Prin
Hotărârea din 6 septembrie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera
a cincea), pronunţată în cauza C-21/17, în procedura Catlin Europe SE împotriva O.K. Trans Praha spol. s r.o., Curtea a
declarat că:
„Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a
unei proceduri europene de somaţie de plată, precum şi Regulamentul (CE) nr.
1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007
privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi
extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea
actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie
interpretate în sensul că, în cazul în care o somaţie europeană de plată este
notificată sau comunicată pârâtului fără ca cererea de somaţie anexată la
aceasta să fi fost redactată sau însoţită de o traducere într-o limbă pe care
se presupune că o înţelege, astfel cum impune articolul 8 alineatul (1) din
Regulamentul nr. 1393/2007, pârâtul trebuie să fie informat în mod
corespunzător, prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la
acest din urmă regulament, cu privire la dreptul său de a refuza primirea
actului în cauză.
În cazul omiterii acestei
formalităţi, îndreptarea neregularităţii procedurii trebuie să fie efectuată în
conformitate cu dispoziţiile acestui din urmă regulament, prin intermediul
comunicării către persoana interesată a formularului tip care figurează în
anexa II la acesta.
În acest caz, ca urmare a
neregularităţii procedurale care afectează notificarea sau comunicarea somaţiei
europene de plată împreună cu cererea de somaţie, această somaţie nu dobândeşte
forţă executorie, iar termenul acordat pârâtului pentru a face opoziţie nu
poate începe să curgă, astfel încât nu se poate aplica articolul 20 din
Regulamentul nr. 1896/2006”.
Prin
întrebarea preliminară, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se
stabilească, pe de o parte, dacă Regulamentele nr. 1896/2006 şi nr. 1393/2007
trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care o somaţie europeană de
plată este notificată sau comunicată pârâtului fără ca cererea de somaţie anexată
la aceasta să fi fost redactată sau însoţită de o traducere într-o limbă pe
care se presupune că o înţelege, astfel cum impune art. 8 alin. 1 din
Regulamentul nr. 1393/2007, pârâtul trebuie să fie informat în mod
corespunzător, prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la
acest regulament, cu privire la dreptul său de a refuza primirea actului în
cauză.
Pe
de altă parte, instanţa de trimitere mai solicită să se stabilească care sunt
consecinţele absenţei unei asemenea informări şi, mai precis, dacă o asemenea
împrejurare este de natură să justifice o cerere de reexaminare a somaţiei
europene de plată în temeiul art. 20 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006.
În
litigiul principal, O.K. Trans Praha, societate de drept ceh, a introdus la Okresní soud Praha – západ (Tribunalul
Districtual din Praga-Vest, Republica Cehă) o cerere de somaţie europeană de
plată împotriva Catlin Innsbruck GmbH,
societate cu sediul în Austria, a cărei succesoare în drepturi este Catlin Europe, cu sediul în Germania.
Tribunalul
Districtual Praga-Vest a admis această cerere prin emiterea, la 1 august 2012,
a somaţiei europene de plată solicitate. Această somaţie a fost comunicată
societăţii Catlin Europe la 3 august 2012 şi a devenit executorie la 3
septembrie 2012.
La
21 decembrie 2012, adică după expirarea termenului de opoziţie prevăzut la art.
16 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, Catlin Europe a solicitat
reexaminarea somaţiei menţionate în temeiul art. 20 alin. 2 din acest
regulament. În susţinerea acestei cereri, Catlin Europe a arătat că, cu
încălcarea art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007, nu a fost informată
prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la acest
regulament cu privire la dreptul său de a refuza primirea actului de notificat
sau de comunicat, deşi acesta nu era redactat sau însoţit de o traducere într-una
dintre limbile vizate în această dispoziţie.
Astfel,
copia formularului de cerere de somaţie de plată, care, potrivit art. 12 alin. 2
din Regulamentul nr. 1896/2006, era anexată la somaţia de plată din 1 august
2012, era redactată doar în limba cehă, fără a fi însoţită de o traducere în
limba germană. Catlin Europe a concluzionat că a fost pusă în imposibilitatea
de a înţelege actul de sesizare a instanţei, ceea ce ar constitui o circumstanţă
excepţională, în sensul art. 20 alin. 2 din regulament, de natură să justifice
reexaminarea somaţiei în temeiul acestei dispoziţii.
Cerere
de reexaminare a fost respinsă de Tribunalul Districtual Praga-Vest prin
decizia din 8 aprilie 2013, confirmată în apel, la 17 iunie 2013, de Krajský soud v Praze (Curtea Regională
din Praga, Republica Cehă), instanţă care a considerat că somaţia europeană de
plată fusese notificată în mod corespunzător societăţii Catlin Europe, în
conformitate cu cerinţele art. 14 din Regulamentul nr. 1896/2006. În plus,
lipsa informaţiilor referitoare la posibilitatea destinatarului de a refuza să
primească actul notificat în conformitate cu art. 8 alin. 1 din Regulamentul
nr. 1393/2007 nu poate să invalideze somaţia sau să constituie un temei pentru
reexaminarea acesteia, deoarece Regulamentul nr. 1896/2006 nu ar prevedea o
astfel de consecinţă.
