Pagini

vineri, 6 februarie 2015

Un caz concret de abţinere întemeiat pe calitatea de naş de căsătorie


În continuare, câteva rânduri din încheierea civilă a şedinţei camerei de consiliu din data de 27 ianuarie 2015, dosar nr. 629/1285/2012 al Curţii de Apel Cluj, care se referă la relaţia naş-fin ca temei al abţinerii de la judecarea cauzei.


În urma deliberării, constată că prin declaraţiile de abţinere formulate de doamnele judecător A şi B se învederează următoarele:
Potrivit declaraţiei de abţinere formulată în cauză, doamna judecător A, judecător al Curţii de Apel Cluj, declară că se abţine de la judecarea cauzei înregistrată sub nr.629/1285/2012. Se arată că este incompatibilă să judece această pricină datorită relaţiilor de prietenie cu fiul unuia din membrii Composesoratului X, implicat direct în raportul juridic constituit de această entitate cu SC G. S.A.
Astfel, doamna judecător doreşte să înlăture orice suspiciune de lipsă de obiectivitate care ar putea plana asupra activităţii de judecată pe care ar desfăşura-o în această cauză.
Faptul că tatăl naşului doamnei judecător este membru al Composesoratului X şi a încasat retribuţii în baza raportului juridic constituit de această entitate cu SC G. S.A. ar putea da naştere unor speculaţii cu privire la obiectivitatea sa.
Pentru a se realiza protecţia dreptului la o instanţă neutră în accepţiunea evocată de art. 6 din CEDO, pentru a asigura imparţialitatea funcţională a instanţei, dat fiind că aparenţele ar putea căpăta în percepţia publică o importanţă deosebită, se solicită să se încuviinţeze declaraţia de abţinere.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 25 şi art. 9 din Hotărârea nr. 328/2005 a C.S.M.
Potrivit declaraţiei de abţinere formulată în cauză, doamna judecător B, judecător al Curţii de Apel Cluj, declară că se abţine de la judecarea cauzei înregistrată sub nr. 629/1285/2012.
Doamna judecător doreşte să înlăture orice suspiciune de lipsă de obiectivitate care ar putea plana asupra activităţii de judecată pe care ar desfăşura-o în această cauză. Doamna judecător l-a întâlnit pe naşului colegei sale de birou într-un cadru privat de câteva ori.
Faptul că tatăl naşului colegei sale de birou, este membru al Composesoratului X entitate implicată în această procedură ar putea da naştere unor speculaţii cu privire la obiectivitatea sa.
Pentru a se realiza protecţia dreptului la o instanţă neutră în accepţiunea evocată de art. 6 din CEDO, pentru a asigura imparţialitatea funcţională a instanţei, dat fiind că aparenţele ar putea căpăta în percepţia publică o importanţă deosebită, se solicită să se încuviinţeze declaraţia de abţinere.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 25 şi art. 9 din Hotărârea nr. 328/2005 a C.S.M.
Analizând declaraţiile de abţinere formulate, Curtea reţine că noţiunea de lipsă de imparţialitate nu este definită în dreptul nostru, însă conceptul cunoaşte o analiză extensivă în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar potrivit instanţei de la Strasbourg (Dumitru Popescu v. România (nr. 2), 2007, Vermeire v. Belgia, 1991), iar prevederile Convenţiei fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, statul, prin instanţele de judecată, având obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acestora de către legiuitor.
Prin urmare, instanţa naţională este obligată să ţină cont de prevederile Convenţiei ca şi cum acestea ar face parte integrantă din ordinea juridică internă şi să le aplice ca atare, prioritar şi direct, inclusiv sub aspectul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care detaliază conţinutul drepturilor fundamentale cuprinse în Convenţie.
Curtea Europeană a mai decis că este însă suficient să se constate că imparţialitatea instanţei căreia îi revenea decizia asupra „temeiniciei acuzării“, să poată apărea ca subiect de îndoială, pentru a fi trasă concluzia încălcării art. 6 alin. 1 din Convenţie, sub aspectul lipsei de imparţialitate (Piersack). Potrivit Piersack v. Belgia, 26 octombrie 1984, dacă în mod normal imparţialitatea se defineşte prin absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute, ea poate, mai ales în baza art. 6 alin. 1 din Convenţie, să fie apreciată în diferite moduri. Se poate astfel distinge între un demers subiectiv încercând să determine ce gândea un anumit judecător într-o asemenea împrejurare şi un demers obiectiv care încearcă să stabilească dacă el oferea garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă.
Criteriul obiectiv presupune (Thorgeirson v. Islanda, 1992) a se analiza dacă există fapte determinate şi verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, independent de comportamentul său personal. Curtea a subliniat şi aici că pentru acest demers, chiar şi aparenţele contează, aparenţe necesare pentru a nu afecta încrederea publică pe care într-o societate democratică trebuie să o inspire instanţele judecătoreşti.
În speţă, nu numai că au fost învederate relaţii de prietenie sau sociale, dar, mai mult decât atât, tatăl naşului doamnei judecător A este membru al Composesoratului X şi a încasat retribuţii în baza raportului juridic constituit de această entitate cu SC G. SA, împrejurare care, în plan spiritual, echivalează cu o relaţie laică de rudenie.
Chiar dacă în privinţa d-nei judecător B au fost învederate doar relaţii de ordin social, calitatea de coleg de birou şi complet cu d-na judecător A, alăturate chestiunii factuale reprezentată de întâlniri ocazionale la evenimente sociale private, pot fi de natură să prefigureze suspiciuni în aşteptările părţii în materie de imparţialitate a instanţei, împotriva cărora se impune protejarea atât a d-nei judecător, cât şi a dezideratului justiţiei seen to be done.
Având în vedere toate aceste împrejurări şi temeiuri, Curtea a considerat că, în speţa concretă dedusă judecăţii, poate exista o îndoială cu privire la aparenţa de imparţialitate a completului alcătuit din judecătorii care se abţin, iar demersului lor de abţinere trebuie să i se dea curs prin admiterea cererii în baza art. 26 C. pr. civ., astfel cum Curtea a procedat.