Pagini

duminică, 24 iunie 2018

Despre cetăţenia de onoare şi alte titluri


Citesc un editorial interesant într-o publicaţie clujeană în care este criticată vehement festivitatea de înmânare a cheilor oraşului către Simona Halep, asemuită în material cu binecunoscutul Rege Momo al Carnavalului oraşului Rio de Janeiro (la a cărui Olimpiadă, după cum ştim, Halep a refuzat să participe). Dar brazilienii iau totul în glumă, spre deosebire de mioritici, cărora le lipseşte şi simţul umorului şi cel al ridicolului propriu.
Reamintesc că după câştigarea Roland Garros-ului la tenis feminin în acest an, Simona Halep a cerut să i se organizeze o celebrare publică şi a indicat ca locaţie Arena Naţională. Se cunoaşte acest lucru dintr-o declaraţie de presă a preşedintelui Federaţiei de Tenis care a redat o convorbire telefonică avută cu angajatul de relaţii publice a lui Halep.
În cadrul organizării în discuţie, Gabriela Firea, motivând că Halep este deja cetaţean de onoare – în sensul că nu mai are ce îi da – i-a înmânat cheile oraşului, o construcţie kitsch din oţel poleit cu aur.
Potrivit art. 36 alin. 8 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu, prin care se stabilesc şi condițiile retragerii titlului conferit. Prin urmare, există temeiul de drept pentru acest titlu, însă, după cum se poate remarca uşor, acesta contravene Constituţiei care la art. 16 (“Egalitatea în drepturi”) alin. 1 prevede că sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, toţi cetăţenii. Este regretabil că după lupta de secole pentru deminitatea umană, există încă reflexe medievale în societatea noastră.
Textul este criticabil şi din altă perspectivă. Deschide posibilitatea pentru toate persoanele fizice române sau străine, nu doar pentru rezidenţii localităţii respective, şi stabileşte ca şi criteriu meritele “deosebite”, un termen imprecis care nu respectă cerinţele de claritate şi previzibilitate ale legii.
În cazul înmânării cheilor oraşului, situaţia este cu totul alta, deoarece nu există nici un temei pentru o atare mascaradă. Mă întreb dacă Simona Halep a plătit pentru chiria stadionului unde a vrut să fie expusă, pentru că manevra ilegală de înmânare nu poate fi considerată bază legală pentru cheltuirea banului public. În context, nu mă pot abţine să nu remarc că Firea a copiat recent sistemul clujean de fraudare a regimului achiziţiilor publice, trecând bunuri importante ale comunităţii, inclusiv Arena Naţională, pe societăţi comerciale nou înfiinţate; la Cluj, aceste firme sunt în majoritate regii autonome, distincţia fiind însă lipsită de importanţă. Ceea ce este important este că se trece pe aceste firme o parte importantă din bugetul oraşului care este cheltuită fără observarea regulilor concurenţiale şi economicoase ale procedurii achiziţiilor publice.
Sigur, există un precedent istoric, în sensul că, spre sfârşitul anilor ’60, lui Richard Nixon, preşedintele SUA, cu ocazia vizitei sale la Bucureşti i-a fost dăruită o astfel de cheie. Comparaţia însă nu are loc aici, e vorba despre două sisteme de drept cu totul diferite, iar Halep nu este în nici un caz un şef de stat (în privinţa cărora există o astfel de cutumă, după cum o demonstrează şi exemplu cu Madridul, care a înmânat cheia de aur preşedintelui rus Dimitri Medvedev în timpul vizitei sale de stat din Spania din martie 2009).