Catlin
Europe a declarat recurs la Nejvyšší soud
(Curtea Supremă, Republica Cehă), invocând respectivul viciu de procedură de
natură să încalce dreptul la apărare. Curtea Supremă a hotărât să suspende
judecarea cauzei şi să adreseze Curţii întrebarea preliminară.
În
ceea ce priveşte primul aspect al întrebării adresate, referitor la
aplicabilitatea prevederilor art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007 în
cadrul emiterii unei somaţii europene de plată către pârât împreună cu
formularul de cerere de somaţie, în conformitate cu prevederile Regulamentului
nr. 1896/2006, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a amintit de la bun
început că Regulamentul nr. 1393/2007 prevede expres, în această dispoziţie,
posibilitatea destinatarului unui act de notificat sau de comunicat de a refuza
să îl primească în cazul în care acest act nu este redactat sau însoţit de o
traducere fie într-o limbă pe care destinatarul o înţelege, fie în limba
oficială a statului membru de executare sau, în cazul în care în acest stat
membru există mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una dintre
limbile oficiale ale locului în care urmează să se efectueze notificarea sau
comunicarea.
Curtea
a statuat anterior, în multiple ocazii, că această posibilitate de a refuza
primirea actului de notificat sau de comunicat constituie un drept al
destinatarului acestui act (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 16
septembrie 2015, Alpha Bank Cyprus, C-519/13,
Ordonanţa din 28 aprilie 2016, Alta
Realitat, C-384/14, Hotărârea din 2 martie 2017, Henderson, C-354/15).
După
cum a subliniat de asemenea Curtea, dreptul de a refuza primirea unui act de notificat
sau de comunicat decurge din necesitatea de a proteja dreptul la apărare al
destinatarului acestui act, în conformitate cu cerinţele unui proces echitabil,
consacrat la art. 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, deşi
Regulamentul nr. 1393/2007 urmăreşte, în primul rând, să amelioreze
eficacitatea şi rapiditatea procedurilor judiciare, precum şi să asigure o bună
administrare a justiţiei, Curtea a statuat că obiectivele menţionate nu pot fi
atinse prin subminarea, în orice mod, a respectării efective a dreptului la
apărare al destinatarilor actelor în cauză (Hotărârea din 2 martie 2017, Henderson,
C-354/15, pct. 51 şi jurisprudenţa acolo citată).
Prin
urmare, trebuie să se asigure nu numai ca destinatarul unui act să primească în
mod real actul în cauză, ci şi ca acesta să fie în măsură să cunoască şi să înţeleagă
în mod efectiv şi complet sensul şi conţinutul acţiunii iniţiate împotriva sa
în străinătate, astfel încât să poată să îşi pregătească în mod util apărarea şi
să îşi valorifice drepturile în statul membru de origine. Or, pentru ca dreptul
de refuz care figurează la art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007 să îşi
poată produce efectele în mod util, este necesar ca destinatarul actului să fi
fost informat în mod corespunzător, în prealabil şi în scris, despre existenţa
acestui drept. În sistemul instituit prin regulamentul menţionat, această
informaţie îi este furnizată prin intermediul formularului tip care figurează
în anexa II la acelaşi regulament. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare
care trebuie recunoscut acestui formular tip, Curtea a statuat deja că
Regulamentul nr. 1393/2007 nu prevede nici o excepţie de la utilizarea
acestuia. Din această consideraţie, precum şi din finalitatea urmărită de
formularul tip care figurează în anexa II la regulamentul menţionat, trebuie
dedus că autoritatea însărcinată cu notificarea sau comunicarea este obligată,
în orice împrejurări şi fără a dispune în această privinţă de o marjă de
apreciere, să informeze destinatarul unui act despre dreptul său de a refuza
primirea acestuia prin utilizarea sistematică în acest scop a formularului tip menţionat
(Hotărârea din 2 martie 2017, Henderson,
C-354/15, pct. 52-56 şi jurisprudenţa acolo citată).
În
ceea ce priveşte aspectul dacă consideraţiile care precedă sunt valabile şi în
cadrul Regulamentului nr. 1896/2006, trebuie constatat că art. 27 din acest
regulament prevede în mod explicit că acesta nu aduce atingere aplicării
Regulamentului nr. 1348/2000. Or, acesta a fost abrogat şi înlocuit prin
Regulamentul nr. 1393/2007, iar art. 25 alin. 2 din acest din urmă regulament
precizează că „trimiterile la Regulamentul nr. 1348/2000 se interpretează ca
trimiteri la Regulamentul nr. 1393/2007”.
