Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată

Prin hotărârea din 22 octombrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a patra), pronunţată în cauza C‑245/14, în procedura Thomas Cook Belgium NV împotriva Thurner Hotel GmbH, Curtea a declarat că: „Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 936/2012 al Comisiei din 4 octombrie 2012, trebuie interpretat în sensul că se opune, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, ca un pârât căruia i-a fost notificată, în conformitate cu acest regulament, o somaţie europeană de plată să poată solicita reexaminarea acestei somaţii invocând faptul că instanţa de origine s-a declarat competentă în mod eronat, întemeindu-se pe informaţii pretins false furnizate de solicitant în formularul de cerere a acestei somaţii de plată“.

Prin întrebările preliminare, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuie interpretat în sensul că se opune, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, ca un pârât căruia i-a fost notificată, în conformitate cu acest regulament, o somaţie europeană de plată, să poată să solicite reexaminarea acestei somaţii invocând faptul că instanţa de origine s-a declarat competentă în mod eronat, întemeindu-se pe informaţii pretins false furnizate de solicitant în formularul de cerere a acestei somaţii de plată.

Litigiul principal avea la bază un contract de furnizare de servicii hoteliere încheiat la 3 septembrie 2009 între agenţia de voiaj Thomas Cook şi Thurner Hotel. Thurner Hotel a introdus la Bezirksgericht für Handelssachen Wien (Tribunalul Regional pentru Litigii Comerciale Viena) o cerere de somaţie europeană de plată vizând Thomas Cook în scopul plăţii unei sume de 15.232,28 euro pentru achitarea facturilor corespunzătoare prestaţiilor furnizate în cadrul acestui contract. Thurner Hotel a arătat că instanţa sesizată era competentă în temeiul locului executării prestaţiilor menţionate. La 26 iunie 2013, somaţia europeană de plată a fost notificată Thomas Cook în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului nr. 1896/2006, care a formulat opoziţie la 25 septembrie 2013, ulterior expirării termenului de 30 de zile pentru formularea opoziţiei prevăzut la articolul 16 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, solicitând Tribunalului Regional pentru Litigii Comerciale Viena să procedeze la reexaminarea somaţiei europene de plată conform articolului 20 alin. 2 din Regulament. Prin Ordonanţa din 28 octombrie 2013, Tribunalul Regional pentru Litigii Comerciale Viena a respins această cerere pentru motivul că posibilitatea de reexaminare prevăzută la articolul 20 alin. 2 din Regulament trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte, iar emiterea unei somaţii europene de plată de către o instanţă necompetentă nu constituie o circumstanţă care să permită debitorului să solicite reexaminarea acestei somaţii de plată în temeiul dispoziţiei menţionate. Thomas Cook a declarat apel împotriva acestei ordonanţe la instanţa de trimitere, iar Tribunalul Comercial Viena a hotărât să suspende judecarea apelului şi să adreseze Curţii întrebările preliminare.

Curtea a reţinut că, după cum reiese din articolul 12 alin. 3 din Regulamentul nr. 1896/2006, odată ce somaţia europeană de plată este emisă împotriva pârâtului, acesta este informat cu privire la posibilitatea fie de a plăti solicitantului suma care este menţionată în această somaţie, fie de a i se opune la instanţa de origine în termen de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat sau notificat somaţia de plată menţionată.

Din modul de redactare a articolului 20 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006 reiese că se poate proceda la reexaminarea unei somaţii europene de plată în cazul nerespectării termenului pentru formularea opoziţiei atunci când somaţia de plată a fost emisă în mod vădit eronat, ţinând seama de cerinţele stabilite de Regulamentul nr. 1896/2006, sau având în vedere alte circumstanţe excepţionale. Întrucât legiuitorul Uniunii a intenţionat să limiteze procedura de reexaminare la situaţii excepţionale, dispoziţia menţionată trebuie în mod necesar să facă obiectul unei interpretări stricte.

Potrivit articolului 7 alin. 2 din acest regulament, cererea de somaţie europeană de plată conţine, printre altele, indicarea instanţei sesizate cu cererea de somaţie de plată, precum şi temeiul pe care se bazează competenţa acestei instanţe. Conform art. 8, instanţa examinează, în cel mai scurt termen şi bazându-se pe formularul de cerere a somaţiei europene de plată, dacă sunt îndeplinite condiţiile enunţate printre altele la art. 6 din Regulament, potrivit căruia competenţa se determină în conformitate cu normele de drept al Uniunii aplicabile în materie, în special Regulamentul nr. 44/2001, şi dacă cererea pare a fi întemeiată. În caz afirmativ, instanţa emite somaţia europeană de plată în cel mai scurt termen şi în principiu în termen de 30 de zile de la introducerea cererii, utilizând formularul tip E care figurează în anexa V la acest regulament, conform art. 12 alin. 1 din Regulament.

