Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (III)

Prin hotărârea din 13 iunie 2013 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauza C‑144/12, în procedura Goldbet Sportwetten GmbH împotriva Massimo Sperindeo, Curtea a declarat că: „Articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată coroborat cu articolul 17 din acest regulament trebuie interpretat în sensul că o opoziţie la somaţia europeană de plată care nu conţine o contestare a competenţei instanţei din statul membru de origine nu poate fi considerată înfăţişare, în sensul articolului 24 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, şi că împrejurarea că pârâtul a prezentat, în cadrul opoziţiei pe care a formulat‑o, motive referitoare la fondul cauzei este lipsită de relevanţă în această privinţă“.

Prin întrebările preliminare, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 6 din Regulamentul nr. 1896/2006, coroborat cu articolul 17 din acelaşi Regulament, trebuie interpretat în sensul că o opoziţie la somaţia europeană de plată care nu conţine o contestare a competenţei instanţei din statul membru de origine trebuie să fie considerată înfăţişare, în sensul articolului 24 din Regulamentul nr. 44/2001, şi dacă împrejurarea că pârâtul a prezentat, în cadrul opoziţiei pe care a formulat-o, motive referitoare la fondul cauzei are vreo relevanţă în această privinţă.

Litigiul principal avea la bază un contract de prestări de servicii încheiat cu Goldbet, întreprindere având ca obiect de activitate organizarea de pariuri sportive, prin care domnul Sperindeo s-a angajat să organizeze şi să asigure difuzarea unor asemenea pariuri în Italia, având în principal obligaţia de a colecta mizele de la agenţiile locale de pariuri şi de a transmite sumele corespunzătoare către Goldbet, după deducerea câştigurilor plătite jucătorilor.

Considerând că domnul Sperindeo nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, Goldbet a solicitat, la 29 decembrie 2009, şi a obţinut, la 17 februarie 2010, de la Bezirksgericht für Handelssachen Wien, instanţa competentă în ceea ce priveşte procedura europeană de somaţie de plată în Austria, emiterea unei somaţii europene de plată împotriva domnului Sperindeo pentru achitarea sumei de 16.406 euro, majorată cu dobânzi, cu titlu de daune interese, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Domnul Sperindeo a formulat în termenul legal opoziţie împotriva acestei somaţii europene de plată, care alega faptul că pretenţia Goldbet nu era întemeiată, iar suma solicitată nu era exigibilă. În urma acestei opoziţii, Bezirksgericht für Handelssachen Wien a trimis cauza spre judecare la Landesgericht Innsbruck, considerând că aceasta era instanţa competentă să judece procedura civilă de drept comun, în sensul articolului 17 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006.

În faţa Landesgericht Innsbruck, domnul Sperindeo a ridicat, pentru prima dată, excepţia necompetenţei instanţelor austriece, pentru motivul că avea domiciliul în Italia. Goldbet a arătat că Landesgericht Innsbruck era competent în calitate de instanţă a locului de executare a obligaţiei de plată a unei sume de bani, în conformitate cu art. 5 pct. 1 lit. a) din Regulamentul nr. 44/2001, indicând şi art. 24 din acest Regulament, având în vedere că domnul Sperindeo s-a înfăţişat, în sensul articolului şi nu a ridicat excepţia de necompetenţă cu ocazia formulării opoziţiei la somaţia europeană de plată în discuţie.

Instanţa din Innsbruck a admis, prin ordonanţă, cererea domnului Sperindeo, s-a declarat necompetentă şi a respins acţiunea cu care era sesizată. Goldbet a formulat apel împotriva acestei ordonanţe la Oberlandesgericht Innsbruck, care a respins apelul pentru motivul că instanţele austriece nu sunt competente în speţă, întrucât, pe de o parte, pretenţiile Goldbet se întemeiau pe un contract de prestări de servicii al cărui loc de executare, în sensul art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul nr. 44/2001, este situat în Italia şi, pe de altă parte, întrucât competenţa acestor instanţe nu se putea întemeia pe articolul 24 din Regulamentul nr. 44/2001, dat fiind că opoziţia formulată de domnul Sperindeo nu putea fi considerată înfăţişare în sensul acestui articol.

