Pagini

joi, 26 februarie 2015

Încheierea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în procedura întrebării preliminare


Sediul materiei
Modalitatea practică de sesizare a CJUE este cuprinsă în Recomandările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene către instanţele şi tribunalele naţionale în legătură cu iniţierea procedurilor de întrebare preliminară, act publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338 din 06.11.2012. Recomandările au fost emise în urma adoptării la Luxemburg a noilor Reguli de procedură ale Curţii de Justiţie din 25 septembrie 2012 (publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 265 din 29.09.2012) şi în baza acestor reguli.
Prin urmare, la acest moment, recomandările constituie sedes materiae pentru cerinţele de fond şi de formă pe care sesizarea în procedura întrebării preliminare trebuie să le respecte. Două observaţii se impun: ca urmare a codificării domeniului, devin în bună parte caduce dezvoltările jurisprudenţiale anterioare ale Curţii cu privire la aceleaşi aspecte; noţiunea de recomandări utilizată în titulatura documentului nu înseamnă că îndrumările nu trebuie respectate, ci numai faptul că instanţa europeană nu poate obliga instanţele naţionale prim emiterea de instrucţiuni obligatorii, însă poate asigura respectarea regulilor prin respingerea sesizării.
Când se impune sesizarea
Potrivit recomandărilor, trimiterile care au ca obiect interpretarea pot avea loc atunci când instanţa naţională consideră necesar pentru soluţionarea procesului care-i este dedus spre judecată. Instanţele împotriva a căror decizii nu există căi de atac în dreptul naţional sunt obligate să trimită Curţii sesizarea cu excepţia cazurilor în care:
- Curtea a statuat deja asupra subiectului (şi nu există un nou context care să ridice serioase îndoieli cu privire la faptul dacă jurisprudenţa europeană poate fi aplicată în acel caz);
- dacă corecta interpretare a dreptului în discuţie este evidentă (pct. 12 din Recomandări). Astfel, instanţa naţională, în special când consideră că o direcţie suficientă este dată de jurisprudenţa anterioară a Curţii, poate decide însăşi asupra interpretării dreptului Uninii Europene şi aplicării sale situaţiei de fapt.
Sesizarea este utilă mai ales atunci când este vorba despre o chestiune nouă de interpretare, de interes general, pentru aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene sau când jurisprudenţa existentă nu pare aplicabilă unui set nou de fapte (pct. 13 din Recomandări).
Este recomandat ca, în raport cu fiecare întrebare trimisă, instanţa naţională să explice de ce interpretarea pe care o urmăreşte este necesară pentru a-i permite soluţionarea procesului (pct. 14 din Recomandări).
Forma şi conţinutul sesizării
Sesizarea se face în orice formă permisă de legea naţională ca pas procedural, conform pct. 20 din Recomandări. În ţara noastră, actul procedural prin care se realizează în concret sesizarea este încheierea (art. 424 alin. 5 NCPC).
Având în vedere necesitatea traducerii în toate limbile oficiale, sesizarea trebuie redactată simplu, clar şi precis, evitându-se detalii superflue (pct. 21 din Recomandări).
Punctele 22 şi urm. din Recomandări configurează conţinutul actului de sesizare, care trebuie să conţină toate informaţiile relevante pentru a se înţelege în mod clar contextul legal şi factual al procesului de bază. Pe lângă textul întrebării este necesar ca încheierea să conţină:
- un rezumat al obiectului cauzei şi chestiunile de fapt relevante, determinate de instanţa de trimitere sau cel puţin o dare de seamă a faptelor pe care sesizarea se întemeiază;
- conţinutul oricăror prevederi naţionale aplicabile cazului şi, când este oportun, jurisprudenţa naţională relevantă;
- o expunere a motivelor care au determinat instanţa să întrebe asupra interpretării anumitor prevederi din dreptul european, precum şi relaţia dintre acele prevederi şi legislaţia naţională aplicabilă litigiului. Dreptul european relevant trebuie identificat cu cea mai mare acurateţe posibilă, iar instanţa naţională îşi poate spune părerea cu privire la răspunsul care se impune.
Sesizarea trebuie să fie datată şi semnată, scrisă de tipar, cu paragrafe numerotate, iar întrebările să apară într-o secţiune separată şi clar identificată, preferabil la început sau sfârşit, fiind necesar ca ele să poată fi înţelese de sine stătător, fără referiri la motivele sesizării.