În cauză, Thomas Cook a invocat necompetenţa instanţei de origine prevalându-se de existenţa, în condiţiile generale ale contractului în litigiu încheiat cu Thurner Hotel, a unei clauze atributive de competenţă în favoarea instanţelor belgiene, iar art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede că dacă prin convenţia părţilor, dintre care cel puţin una are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competenţa în soluţionarea litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanţei sau instanţelor dintr-un stat membru, competenţa revine acelei instanţe sau instanţelor respective, această competenţă fiind exclusivă, cu excepţia unei convenţii contrare a părţilor. Cu toate acestea, aşa cum reiese din considerentul 16 al Regulamentului nr. 1896/2006, instanţa sesizată ar trebui să examineze cererea, inclusiv problema competenţei şi descrierea elementelor de probă, pe baza informaţiilor furnizate în formularul de cerere, iar art. 12 alin. 4 litera a) din Regulamentul nr. 1896/2006 precizează că pârâtul este informat, în conformitate cu somaţia europeană de plată, printre altele, cu privire la faptul că somaţia a fost emisă numai pe baza informaţiilor furnizate de reclamant şi nu a fost verificată de instanţa menţionată; art. 12 alin. 4 litera b) din Regulament precizează că somaţia va deveni executorie cu excepţia cazului în care s-a făcut opoziţie la instanţă în conformitate cu art. 16. Ca atare, Curtea a remarcat că, în circumstanţe precum cele în discuţie în litigiul principal, îi revine pârâtului, atunci când acesta doreşte să invoce o excepţie de necompetenţă a instanţei de origine din cauza caracterului pretins fals al informaţiilor furnizate de solicitant în formularul de cerere, să acţioneze în termenul pentru formularea opoziţiei prevăzut la art. 16 din Regulamentul nr. 1896/2006.

Curtea a mai observat că verificarea competenţei de către instanţa de origine în cadrul procedurii europene de somaţie de plată este de natură să ridice probleme de drept complexe, cum ar fi validitatea unei clauze atributive de competenţă, a cărei apreciere ar putea să necesite o examinare mai aprofundată decât cea care trebuie efectuată în temeiul art. 8 din Regulamentul nr. 1896/2006, însă nu a prezentat nici un fel de consecinţă practică a acestei observaţii, limitându-se la prezentarea situaţiei posibilităţii existenţei unor probleme de drept complexe în aprecierea competenţei şi sărind direct la concluzia că, în circumstanţele specifice ale cauzei principale, nu se poate considera că este vădit că somaţia europeană de plată împotriva pârâtei a fost emisă în mod eronat având în vedere cerinţele stabilite de Regulamentul nr. 1896/2006.

În al doilea rând, Curtea a procedat la stabilirea împrejurării dacă, într-o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, trebuie să se considere că este „vădit” că această somaţie a fost emisă în mod eronat din cauza altor „circumstanţe excepţionale”, în sensul art. 20 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, sens în care a precizat că reiese din considerentul 25 al Regulamentului că aceste „alte circumstanţe excepţionale” ar putea desemna, inter alia, cazul în care somaţia europeană de plată se întemeia pe informaţii false furnizate de solicitant în formularul de cerere, respectiv nedivulgarea faptului că părţile la contractul în discuţie în litigiul principal au ajuns la un acord în privinţa instanţei competente în favoarea instanţelor belgiene.
Curtea a reţinut că odată ce somaţia europeană de plată a fost notificată pârâtului, în conformitate cu Regulamentul nr. 1896/2006, acesta a putut să aprecieze caracterul pretins fals al informaţiilor furnizate de solicitant în formularul de cerere, cu privire, în speţă, la competenţa instanţei de origine, şi avea posibilitatea să invoce acest caracter în cadrul opoziţiei prevăzute la art. 16 din Regulament. Şi sub acest aspect, fără alt element de raţionament decât neparcurgerea căi de atac a opoziţiei (care nu a fost formulată în termen, fiind interpretată ca o cerere de reexaminare), a reiterat aceeaşi concluzie că nu se poate considera că somaţia de plată a fost emisă în mod eronat, de această dată din perspectiva inexistenţei unor „circumstanţe excepţionale” în sensul art. 20 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, suplimentată cu considerente teleologice ce ţin de scopul Regulamentului.