Am avertizat de la început că nu sunt un fan Putin: tipul ăsta nu poate sta în fruntea unui popor glorios,
a unui stat bogat şi a unei mari armate. Criza ucraineană este urmarea directă
a incompetenţei sale din 2014-2015, când nu doar că nu a ajutat cu nimic
mişcarea spontană, populară, naţional-identitară a ruşilor din Doneţk şi
Lugansk (şi a celor din Odessa şi Kharkov, de fapt, unde represiunile criminale
au împiedicat însă poporul să se organizeze) ca reacţie la revoluţia colorată
orchestrată de americani (pe modelul classic încercat în Georgia şi ţările
primăverii arabe), izbutită până la nivel de lovitură de stat, ci, dimpotrivă, într-un
gest cretin (şi caracteristic) i-a obligat (printr-un şantaj urât) să semneze o
pace mincinoasă care a permis la 35.000 de soldaţi ucraineni (singura armată de
care Ucraina mai dispunea atunci), înconjuraţi la Debaltsevo, să plece acasă cu
armele în mână. Evident, ucrainenii nu sunt de nici un fel de încredere, au
semnat, au scăpat, au râs şi au început o agresiune constantă de şapte ani de
zile care ar fi trebuit să culmineze cu invadarea Donbasului, preîntâmpinată de
declanşarea intervenţiei ruseşti.
Populaţia etnic
rusă din întreaga jumătate de est a Ucrainei, aproape jumătate din întreaga
ţară, a fost supusă unui proces de deznaţionalizare violent şi nu fără oarecare
succes. Limba rusă a fost interzisă nu numai în şcoli şi administraţie, dar şi
oriunde în public, clasic fiind trucul cu “palyanitsa”. Cuvântul “palyanitsia” înseamnă
pâine (vreo legătură cu ardelenescul “palaneţ” – plăcintă din aluat de pâine?) în
limba ucraineană, iar un vorbitor de rusă are dificultăţi reale în a pronunţa
cuvântul. Greşita pronunţare atrăgea întotdeauna o agresiune fizică.
 |
| Ucrainenii sunt mândri de găselniţa lor... |
Agresiunea
fizică a dat roade rapide şi neaşteptate. Au fost îndoctrinate şi dezrădăcinate
în viteză inclusiv regiuni masiv pro-ruse, cum sunt Harkov şi Odessa. Fără
îndoială, abordarea e mult mai bună decât delirul istoric cu care Putin şi-a
justificat intervenţia. E adevărat că genetic ucrainenii şi ruşii sunt totuna,
mai ales cei din Est, şi că statalitatea istorică a ruşilor a început cu
Kievul, dar pe cine mai interesează când trecutul e juxtapus unui pumn de fier?
Întotdeauna violenţa convinge înaintea argumentaţiei, mai ales istorice. Bine
zice înţelepciunea populară, sunt mai aproape dinţii decât părinţii...
Acesta este contextul în care conflictul din Ucraina trebuie plasat. În continuarea evenimentelor premergătoare, poziţiile celor două state implicate nu s-au schimbat. Ucraina îşi convinge populaţia să lupte cu mijloace agresive, minte de îngheaţă apele, se plânge isteric şi ipocrit peste tot, recurge la o propagandă ridicolă din care nu lipsesc decupaje din jocuri video şi invenţii grosolane, foloseşte constant civilii drept scuturi, îi ucide ca să dea vina pe ruşi, se ascunde în oraşe şi aplică orice tertip fără a-şi pune vreodată problema cât de murdar ar fi.
Rusia (a se citi impostorul Putin) nu a reuşit nici măcar să se cureţe de duşmanii interni, pe care în loc să-i înlăture, i-a premiat. În plin conflict, guvernatorului sabotor (o incompetentă notorie) al băncii centrale - care a făcut în aşa fel încât cea mai mare parte din rezervele de aur şi valutare ale Rusiei să se găsească în afara ţării în momentul declanşării intervenţiei din Ucraina, de unde, în mod convenabil şi facil, au fost confiscate de puteri străine – i-a dat încă un mandat. O alta incompetentă anti-Rusia deţine în continuare şefia Russia Today, post TV care eşuează lamentabil în prezentarea nu a versiunii ruseşti a evenimentelor, ci a unei cât de cât neutre.
