Din capul locului precizez că aceste rânduri nu au nici o legătură cu pedofilia și alternatismul, pe care le dezaprob personal (fără să mă intereseze neapărat, în același timp, înclinațiile altora, bineînțeles, de vârstă legală), fiind mai aproape de hater decât de liberal în domeniu. Dar astea nu au nici o pertinență în ceea ce spun aici. Mă interesează strict modul de procedare al poliției, acela de a se sesiza din oficiu pe baza unor informații electronice – reale sau doctorite, indiferent – publicate pe un site.
Părerea mea este că vorbim despre o similaritate care merge până la identitate cu mecanica cazului Saioc. Este o repetiție și o amplificare a cazului Saioc, pe aceleași motive și pe aceeași filieră; cu aceiași actori și cu același beneficiar. Mai fin, mai camuflat, dar, în esență, de aceeași natură și cu același sens.
Teoria mea este că în primărie există o mafie cumplită care l-a despuiat de atribuții și putere pe Emil Boc, confiscându-i-le concertat prin multiple abuzuri și ilegalități, structură atât de îndrăzneață încât, atunci când – în sfârșit și pe alocuri – primarul cere legalitate, ei trec la curentarea lui violentă. Această mafie are conexiuni interinstituționale și delapidează patrimonii și bugete publice imense și trafică atribuții de putere din diferite domenii. Adică, practic, conduce Clujul, rămânând cât poate în anonimat.
Această mafie este în realitate responsabilă și pentru monstruozitatea administrativă care se repetă în fiecare an în favoarea Untold, dar este suficient de abilă încât să-l asimileze public pe Boc (aflat la înaintare) cu Buta. Tot ei încearcă din răsputeri acum să împingă problematica înspre Boc, exagerând alăturarea cu Buta.
Pe aceste premise și în această cheie trebuie citită sesizarea din oficiu. Bogdan Buta e în siguranță, juridic vorbind, chiar dacă ar fi vinovat. Nu are cum să eșueze, nu există probe care să stea în picioare în eventualitatea unor proceduri judiciare. Dar sesizarea din oficiu a poliției ajută pe autorul site-ului sub aspectul dezvăluirii de convorbiri, mesaje și înregistrări private. Pentru că, să ne înțelegem, aducerea lor la cunoștința altora, cu atât mai mult a publicului, ar cam fi o problema...