Pagini

miercuri, 26 octombrie 2011

26 octombrie - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284- 311) şi era fiul conducătorului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credințe, luminându-i cunoștința despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum și milostenia cea către săraci. Și așa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Și tânărul creștea cu anii și cu înțelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Ajungând la vârsta cea mai desăvârșită, părinții lui s-au dus din vremelnica viață, lăsând pe tânărul Dimitrie moștenitor nu numai al multor averi, ci și al bunului lor nume.
Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea conducătorului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia și, cunoscându-i înțelepciunea, l-a făcut conducător în locul tatălui său. Și a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetățeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovaduind pe față dreapta credință și aducând pe mulți la Hristos.
Nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că voievodul Dimitrie este creștin și s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciții, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor, și a venit împăratul și la Tesalonic. Și, Dimitrie fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrazneală, mărturisind că este creștin și a defăimat închinarea păgânească. Și îndată împăratul a poruncit să-l închidă în temniță, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale.
Se bucura împăratul, mai ales, văzând pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic și înfricoșător la chip, că se lupta cu cei viteji și-i ucidea aruncându-i în sulițe. Era acolo un tânăr creștin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruțare pe oameni, mai ales pe creștini, s-a aprins de râvnă. Și vrând sș se lupte cu Lie a alergat la Sfântul, în temniță, cerând de la dânsul rugăciuni și binecuvantare ca să-l poată birui pe acel ucigaș de oameni. Însemnându-l cu semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: "Du-te și pe Lie vei birui și pe Hristos vei mărturisi!"
Intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!". Și îndată, trântindu-l jos pe Lie, l-a omorât. S-a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostași, poruncindu-le să-l străpungă cu sulițele pe Sfânt, în temniță, că a fost pricina morții lui Lie. Și aceasta făcându-se îndată, marele Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezcu. Și s-au făcut la moaștele lui multe minuni și prea slăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s-a tăiat și capul Sfantului Nestor.

Sursa: http://www.sfantuldumitru.com/