Rusia nici măcar nu distruge infrastructura feroviară şi rutieră a Ucrainei prin care noi trupe şi armamentul vestic curg fără probleme în teatrul de conflict. Abia acum se face câte ceva, prea puţin şi poate doar de paradă. Mobilizarea populară este însă excelentă, cetăţenii de pe social media indică non-stop coordonate şi informaţii despre ţinte de neratat: tunelul Beskydy din Carpaţi, poduri, aeroporturi, turnuri de televiziune, clădiri guvernamentale, aglomeraţii de trupe, tabere de instrucţie, stoparea campaniei agricole ucrainene. Cu toate acestea, Putin refuză să facă minimul necesar. Cetăţenii trebuie să strângă bani să doteze armatele eroice ale celor două republici populare cu parte din echipamentul militar şi cu fonduri. Rusia a ridicat până şi blocada portului Odessa şi lasă Ucraina să exporte nestingherită?!
În acelaşi registru auto-defetist se înscrie şi refuzul de a răspunde războiului economic pe care europenii şi americanii îl duc contra Rusiei. Abia acum, după două luni de confiscări, interdicţii şi sancţiuni a fost implementat în Rusia un cadru legislative a cărui aplicare probabil nu se va face prea curând. Rusia livrează în continuare petrol şi gaze inamicilor europeni, uraniu centralelor nucleare din SUA dependente de această aprovizionare (să-i lase pe toţi fără resurse!), refuză să vândă arme moderne oponenţilor celor care înarmează Ucraina (de exemplu, pentru că Israel contribuie la dotarea armatei ucrainene Rusia poate livra iranienilor sistemele de apărare anti-aeriană S-400 pe care ei le cer insistent de ani de zile – foto sus).
Cel mai recent exemplu a atitudinii imbecile a “marelui” lider rus este evacuarea civililor din combinatul siderurgic Azovstal. Este evident că în mod deliberat au fost lăsaţi să plece o grămadă de combatanţi, probabil inclusiv Prokopenko, comandantul Azov, un individ cu semnalmentele lui fiind vizibil pentru scurt timp în înregistrări din autobuz; în parcare abunda de personaje cu tatuaje, rucsace de camuflaj şi bocanci de armată. Înregistrarea de azi cu Prokopenko care descrie lupte la Azovstal poate fi făcută în cu totul altă parte şi tocmai ca să dezinformeze.
Eu cred că insistenţa vesticilor că nu au reuşit încă să-l descifreze pe Putin este destinată să deghizeze tocmai contrariul. Probabil că s-au prins demult că e doar un păcălici obsedat să fie acceptat de ei. Referiri la partenerii vestici încă mai există în discursul lui dement, iar imaginea de ansamblu este cea a unuia cu sindromul nevestei agresate, cu cât îl resping mai tare, cu atât se agaţă mai tare de ei... O atare atitudine anormală combinată cu belicozitatea auto-distructivă a europenilor, cărora starea de pace nu le este caracteristică, dacă istoria e un reper, trebuie oprite cât mai repede ca să nu ducă la situaţii cu adevărat periculoase.
Acesta este contextul în care conflictul din Ucraina trebuie plasat. În continuarea evenimentelor premergătoare, poziţiile celor două state implicate nu s-au schimbat. Ucraina îşi convinge populaţia să lupte cu mijloace agresive, minte de îngheaţă apele, se plânge isteric şi ipocrit peste tot, recurge la o propagandă ridicolă din care nu lipsesc decupaje din jocuri video şi invenţii grosolane, foloseşte constant civilii drept scuturi, îi ucide ca să dea vina pe ruşi, se ascunde în oraşe şi aplică orice tertip fără a-şi pune vreodată problema cât de murdar ar fi.
