţie inerentă independenţei judecătorilor.
În speţă, măsurile contestate prevedeau o reducere limitată a cuantumului remuneraţiei, până la concurenţa unui anumit procent care varia în funcţie de nivelul acesteia. Ele nu au fost aplicate numai cu privire la membrii Tribunal de Contas (Curtea de Conturi), ci, mai general, cu privire la diferiţi titulari de funcţii publice şi persoane care exercitau funcţii în sectorul public, printre care se numărau reprezentanţi ai puterilor legislativă, executivă şi judecătorească.
Prin urmare, măsurile menţionate nu pot fi considerate a fi adoptate în mod special cu privire la membrii Tribunal de Contas (Curtea de Conturi). Dimpotrivă, ele sunt similare unor măsuri generale, prin care se urmăreşte ca totalitatea membrilor funcţiei publice naţionale să contribuie la efortul de austeritate dictat de imperativele de reducere a deficitului excesiv al bugetului de stat portughez. În plus, măsurile de reducere salarială instituite prin această lege, care au intrat în vigoare la 1 octombrie 2014, au avut şi un caracter temporar.
În aceste condiţii, măsurile de reducere salarială în discuţie în litigiul principal nu pot fi considerate a aduce atingere independenţei membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi).