Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obţinere de probe în Uniune (IV)

Din capul locului se cuvine să precizez că titlul nu este riguros exact, însă am decis să-l păstrez pentru a sublinia apartenenţa textului la seria care se referă la Regulamentul (CE) nr. 1206/2001. Într-adevăr, nu este vorba despre o jurisprudenţă, deoarece Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu a pronunţat o hotărâre “pe fond”. Prin Ordonanţa Preşedintelui Camerei a patra a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 27 septembrie 2007, emisă în cauza C‑175/06, având ca obiect o trimitere preliminară formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunale civile di Genova (Italia), prin Decizia din 14 martie 2006, în procedura Alessandro Tedesco împotriva Tomasoni Fittings Srl, RWO Marine Equipment Ltd, cauza a fost radiată din registrul Curţii. Motivul radierii l-a reprezentat faptul că prin Decizia din 26 martie 2007, primită de grefa Curţii la 21 septembrie 2007, Tribunale civile di Genova a constatat încetarea procesului, întrebările adresate cu titlu preliminar rămânând astfel fără obiect. Prin urmare, nu există o statuare a Curţii; nu este mai puţin adevărat însă că o argumentaţie pertinentă pe marginea chestiunilor de drept a fost prezentată în concluziile avocatului general Juliane Kokott din 18 iulie 2007.

Litigiul de bază a început la data de 21 martie 2005, când domnul Tedesco a formulat la Tribunale Civile di Genova o cerere pentru realizarea descrierii conform articolelor 128 şi 130 din CPI, împotriva societăţilor Tomasoni Fittings srl, cu sediul în Italia, şi RWO (Marine Equipment) Ltd, cu sediul în Regatul Unit.

Reclamantul a afirmat că ar fi inventatorul unui sistem de centuri şi că a protejat această invenţie prin depunerea unei cereri de brevet. Societatea RWO, care îşi desfăşoară activitatea în Italia prin intermediul societăţii de distribuţie Tomasoni, ar fi pus în circulaţie un sistem de centuri cu caracteristici tehnice identice, pentru care s‑ar fi solicitat emiterea brevetului după data cererii privind produsul reclamantului.

Tribunale Civile di Genova a dispus la data de 5 mai 2005, fără ascultarea părţilor adverse, descrierea produsului care s‑ar afla la originea încălcării. Descrierea a fost efectuată pentru început la firma Tomasoni în Italia. La data de 20 iunie 2005, potrivit Regulamentului nr. 1206/2001, instanţa a formulat o cerere către biroul Senior Master of the Queen's Bench Division of the Supreme Court of England and Wales. Instanţa solicitată trebuia să realizeze o descriere corespunzătoare a produsului realizat de RWO conform dreptului italian, la sediul societăţii.

Descrierea trebuia să se refere şi la alte elemente de probă privind conduita reclamată, constând, în mod „exemplificativ, însă nu exhaustiv”, în: facturi, bonuri de livrare, ordine de plată, oferte, materiale publicitare, date din arhive electronice şi documente vamale. În plus, Tribunale a admis utilizarea tuturor mijloacelor tehnice, asistenţa unui expert şi reţinerea de exemplare ca eşantioane. Activităţile trebuiau să se limiteze la operaţiunile necesare anchetei. Nu s‑a permis solicitantului, reprezentanţilor acestuia sau tehnicienilor să consulte documentaţia.

Senior Master a refuzat realizarea descrierii, printr‑o scrisoare informală, cu motivarea că identificarea şi sechestrul de bunuri şi documente nu fac obiectul practicii funcţionarilor din cadrul Senior Master, astfel încât operaţiunea solicitată nu putea fi realizată prin procedura de comisie rogatorie.

Prin Ordonanţa din 14 martie 2006, Tribunale Civile di Genova a adresat Curţii de Justiţie două întrebări preliminare, prima, care interesează aici, fiind: “Cererea de realizare a descrierii conform articolelor 128 şi 130 din Codul proprietăţii industriale, în baza modalităţilor indicate de către prezenta instanţă în speţă, în sensul şi în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială, trebuie considerată drept o măsură de «obţinere a probelor» prin care instanţa unui stat membru, în temeiul regulamentului menţionat, poate solicita instanţei competente din alt stat membru, să efectueze această procedură de obţinere a probelor?”.

Avocatul general a propus următorul răspuns: „Măsurile de conservare şi de obţinere a probelor, precum descrierea în temeiul articolelor 128 şi 130 din Codul proprietăţii industriale italian, reprezintă acte de cercetare, care intră în domeniul de aplicare definit la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială şi pe care instanţa unui stat membru trebuie să le execute, la cererea unei instanţe din alt stat membru, în măsura în care nu există motive de refuz”.

Trebuie precizat că dreptul italian prevede o metodă specifică de conservare şi obţinere a mijloacelor de probă pentru dovedirea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. La cererea titularului dreptului protejat, instanţa competentă are posibilitatea – chiar înainte de introducerea cererii de chemare în judecată principală şi fără ascultarea părţii adverse – de a solicita „descrierea” (descrizione) obiectului aflat la originea pretinsei încălcări. Descrierea este realizată de către un executor judecătoresc asistat, dacă este cazul, de un expert; acesta examinează obiectul, înscrie date cu privire la acesta şi poate reţine documente şi eşantioane cu privire la obiect.

În conformitate cu art. 1 alin. 1 lit. a), Regulamentul nr. 1206/2001 se aplică în materie civilă sau comercială, atunci când instanţa unui stat membru, în conformitate cu dispoziţiile legislative ale statului respectiv, solicită instanţei competente a unui alt stat membru să procedeze la un act de cercetare. Din alin. 2 al aceluiaşi text rezultă în plus că mijloacele de probă solicitate trebuie să fie utilizate într-o procedură judiciară angajată sau care urmează a fi angajată. Noţiunea „act de cercetare” nu este definită în detaliu de către legiuitorul comunitar, astfel încât noţiunea trebuie interpretată în mod autonom deoarece trebuie să rezulte, pe cât posibil, drepturi şi obligaţii egale şi uniforme pentru statele contractante şi pentru persoanele vizate. Ca atare, noţiunile utilizate în Regulament nu pot fi înţelese ca simple trimiteri la normele naţionale ale unuia sau ale altuia dintre statele implicate. Aşadar, sensul şi întinderea noţiunii de „act de cercetare” trebuie stabilite în mod autonom, ţinând seama de sensul noţiunii, de originea, de economia şi de scopul regulamentului.

Regulamentul nr. 1206/2001 trebuie să asigure buna funcţionare a pieţei interne, prin ameliorarea, în special simplificarea şi accelerarea cooperării între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe. Acest obiectiv este promovat în cazul în care mecanismul simplificat de asistenţă judiciară prevăzut prin Regulament se aplică pentru un număr cât mai mare de măsuri de obţinere a informaţiilor în domeniul judiciar. Din acest motiv, noţiunea de act de cercetare nu trebuie interpretată în mod restrictiv.

Sub acest aspect, din coroborarea art. 1 alin. 1 şi a art. 4 alin. 1 lit. e) şi f) din Regulamentul nr. 1206/2001, rezultă în primul rând că obiectul cererii nu este limitat strict la obţinerea probelor. Din alin. 1 lit. f) rezultă mai degrabă că actul de cercetare poate viza şi documente sau alte obiecte care pot fi examinate vizual sau cercetate de către experţi; posibilitatea obţinerii prin expertiză este confirmată şi de art. 18 alin. 2 prima liniuţă care reglementează rambursarea onorariilor plătite experţilor. Obiectele menţionate de către Tribunale Civile di Genova în ordonanţa de solicitare a probelor, eşantioane ale sistemului de centuri, precum şi facturi de cumpărare şi vânzare, bonuri de livrare, ordine de plată, oferte comerciale, materiale publicitare, date stocate în arhive electronice şi documente vamale în legătură cu acestea reprezintă documente sau obiecte examinate, care pot fi verificate direct de către o instanţă sau expertizate de către un expert. În consecinţă, obiectele menţionate în ordonanţa de solicitare a probelor sunt accesibile în principiu unui act de cercetare în sensul Regulamentului nr. 1206/2001.

În plus, avocatul general a observant că trimiterea preliminară se înscrie în contextul unei comisii rogatorii în cadrul unei proceduri speciale de conservare a probelor în urma încălcării unor drepturi de proprietate intelectuală, iar pentru aceste proceduri sunt disponibile, atât pe plan internaţional, cât şi în dreptul comunitar, reglementări speciale care ţin cont de cerinţele speciale cu privire la protecţia juridică în această situaţie. Aceste cerinţe trebuie aplicate la interpretarea mai extinsă a Regulamentului nr. 1206/2001.

În general, pentru obţinerea de probe este necesară comunicarea obiectului probei şi a mijlocului de probă de către partea căreia îi revine sarcina probei. Însă titularul unui drept de proprietate intelectuală care află despre încălcarea dreptului său se confruntă frecvent cu dificultatea de a nu putea indica cu precizie mijloacele de probă şi de a nu avea acces la acestea, deoarece ele se află în posesia persoanei care încalcă drepturile sau a unui terţ. În plus, în aceste situaţii se impune adoptarea unor măsuri rapide pentru a limita prejudiciul rezultat din încălcarea dreptului şi pentru a conserva probele înainte de deteriorarea acestora.

Pentru protecţia eficientă a drepturilor de proprietate intelectuală, articolul 50 din Acordul TRIPS (Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ) abilitează autorităţile judiciare să ordone adoptarea de măsuri provizorii rapide şi eficiente, pe de o parte, pentru a preveni introducerea în circuitele comerciale a mărfurilor care încalcă drepturile şi, pe de altă parte, pentru a asigura elementele de probă pertinente referitoare la această pretinsă atingere. Art. 7 din Directiva 2004/48 dezvoltă această prevedere din Acordul TRIPS. Conform acestei prevederi, autorităţile judiciare competente pot „să ordone măsuri provizorii rapide şi eficiente pentru a conserva dovezile pertinente referitoare la încălcarea menţionată”. Măsurile pot „să includă descrierea detaliată cu sau fără prelevare de eşantioane sau sechestrul fizic al mărfurilor în litigiu şi, în cazurile corespunzătoare, al materialelor şi instrumentelor utilizate pentru a produce şi/sau a distribui aceste mărfuri, precum şi documentele care se referă la ele”.
În Italia, art. 128 şi urm. din Codul proprietăţii industriale italian transpun în legislaţia naţională cerinţele impuse prin această directivă. Alte state membre cunosc instrumente similare. În Regatul Unit, articolul 7 din Legea de procedură civilă din 1997 („Civil Procedure Act 1997”) coroborat cu articolul 25.1 alin. 1 lit. h autorizează adoptarea unei ordonanţe de percheziţie (search order). Prin urmare, la interpretarea Regulamentului nr. 1206/2001 ar trebui să se ţină seama de normele şi obiectivele Directivei 2004/48, chiar dacă aceasta, conform considerentului (11), nu urmăreşte să stabilească norme armonizate privind cooperarea judiciară. Această motivare justifică aplicarea procedurii de asistenţă judiciară conform Regulamentului nr. 1206/2001 în procedurile de obţinere a probelor prevăzute prin Directiva 2004/48 pentru a garanta o protecţie efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală şi în contextul unor proceduri transfrontaliere.