Outsourcing-ul nu este altceva decât exact ceea
ce denumirea indică: a aduce/a procura ceva din afară. Bineînţeles, acel ceva adus sau procurat din altă parte
poate fi atât un bun, cât şi un serviciu, astfel că traducerea prin termenul
“externalizare” – care tinde să se instaleze la noi şi care se referă în
special la servicii -, nu este întru-totul fidelă sensului din limbajul
internaţional de business. Outsourcing
este şi atunci când o companie îşi externalizează operaţiuni din procesul de
fabricaţie (adică cumpără subansamble sau doar forţă de muncă, aşa-numitul
sistem Lohn), procedeu care există încă de pe vremea Cottage industry din perioada revoluţiei industriale.
Nu este însă mai puţin adevărat că forma tipică de outsourcing, ca expresie a economiei colaborative, se referă la servicii şi la procurarea acestora din afară. Ideea este una simplă, un angajat pe un anumit post nu umple singur norma de timp de muncă şi rămân timpi disponibili. Este deci mai rentabil – cel puţin teoretic - să apelezi la un terţ care angajează persoana respectivă pe care o foloseşte la mai mulţi agenţi economici, utilizând în întregime cantitatea de muncă susceptibilă a fi generată. Ca atare, nu angajezi contabil, propriu, responsabil de resurse umane, de fiscalitate, de recuperări creanţe, de curăţenie, ci angajezi o firmă de specialitate care prestează serviciul cu o regularitate negociată. Bineînţeles, outsourcing există şi când apelezi la un architect, bunăoară, precum şi la orice serviciu bazat pe o muncă care ar putea fi prestată şi in house, de către un eventual angajat.
Nu este însă mai puţin adevărat că forma tipică de outsourcing, ca expresie a economiei colaborative, se referă la servicii şi la procurarea acestora din afară. Ideea este una simplă, un angajat pe un anumit post nu umple singur norma de timp de muncă şi rămân timpi disponibili. Este deci mai rentabil – cel puţin teoretic - să apelezi la un terţ care angajează persoana respectivă pe care o foloseşte la mai mulţi agenţi economici, utilizând în întregime cantitatea de muncă susceptibilă a fi generată. Ca atare, nu angajezi contabil, propriu, responsabil de resurse umane, de fiscalitate, de recuperări creanţe, de curăţenie, ci angajezi o firmă de specialitate care prestează serviciul cu o regularitate negociată. Bineînţeles, outsourcing există şi când apelezi la un architect, bunăoară, precum şi la orice serviciu bazat pe o muncă care ar putea fi prestată şi in house, de către un eventual angajat.
În prezent,
outsourcing-ul prezintă o puternică dimensiune internaţională şi electronică, ca
urmare a evoluţiei generale a mediului de afaceri. El este din ce în ce mai
detaşat de realităţile interne, după cum însăşi societatea devine mai integrată
global. Ca urmare a acestei decuplări, outsourcing-ul
este guvernat de reguli proprii derivate din obicei şi scheme de bună practică,
fiindu-i aplicabilă noua lex mercatoria,
respectiv echitatea ca sursă generală a dreptului, fiind legal ceea ce este
util, ceea ce produce rezultatul urmărit. Externalizarea revitalizează economia
mondială, alocând eficient resurse de muncă care altminteri ar fi fost risipite.
Outsourcing există chiar şi în domeniul legal, din plin chiar. Activităţile care se pretează cel mai bine la externalizare sunt cele de Legal Research, Legal Writing şi Legal Analysis, respectiv redactare acte şi studiu - al legii, al doctrinei şi jurisprudenţei, plus analiză legală; practic, este vorba despre toate activităţile de paralegal, cu observaţia că activităţi de analiză legală sau studiu se realizează deseori şi de către universitari (şi nu numai), prin opinii juridice. La noi, cea mai pretabilă profesie pentru externalizare ar fi cea de notar, în principal pentru partea de redactare, ei fiind agenţii cei mai liberali din punct de vedere al angajării de personal, necerând nici o condiţie de studii, însă, în acelaşi timp, fiind cei mai puţin dispuşi să atragă resurse din afară, permiţându-şi – şi preferând - să finanţeze chiar şi un loc de muncă subocupat.
Outsourcing există chiar şi în domeniul legal, din plin chiar. Activităţile care se pretează cel mai bine la externalizare sunt cele de Legal Research, Legal Writing şi Legal Analysis, respectiv redactare acte şi studiu - al legii, al doctrinei şi jurisprudenţei, plus analiză legală; practic, este vorba despre toate activităţile de paralegal, cu observaţia că activităţi de analiză legală sau studiu se realizează deseori şi de către universitari (şi nu numai), prin opinii juridice. La noi, cea mai pretabilă profesie pentru externalizare ar fi cea de notar, în principal pentru partea de redactare, ei fiind agenţii cei mai liberali din punct de vedere al angajării de personal, necerând nici o condiţie de studii, însă, în acelaşi timp, fiind cei mai puţin dispuşi să atragă resurse din afară, permiţându-şi – şi preferând - să finanţeze chiar şi un loc de muncă subocupat.