Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (V)

Prin Hotărârea din 11 noiembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑223/14, în procedura Tecom Mican SL şi José Arias Domínguez, Curtea a declarat că:

„1) Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că noțiunea „act extrajudiciar” prevăzută la acest articol include nu numai actele întocmite sau certificate de o autoritate publică sau de un funcționar public, ci și actele sub semnătură privată a căror transmitere formală către destinatarul lor care locuiește în străinătate este necesară pentru exercitarea, pentru dovada sau pentru garantarea unui drept sau a unei pretenții juridice în materie civilă sau comercială.

2) Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar, în conformitate cu modalitățile stabilite de acest regulament, este admisibilă chiar și atunci când reclamantul a realizat deja o primă notificare sau o primă comunicare a acestui act prin intermediul unei căi de transmitere neprevăzute de regulamentul respectiv sau al unui alt mijloc de transmitere dintre cele instituite de acesta.

3) Articolul 16 din Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că, atunci când condițiile de aplicare a acestui articol sunt întrunite, nu este necesar să se verifice de la caz la caz dacă notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar are o incidență transfrontalieră și este necesară pentru buna funcționare a pieței interne“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (IV)

Prin Hotărârea din 11 iunie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauzele conexate C‑226/13, C‑245/13, C‑247/13 și C‑578/13, în procedurile Stefan Fahnenbrock (C‑226/13), Holger Priestoph (C‑245/13), Matteo Antonio Priestoph (C‑245/13), Pia Antonia Priestoph (C‑245/13), Rudolf Reznicek (C‑247/13), Hans‑Jürgen Kickler (C‑578/13), Walther Wöhlk (C‑578/13), Zahnärztekammer Schleswig‑Holstein Versorgungswerk (C‑578/13) împotriva Hellenische Republik, Curtea a declarat că:

„Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că acțiuni jurisdicționale în despăgubire pentru tulburarea posesiei și încălcarea dreptului de proprietate, în executarea contractului și în daune interese, precum cele în discuție în litigiile principale, introduse de persoane private, titulare ale unor obligațiuni de stat, împotriva statului emitent, intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat în măsura în care nu rezultă că nu intră în mod vădit sub incidența materiei civile sau comerciale“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (III)

Prin Hotărârea din 19 decembrie 2012 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑325/11, în procedura Krystyna Alder, Ewald Alder împotriva Sabina Orłowska, Czeslaw Orłowski, Curtea a declarat că:

„Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că se opune legislației unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că actele judiciare destinate unei părți cu domiciliul sau reședința obișnuită într‑un alt stat membru sunt păstrate la dosar, cu consecința că ele sunt considerate notificate în cazul în care această parte nu a desemnat un reprezentant autorizat să primească notificările domiciliat în primul stat, în care este pendinte procedura jurisdicțională“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (II)

Prin Hotărârea din 25 iunie 2009 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauza C‑14/08, în procedura Roda Golf & Beach Resort SL, Curtea a declarat că:

„Notificarea și comunicarea, în lipsa unei proceduri judiciare, a unui act notarial precum cel în cauză în acțiunea principală intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2002 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (I)

Prin hotărârea din 16 septembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑519/13, în procedura Alpha Bank Cyprus Ltd împotriva Dau Si Senh, Alpha Panareti Public Ltd, Susan Towson, Stewart Cresswell, Gillian Cresswell, Julie Gaskell, Peter Gaskell, Richard Wernham, Tracy Wernham, Joanne Zorani, Richard Simpson, Curtea a declarat că:

„Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că:

– agenția de primire este ținută, în toate împrejurările și fără a dispune în această privință de o marjă de apreciere, să informeze destinatarul unui act despre dreptul său de a refuza primirea acestuia prin utilizarea sistematică în acest scop a formularului tip prevăzut în anexa II la regulamentul menționat și

– împrejurarea că această agenție, atunci când notifică sau comunică un act destinatarului acestuia, nu a atașat formularul tip prevăzut în anexa II la Regulamentul nr. 1393/2007 nu constituie un motiv de nulitate a procedurii, ci o omisiune care trebuie îndreptată în conformitate cu dispozițiile prevăzute de acest regulament“.