Gascoigne a fost unul dintre marii jucători din istoria fotbalului

Văzând zilele astea ce au ajuns stadioanele de fotbal și ce grozăvii ridicole găzduiesc, mi-am adus aminte de vremuri când rostul lor era bine stabilit și folosința, cea normală. Mi-am amintit de Italia 90 și de Paul Gascoigne, pe când era rege și pe panta decăderii ulterior. Nu se mai știe despre fotbal acum, nimeni nu mai recunoaște un jucător bun când îl vede. Se crede acum la noi (în mod complet fals) că un păcălici ca hagi ar fi fost, cică, “rege” (unde?!), când el a fost un oarecare, pe oriunde a umblat. Sau lumea crede că acest Cristiano Ronaldo e un mare jucător și că așa e un fotbalist. Nici măcar Messi sau alți argentinieni, cu un cap peste toți ceilalți, nu sunt nicăieri pe aproape de cei pe care-i amintesc aici.

Dar ăsta a fost rege, cu adevărat. Gascoigne nu s-a făcut niciodată de rușine cu mingea la picior. Așa erau atunci fotbaliștii, nu sărea mingea din ei ca acum, așa era atunci fotbalul, între sportivi care-l știau. E drept că ulterior a fost un rege abdicant, un Edward al VIII-lea, cedând iubirii față de mâncare și băutură, dar și bulimic, alcoolic și fumător juca 90 de minute ca un prinț.Mondialul din ’90 a fost o încleștare uriașă între fotbaliști cum nu s-au mai pomenit de atunci încoace, câștigat nedrept de (Republica Federală) Germania, o mare echipă, adevărat, dar plină de baftă împotriva Angliei în semifinală (englezii, după ce la precedentul mondial fuseseră eliminați de geniul lui Maradona, au fost cel mai aproape din istorie de cel de-al doilea titlu mondial pe care-l caută din 1966, imaginea emblematică cu Gascoigne plângând după eșecul la lovituri de departajare este încă cunoscută de toți suporterii englezi) și hoață în finala contra unei Argentine dârze, care nu voia nicicum să piardă, finală câștigată dintr-un penalty inventat à la Farul Constanța, pe care portarul turneului, Sergio Goicoechea, a fost la un centimetru sa-l scoată.
Numărul 19 englez (nu era printre titularii apriorici) a tras după el Anglia tot turneul. Gascoigne nu a avut locul în lotul englez pentru Italia 90 garantat până la final de aprilie 1990 când a înscris al patrulea gol în amicalul de 4-2 cu Cehoslovacia. Dar la mondial Gascoigne a avut o prestație extraordinară mai ales în meciul titanic de 3-2 cu Camerun (gigantică echipă pe atunci, cea mai bună echipă africană din toate timpurile). Într-o echipă cu jucători imenși ca Waddle, Lineker, Platt, a fost cel mai bun englez din turneu. După părerea mea, chiar cel mai bun dintre toți, la egalitate cu Caniggia, Maradona și Goicoechea, pe care nu vreau și nu pot să-i diferențiez.
Astfel de fotbaliști nu mai există și nu vor mai exista, talentul se împuținează în lume în toate domeniile, e vremea impostorilor și măscăricilor.