Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (II)

Prin hotărârea din 5 decembrie 2013 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a noua), pronunţată în cauza C‑508/12, în procedura Walter Vapenik împotriva Josef Thurner, Curtea a declarat că: „Art. 6 alin. 1 lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate trebuie interpretat în sensul că nu se aplică contractelor încheiate între două persoane care nu desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale“.

Prin întrebarea preliminară, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 6 alin. 1 lit. d) din Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că se aplică şi contractelor încheiate între două persoane care nu desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale.

În litigiul principal, domnul Vapenik a solicitat obligarea domnului Thurner la plata sumei de 3.158 de euro, majorată cu dobânzi şi cheltuieli de judecată, în temeiul unui contract de împrumut încheiat între ei. Acţiunea a fost introdusă la instanţa austriacă de la locul de executare a contractului; nici una dintre părţi nu desfăşura activităţi comerciale sau profesionale la momentul încheierii contractului şi la momentul introducerii acţiunii.

În pofida comunicării cererii de chemare în judecată şi a citării prin executor judecătoresc a domnului Thurner în Belgia, acesta nu s-a înfăţişat la termenul de judecată, iar instanţa a pronunţat o hotărâre în lipsă, care a fost comunicată prin poştă pârâtului. Domnul Thurner nu a declarat apel împotriva acesteia, astfel încât hotărârea a rămas definitivă şi a devenit executorie.

Ulterior, domnul Vapenik a formulat la instanţa austriacă o cerere de eliberare a unui titlu executoriu european privind această hotărâre, în conformitate cu Regulamentul nr. 805/2004. Instanţa a respins cererea respectivă având în vedere art. 6 alin. 1 lit. d) din regulament, considerând că acţiunea împotriva domnului Thurner, consumatorul, nu fusese formulată în statul membru în care acesta avea domiciliul.

Domnul Vapenik a declarat apel împotriva acestei decizii la instanţa de trimitere, susţinând că erau îndeplinite condiţiile de eliberare a unui titlu executoriu european prevăzute la art. 6 alin. 1 lit. a)-c) din Regulamentul nr. 805/2004, întrucât contractul de împrumut fusese încheiat între doi particulari. Art. 6 alin. 1 lit. d) din acest regulament, care prevede că titlul menţionat este eliberat, printre altele, în cazul în care cocontractantul consumatorului acţionează în cadrul activităţii sale comerciale sau profesionale, nu ar fi, aşadar, aplicabil în cauza principală.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că potrivit jurisprudenţei sale constante, reiese atât din cerinţele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, precum şi ale principiului egalităţii de tratament că termenii unei dispoziţii de drept al Uniunii care nu face nici o trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul şi domeniul de aplicare al acesteia trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă şi uniformă, care trebuie stabilită ţinând seama de contextul prevederii şi de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză. Reiese din textul art. 6 alin. 1 lit. d) din Regulamentul nr. 805/2004 că consumatorul este o persoană care încheie un contract pentru o utilizare care se poate considera ca fiind străină de activitatea sa profesională. Această dispoziţie nu precizează dacă existenţa sau inexistenţa calităţii de profesionist a cocontractantului consumatorului respectiv joacă vreun rol pentru calificarea celeilalte părţi drept „consumator”. Calitatea de cocontractant a unui consumator nu rezultă nici din alte dispoziţii ale acestui regulament şi, în lipsa unei trimiteri, în cuprinsul dispoziţiei menţionate, la dreptul statelor membre, este necesar, aşadar, să se stabilească sensul şi sfera noţiunii „consumator” cuprinsă în aceeaşi dispoziţie, având în vedere contextul în care aceasta se înscrie şi obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 805/2004.

Sub acest aspect, pentru a asigura respectarea obiectivelor urmărite de legiuitorul european în domeniul contractelor încheiate de consumatori, precum şi coerenţa dreptului Uniunii, trebuie în special să se ţină seama de noţiunea „consumator” cuprinsă în alte reglementări din dreptul Uniunii. Având în vedere caracterul complementar al normelor instituite prin Regulamentul nr. 805/2004 în raport cu cele cuprinse în Regulamentul nr. 44/2001, dispoziţiile acestuia din urmă sunt deosebit de relevante.