Împotriva deciziei Oberlandesgericht Innsbruck, Goldbet a formulat recurs la instanţa de trimitere, care a formulat întrebările preliminare, sub aspectul împrejurării dacă opoziţia formulată de pârât împotriva unei somaţii de plată, fără contestarea competenţei instanţei de origine, ar putea fi considerată înfăţişare, în sensul art. 24 din Regulamentul nr. 44/2001, ceea ce ar atribui competenţă instanţelor austriece.

Curtea a amintit, pe de o parte, că art. 6 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006 prevede că, în sensul aplicării acestui regulament, competenţa se determină în conformitate cu normele Uniunii aplicabile în materie, în special cele cuprinse în Regulamentul nr. 44/2001. Potrivit art. 17 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006, în cazul în care s-a făcut în termen opoziţie la somaţia europeană de plată, procedura continuă în faţa instanţelor competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, iar art. 24 din Regulamentul nr. 44/2001 atribuie competenţa, sub rezerva anumitor excepţii, instanţei statului membru în faţa căreia se înfăţişează pârâtul.

Pe de altă parte, din art. 1 alin. 1 lit. a) din Regulamentul nr. 1896/2006 reiese că obiectivul acestuia din urmă este în special simplificarea, accelerarea şi reducerea costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare necontestate, instituind un instrument uniform de recuperare a unor asemenea creanţe, care garantează condiţii identice creditorilor şi debitorilor pe tot cuprinsul Uniunii.

Atunci când pârâtul nu contestă competenţa instanţei din statul membru de origine în opoziţia sa la somaţia europeană de plată, această opoziţie nu poate să producă, în privinţa pârâtului, alte efecte decât cele care reies din art. 17 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006, respectiv încheierea procedurii europene de somaţie de plată şi trecerea automată a litigiului la procedura civilă de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul a cerut în mod expres ca procedura să ia sfârşit în acest caz.

În plus, astfel cum reiese din art. 16 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006 şi din considerentul (23) al acestuia, pârâtul poate face opoziţie la somaţia europeană de plată utilizând formularul tip din anexa VI la acelaşi regulament, iar acest formular nu oferă nici o posibilitate de contestare a competenţei instanţelor din statul membru de origine. Prin urmare, o opoziţie la somaţia europeană de plată care nu conţine o contestare a competenţei instanţelor din statul membru de origine şi care nu cuprinde motive referitoare la fondul cauzei nu poate fi considerată înfăţişare, în sensul art. 24 din Regulamentul nr. 44/2001.

Opoziţia la somaţia europeană de plată însoţită de motivele din speţă nu poate fi considerată, în vederea determinării instanţei competente în temeiul art. 24 din Regulamentul nr. 44/2001, drept prima apărare prezentată în cadrul procedurii civile de drept comun care urmează după procedura europeană de somaţie de plată, deoarece ar însemna ca procedura europeană de somaţie de plată şi procedura civilă de drept comun să constituie, în principiu, una şi aceeaşi procedură, interpretare care s-ar concilia cu greu cu împrejurarea că prima dintre aceste proceduri urmează normele prevăzute de Regulamentul nr. 1896/2006, în timp ce a doua se desfăşoară, astfel cum reiese de la art. 17 alin. 1 din acelaşi Regulament, în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun.
În plus, o interpretare potrivit căreia o opoziţie care cuprinde motive referitoare la fondul cauzei ar trebui să fie considerată prima apărare ar contraveni obiectivului urmărit prin opoziţia la somaţia europeană de plată; nici o dispoziţie din Regulamentul nr. 1896/2006 nu impune pârâtului obligaţia de a preciza motivele opoziţiei sale, astfel încât aceasta nu este destinată să servească drept cadru pentru o apărare de fond, ci doar să permită pârâtului să conteste creanţa.