Rusia (a se citi impostorul Putin) nu a reuşit nici măcar să se cureţe de duşmanii interni, pe care în loc să-i înlăture, i-a premiat. În plin conflict, guvernatorului sabotor (o incompetentă notorie) al băncii centrale - care a făcut în aşa fel încât cea mai mare parte din rezervele de aur şi valutare ale Rusiei să se găsească în afara ţării în momentul declanşării intervenţiei din Ucraina, de unde, în mod convenabil şi facil, au fost confiscate de puteri străine – i-a dat încă un mandat. O alta incompetentă anti-Rusia deţine în continuare şefia Russia Today, post TV care eşuează lamentabil în prezentarea nu a versiunii ruseşti a evenimentelor, ci a unei cât de cât neutre.
Rusia nici măcar nu distruge infrastructura feroviară şi rutieră a Ucrainei prin care noi trupe şi armamentul vestic curg fără probleme în teatrul de conflict. Abia acum se face câte ceva, prea puţin şi poate doar de paradă. Mobilizarea populară este însă excelentă, cetăţenii de pe social media indică non-stop coordonate şi informaţii despre ţinte de neratat: tunelul Beskydy din Carpaţi, poduri, aeroporturi, turnuri de televiziune, clădiri guvernamentale, aglomeraţii de trupe, tabere de instrucţie, stoparea campaniei agricole ucrainene. Cu toate acestea, Putin refuză să facă minimul necesar. Cetăţenii trebuie să strângă bani să doteze armatele eroice ale celor două republici populare cu parte din echipamentul militar şi cu fonduri. Rusia a ridicat până şi blocada portului Odessa şi lasă Ucraina să exporte nestingherită?!
În acelaşi registru auto-defetist se înscrie şi refuzul de a răspunde războiului economic pe care europenii şi americanii îl duc contra Rusiei. Abia acum, după două luni de confiscări, interdicţii şi sancţiuni a fost implementat în Rusia un cadru legislative a cărui aplicare probabil nu se va face prea curând. Rusia livrează în continuare petrol şi gaze inamicilor europeni, uraniu centralelor nucleare din SUA dependente de această aprovizionare (să-i lase pe toţi fără resurse!), refuză să vândă arme moderne oponenţilor celor care înarmează Ucraina (de exemplu, pentru că Israel contribuie la dotarea armatei ucrainene Rusia poate livra iranienilor sistemele de apărare anti-aeriană S-400 pe care ei le cer insistent de ani de zile – foto sus).
Cel mai recent exemplu a atitudinii imbecile a “marelui” lider rus este evacuarea civililor din combinatul siderurgic Azovstal. Este evident că în mod deliberat au fost lăsaţi să plece o grămadă de combatanţi, probabil inclusiv Prokopenko, comandantul Azov, un individ cu semnalmentele lui fiind vizibil pentru scurt timp în înregistrări din autobuz; în parcare abunda de personaje cu tatuaje, rucsace de camuflaj şi bocanci de armată. Înregistrarea de azi cu Prokopenko care descrie lupte la Azovstal poate fi făcută în cu totul altă parte şi tocmai ca să dezinformeze.
Eu cred că insistenţa vesticilor că nu au reuşit încă să-l descifreze pe Putin este destinată să deghizeze tocmai contrariul. Probabil că s-au prins demult că e doar un păcălici obsedat să fie acceptat de ei. Referiri la partenerii vestici încă mai există în discursul lui dement, iar imaginea de ansamblu este cea a unuia cu sindromul nevestei agresate, cu cât îl resping mai tare, cu atât se agaţă mai tare de ei... O atare atitudine anormală combinată cu belicozitatea auto-distructivă a europenilor, cărora starea de pace nu le este caracteristică, dacă istoria e un reper, trebuie oprite cât mai repede ca să nu ducă la situaţii cu adevărat periculoase.