Sistemul de protecţie a consumatorilor pus în aplicare, printre altele, prin Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare. În plus, regimul special instituit, printre altele, prin dispoziţiile Regulamentului nr. 44/2001 referitoare la competenţa judiciară în materia contractelor încheiate de consumatori are funcţia, astfel cum rezultă din considerentul (13) al acestui regulament, de a garanta o protecţie adecvată consumatorului în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic şi mai puţin experimentată din punct de vedere juridic decât cocontractantul său profesionist. Curtea a statuat în mod repetat că art. 15 alin. 1 din Regulamentul nr. 44/2001, care se referă la noţiunea „consumator”, nu vizează decât consumatorul final privat, care nu este angajat în activităţi comerciale sau profesionale, iar cerinţa privind protecţia, în cadrul contractual, a părţilor aflate într-o poziţie contractuală dezavantajoasă, printre care se numără şi consumatorii, este recunoscută şi atunci când este vorba de stabilirea dreptului aplicabil contractelor încheiate cu consumatorii. Art. 6 alin. 1 din regulamentul respectiv prevede în acest scop că contractele încheiate între un consumator şi un profesionist sunt reglementate, în anumite condiţii, de legea statului în care consumatorul are reşedinţa obişnuită.

Prin urmare, instrumentele juridice menţionate recunosc necesitatea de a proteja partea aflată în poziţia contractuală cea mai dezavantajoasă în cazul în care contractul a fost încheiat între o persoană care nu desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale şi o persoană care desfăşoară astfel de activităţi; ţinând seama de obiectivul privind protecţia consumatorului prevăzut de dispoziţiile dreptului Uniunii menţionate, care vizează să restabilească egalitatea între părţi în contractele încheiate între un consumator şi un profesionist, aplicarea acestora nu poate fi extinsă la persoanele în privinţa cărora protecţia respectivă nu se justifică. Ca atare, Curtea a statuat deja că normele de competenţă speciale în materia contractelor încheiate de consumatori nu pot fi aplicate contractelor încheiate între două persoane care desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale. În cauză nu există un dezechilibru între părţi într-o relaţie contractuală precum cea în discuţie în litigiul principal, şi anume cea între două persoane care nu desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale. Prin urmare, această relaţie nu poate fi supusă regimului de protecţie aplicabil în privinţa consumatorilor care încheie contracte cu persoane care desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale, interpretarea fiind confirmată de structura şi de economia normelor de competenţă speciale în materia contractelor încheiate de consumatori de la art. 16 alin. 1 şi 2 din Regulamentul nr. 44/2001.

În plus, trebuie să se ţină seama de caracterul complementar al normelor instituite prin Regulamentul nr. 805/2004 în raport cu cele referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârilor prevăzute de Regulamentul nr. 44/2001; deşi certificarea ca titlu executoriu european în temeiul Regulamentului nr. 805/2004 a unei hotărâri privind o creanţă necontestată permite evitarea procedurii de exequatur prevăzute de Regulamentul nr. 44/2001, lipsa unei astfel de certificări nu exclude posibilitatea executării hotărârii menţionate conform procedurii de exequatur din Regulamentul nr. 44/2001. Prin urmare, dacă s-ar reţine, în cadrul Regulamentului nr. 805/2004, o definiţie a noţiunii „consumator” mai largă decât în cadrul Regulamentului nr. 44/2001, aceasta ar putea conduce la inconsecvenţe în aplicarea celor două regulamente.
În raport de aceste aspecte, noţiunea „consumator”, în sensul art. 6 alin. 1 lit. d) din Regulamentul nr. 805/2004, vizează o persoană care încheie un contract pentru o utilizare care se poate considera ca fiind străină de activitatea sa profesională cu o persoană care acţionează în exercitarea activităţilor sale comerciale sau profesionale.