Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (IV)

Prin Hotărârea din 11 iunie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauzele conexate C‑226/13, C‑245/13, C‑247/13 și C‑578/13, în procedurile Stefan Fahnenbrock (C‑226/13), Holger Priestoph (C‑245/13), Matteo Antonio Priestoph (C‑245/13), Pia Antonia Priestoph (C‑245/13), Rudolf Reznicek (C‑247/13), Hans‑Jürgen Kickler (C‑578/13), Walther Wöhlk (C‑578/13), Zahnärztekammer Schleswig‑Holstein Versorgungswerk (C‑578/13) împotriva Hellenische Republik, Curtea a declarat că:

„Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că acțiuni jurisdicționale în despăgubire pentru tulburarea posesiei și încălcarea dreptului de proprietate, în executarea contractului și în daune interese, precum cele în discuție în litigiile principale, introduse de persoane private, titulare ale unor obligațiuni de stat, împotriva statului emitent, intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat în măsura în care nu rezultă că nu intră în mod vădit sub incidența materiei civile sau comerciale“.

Prin întrebările adresate, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii „materie civilă sau comercială”, în sensul acestei dispoziții, acțiuni jurisdicționale în despăgubire pentru tulburarea posesiei și încălcarea dreptului de proprietate, în executarea contractului și în daune interese, precum cele în discuție în litigiile principale, introduse de persoane private, titulare ale unor obligațiuni de stat, împotriva statului emitent.

Reclamanții din litigiile principale, toți cu domiciliul în Germania, au cumpărat obligațiuni de la Hellenische Republik, care au fost depuse în conturile lor de instrumente financiare administrate de bănci. În urma adoptării Legii nr. 4050/2012, în luna februarie 2012, Hellenische Republik a făcut reclamanților din litigiile principale o ofertă de schimb care prevedea printre altele un schimb de obligațiuni ale statului elen cu noi obligațiuni de stat cu o valoare nominală sensibil redusă. Pentru ca acest schimb să devină efectiv, era prevăzută o acceptare expresă din partea creditorilor privați. Chiar dacă reclamanții din litigiile principale nu au furnizat o astfel de acceptare, Hellenische Republik a efectuat totuși, în luna martie 2012, schimbul propus și, în pofida contestațiilor acestor reclamanți, nu le-a redat acestora din urmă posesia titlurilor depuse în conturile lor de instrumente financiare. Reclamanții au introdus acțiuni întemeiate pe dreptul civil, prin care cereau, în esență, fie o despăgubire pentru tulburarea posesiei și încălcarea dreptului de proprietate, fie executarea contractului în privința obligațiunilor inițiale ajunse la scadență, fie daune interese.

În cadrul procedurii de comunicare a acestor acțiuni către Hellenische Republik, ca pârâtă, s-a pus problema dacă, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007, aceleași acțiuni intrau sub incidența materiei civile sau comerciale ori aveau ca obiect un act sau o omisiune a unui stat în cadrul exercitării autorității publice.

Noţiuunea de materie civilă şi/sau comercială prezintă o relevanţă mult mai largă, fiind prevăzută în diverse instrumente comunitare, cum sunt Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială, unde este nominalizată inclusiv în titlu, sau Regulamentul nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată şi Regulamentul nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, care, deopotrivă, se referă la acelaşi domeniu.

Obiectul Regulamentului nr. 1393/2007, pe de o parte, este circumscris materiei civile sau comerciale, iar pe de altă parte, îşi exclude aplicabilitatea în ceea ce privește răspunderea statului privind acte sau omisiuni săvârșite de acesta în cadrul exercitării autorității publice („acta iure imperii”), fără ca aceste repere să fie definite de regulament.

Curtea a considerat şi în acest caz că noțiunea „materie civilă sau comercială” în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie să fie considerată ca fiind o noțiune autonomă și că această noțiune trebuie interpretată prin referire îndeosebi la obiectivele și la sistemul acestui regulament, operațiune care se poate dovedi complexă.

Ca regulă generală, Curtea a afirmat că, pentru a stabili dacă Regulamentul nr. 1393/2007 este aplicabil, este suficient ca instanța sesizată să concluzioneze că nu este evident că acțiunea introdusă nu intră sub incidența materiei civile sau comerciale. Prin urmare, dacă nu se demonstrează că acţiunea nu aparţine materiei civile şi comerciale, este considerată, pentru chestiuni ce ţin de aplicabilitatea regulamentului, ca încadrându-se în această materie.
Curtea a mai remarcat că raportul juridic dintre reclamanții din litigiile principale și Hellenische Republik nu este în mod vădit marcat de o manifestare a autorității publice din partea statului debitor care să corespundă exercitării unor puteri exorbitante în raport cu normele de drept comun aplicabile în relațiile dintre particulari. Emiterea de obligațiuni nu presupune în mod necesar exercitarea unor puteri exorbitante în raport cu normele aplicabile în relațiile dintre particulari, emiterea de obligațiuni putând fi efectuată şi de o persoană juridică privată; condițiile financiare ale titlurilor în cauză nu rezulta ar fi fost stabilite în mod unilateral de Hellenische Republik, ci pe baza condițiilor de piață care reglează schimbul și rentabilitatea acestor instrumente financiare. În privinţa adoptării Legii nr. 4050/2012, nu a rezultat că aceasta ar fi determinat în mod direct și imediat modificări în ceea ce privește condițiile financiare ale titlurilor în cauză și ar fi cauzat, așadar, prejudiciul invocat de reclamanți. Aceste modificări ar fi trebuit să fie urmarea unei decizii a unei majorități a titularilor obligațiunilor pe baza clauzei de schimb integrate prin această lege în contractele de emisiune, fapt care, pe de altă parte, confirmă intenția Hellenische Republik de a menține gestionarea împrumuturilor într‑un cadru normativ de natură civilă.