Pretind peste
420.000 de participanți, practic sunt o sută de mii (cel mult și cred că
rotunjit bine) zilnic care se rulează de 4 ori. E puțin, Salina Turda dă clasă
de la mare distanță acestui mizilic care cică produce turism, la pachet cu tot cu
acest oraș - care în sine e destul de turistic și nu stă în nici un caz în
acest festival de localnici.
Clujenii trebuie scoși din calcul
Organizatorii pretind că din totalul participanților, 35% sunt din județul Cluj, iar peste 25% sunt oameni veniți din străinătate.Proporțiile sunt
nereale, desigur; empiric, par mai mult de 35% clujeni și mai puțin de 25%
străini. Dar hai să zicem că-i credem. O sută de mii pe zi minus clujenii (care
oricum consumă local) de 35%, înseamnă doar 65.000 de consumatori externi pe zi.
Consumul clujenilor nu intră în calcul, pentru că pe cazare nu dau bani, iar mâncarea și altele sunt cam în aceiași parametri cu consumul lor în lipsa porcăriei (poți avea o părere diferită despre “festival”, num ă deranjează, dar ăsta e textul meu și asta e părerea mea). Iar dacă exagerează puțin, îl echilibrează cu câteva zile de abținere, ulterior, deci e tot neutru, fără relevanță.
Cei presupuși 700 de euro împărțit la 4 egal un buget zilnic de 175 euro, respectiv 867 lei pe zi, care e mult umflat, complet ireal. Evident, sunt mulți care dorm prin mașini, rulote (după cum dau un exemplu surprins personal, cel puțin 3 mici RV-uri într-o parcare, la 2-3 zile după porcărie, am pus-o în fotografie pe cea mai sugestivă care cuprindea și operațiunea de gătire), corturi, păduri, la rude, prieteni, cămine studențești etc., și mănâncă tot așa, adică, cum se spune, din brișcă... Iar o grămadă mănâncă de la supermarket, unde e ieftin. Sunt niște cifre fără nici un fel de acoperire reală, o propagandă penibilă. Bineînțeles, vin în oraș și indivizi în căutare de consum de droguri protejat etatic, fără risc, și senzații mai puțin licite și care consumă mult mai mult, dar ăia sunt puțini de tot.
Deci 65.000 (precis sunt mai puțini) care din start și chiar pe calculul strâmb al propagandiștilor penibili dau doar vreo 45 de milioane. La un oraș de dimensiunea Clujului, e chiar nimic (cum nimic e și 70 de milioane, de altfel, pe care propagandiștii Untold-ului îi pretind).
Deci presupusele investiții de 1,8 mil. lei pentru Cluj Arena și Parcul Central, de fapt nici o investiție, am fi norocoși dacă acești beneficiari ai bunului public cvasi-gratuit și-ar plăti la valoarea reală folosința, curățenia și reparațiile (plus asistența medicală, PSI-ul, paza etc.), cred că ar fi pentru prima dată...
Dar să nu credeți că acei 1,8 milioane lei merg în reparații și curățenie. Nici vorbă, ei probabil conțin milionul de lei, mult sub prețul real, dați pentru parte din spații publice folosite, 350.000 lei garanția – care nu se pune -, și primele de asigurare a stadionului, iarăși o chestie fără nici o legătură cu conceptual de “investiție” și care nu are legătură cu unitățile administrative teritoriale proprietare ale spațiilor. Ce rămâne e foarte-foarte puțin pentru curățenie și reparații... Cu alte cuvinte, ei își denumesc cheltuielile proprii cu spațiile (ce îi costă pe ei) – inclusiv cele care se întorc la ei - ca fiind “investiții”, ca să le sugereze o conotație pozitivă și exterioară, pe care nu o au.
Pe de altă parte, să reținem că recunosc că pentru utilizarea spațiilor aflate în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca și a Consiliului Județean Cluj au plătit o sumă totală de doar 1.070.000 lei, un mizilic delapidant, colosal de puțin, și doar pentru Parcul Central Cluj (parțial, pentru că folosesc mai mult decât e pe hârtie), Cluj Arena, Sala Polivalentă, Casino, pe care ei le indică în comunicat. Nu le-a fost facturată, bunăoară, nici măcar la acest nivel simbolic, de formă, folosința Aleii Stadionului, lacului Chios, străzii G. Coșbuc, Splaiului Independenței.
Consumul clujenilor nu intră în calcul, pentru că pe cazare nu dau bani, iar mâncarea și altele sunt cam în aceiași parametri cu consumul lor în lipsa porcăriei (poți avea o părere diferită despre “festival”, num ă deranjează, dar ăsta e textul meu și asta e părerea mea). Iar dacă exagerează puțin, îl echilibrează cu câteva zile de abținere, ulterior, deci e tot neutru, fără relevanță.
Untold dizlocă (deturnează) consumul clujenilor
Elementul cel mai important, care se omite intenționat, este că o grămadă de clujeni fug din oraș ca să nu fie nevoiți să suporte această porcărie. Aceștia își duc consumul cu ei, în altă parte, sustrăgându-l economiei locale.Bugete exagerate
Pretind ei că aceia veniți din afara județului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puțin 700 euro, pe cazare, transport, mâncare, plimbări (?!) și cumpărături în oraș. Deci după ce stau vreo 16-18 ore în gălăgia și agitația de acolo, oamenii se mai și plimbă și cumpără, în loc să doarmă, dar plătesc, totuși, și cazare...Cei presupuși 700 de euro împărțit la 4 egal un buget zilnic de 175 euro, respectiv 867 lei pe zi, care e mult umflat, complet ireal. Evident, sunt mulți care dorm prin mașini, rulote (după cum dau un exemplu surprins personal, cel puțin 3 mici RV-uri într-o parcare, la 2-3 zile după porcărie, am pus-o în fotografie pe cea mai sugestivă care cuprindea și operațiunea de gătire), corturi, păduri, la rude, prieteni, cămine studențești etc., și mănâncă tot așa, adică, cum se spune, din brișcă... Iar o grămadă mănâncă de la supermarket, unde e ieftin. Sunt niște cifre fără nici un fel de acoperire reală, o propagandă penibilă. Bineînțeles, vin în oraș și indivizi în căutare de consum de droguri protejat etatic, fără risc, și senzații mai puțin licite și care consumă mult mai mult, dar ăia sunt puțini de tot.
Deci 65.000 (precis sunt mai puțini) care din start și chiar pe calculul strâmb al propagandiștilor penibili dau doar vreo 45 de milioane. La un oraș de dimensiunea Clujului, e chiar nimic (cum nimic e și 70 de milioane, de altfel, pe care propagandiștii Untold-ului îi pretind).
Părerea mea
Grosso modo, cel puțin 50% sunt clujeni (cei mai mulți minori), al căror consum nu trebuie socotit, că oricum îl fac, Untold sau nu, iar ceilalți 50% (dintre care unii cu buget redus) trebuie contrapuși zecilor de mii de clujeni care se refugiază altundeva, ducându-și consumul cu ei. Dacă chiar există un plus (ceea ce e discutabil), acesta nu poate fi decât insignificant. Dar și dacă ar fi un plus uriaș, eventualul plus nu are nici o legătură cu faptul că patrimoniul public este subplătit, dat pe nimica.Altă teză propagandistică
Sumele cheltuite nu “se vor regăsi în impozitele și taxele locale”, cum pretind ei, elemente de fiscalitate cu care nu au nici un fel de legătură, absolut nici una. Impozitele locale sunt impozitele de terenuri, clădiri și mașini, fără nici un fel de legătură cu ce s-ar consuma la Untold; propaganda Untold e și aici ridicolă.Investiții?!
Untold pretinde “investiții de 1.8 mil. lei în Cluj Arena, Sala Polivalentă și Parcul Central”. Sumele nu sunt investiții. Investiția e ceva nou, un plus, nu o simplă despăgubire. Cine strică, repară, să sperăm că și la Cluj... E o cheltuială a Untold sau ar trebui să fie (nu avem încredere în autoritățile care le cedează pe mai nimic folosința unor spații publice uriașe). “Investiții” e aici un termen de propagandă, nu unul juridico-economic. Banii sunt costuri care revin celui care a produs pagubele (distrugeri, mizerie); nu e un merit al Untold, ci o obligație legală, elementară.Deci presupusele investiții de 1,8 mil. lei pentru Cluj Arena și Parcul Central, de fapt nici o investiție, am fi norocoși dacă acești beneficiari ai bunului public cvasi-gratuit și-ar plăti la valoarea reală folosința, curățenia și reparațiile (plus asistența medicală, PSI-ul, paza etc.), cred că ar fi pentru prima dată...