Ca
atare, aspectele nereglementate de Regulamentul nr. 1896/2006 în materie de
notificare sau de comunicare a unei somaţii europene de plată împreună cu
cererea de somaţie trebuie, eventual, să fie soluţionate conform Regulamentului
nr. 1393/2007.
Pe
de altă parte, nu există nici o îndoială cu privire la faptul că cererea de
somaţie care constituie actul de sesizare a instanţei în vederea emiterii somaţiei
europene de plată trebuie să fie calificată drept act, în sensul art. 8 alin. 1
din Regulamentul nr. 1393/2007.
În
plus, articolul 12 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006 prevede că somaţia
europeană de plată se emite împreună cu o copie a formularului de cerere,
astfel încât notificarea sau comunicarea somaţiei către pârât este însoţită şi
de cea a cererii. În speţă, s-a procedat la o asemenea dublă notificare sau
comunicare.
Rezultă
că prevederile art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007 sunt aplicabile nu
numai notificării sau comunicării somaţiei ca atare, ci şi cererii de somaţie.
Prin urmare, fiecare dintre aceste două acte trebuie să fie notificat sau
comunicat destinatarului său într-o limbă pe care se presupune că o înţelege,
în sensul art. 8 alin. 1. În acest scop, notificarea sau comunicarea trebuie să
fie însoţită de formularul tip care figurează în anexa II la acest regulament şi
care o informează pe persoana interesată cu privire la dreptul său de a refuza
primirea actului în cauză.
Această
concluzie se impune cu atât mai mult cu cât procedura europeană de somaţie de
plată instituită prin Regulamentul nr. 1896/2006 nu este contradictorie, în
sensul că instanţa naţională se pronunţă având în vedere numai cererea
introdusă de reclamant, fără ca pârâtul să fie informat cu privire la existenţa
unei proceduri în privinţa sa.
Prin
urmare, numai în stadiul notificării sau al comunicării somaţiei pârâtul
dispune de posibilitatea de a lua cunoştinţă de existenţa şi de conţinutul
cererii. Respectarea dreptului la apărare, pe care urmăreşte să o prezerve art.
8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007, este, aşadar, deosebit de importantă
în acest context.
Împrejurarea
că, în conformitate cu Regulamentul nr. 1896/2006, cererea de somaţie este
prezentată prin intermediul unui formular tip al cărui model figurează în anexa
I la acest regulament este lipsită de pertinenţă în această privinţă.
Astfel,
chiar dacă un număr mare dintre rubricile acestui formular tip pot fi
completate utilizând coduri prestabilite şi sunt, prin urmare, uşor de înţeles
întrucât explicaţiile referitoare la aceste coduri au fost publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în toate limbile oficiale ale Uniunii, nu
este mai puţin adevărat că formularul tip menţionat impune de asemenea reclamantului
să furnizeze, aşa cum reiese din art. 7 alin. 2 lit. (d) şi (e) din regulament,
explicaţii mai detaliate privind descrierea circumstanţelor concrete invocate
ca temei al creanţei, precum şi a elementelor de probă în sprijinul cererii.
Or, pârâtul trebuie să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă de aceste
elemente într-o limbă pe care se presupune că o stăpâneşte, în scopul de a înţelege
în mod efectiv şi complet sensul şi conţinutul procedurii iniţiate împotriva sa
în străinătate, precum şi, dacă este cazul, în scopul de a-şi pregăti apărarea.
Având
în vedere ceea ce precedă, trebuie, aşadar, să se concluzioneze că caracterul obligatoriu şi sistematic al
utilizării formularului tip care figurează în anexa II la Regulamentul nr.
1393/2007 se aplică în acelaşi mod atât notificării sau comunicării somaţiei
europene de plată, cât şi celei, efectuată împreună cu prima, a cererii de somaţie.
În
ceea ce priveşte al doilea aspect al întrebării adresate, referitor la consecinţele
care decurg din nerespectarea acestei obligaţii, potrivit unei jurisprudenţe
constante, omisiunea de a anexa formularul tip care figurează în anexa II la
Regulamentul nr. 1393/2007 nu poate atrage nulitatea nici a actului de
notificat sau de comunicat, nici a procedurii de notificare sau de comunicare,
dat fiind că o asemenea consecinţă ar fi incompatibilă cu obiectivul urmărit de
acest regulament, care constă în prevederea unui mod de transmitere direct,
rapid şi eficient între statele membre a actelor în materie civilă şi comercială.
În schimb, întrucât comunicarea formularului tip menţionat constituie o
formalitate esenţială, destinată să protejeze dreptul la apărare al
destinatarului actului, omiterea sa trebuie să fie îndreptată conform dispoziţiilor
enunţate de regulamentul menţionat. Revine astfel autorităţii însărcinate cu
notificarea sau comunicarea sarcina de a-l informa imediat pe destinatarul
actului despre dreptul său de a refuza primirea acestuia din urmă, prin
transmiterea, în temeiul articolului 8 alin. 1 din acelaşi regulament, a
acestui formular tip (Hotărârea din 2 martie 2017, Henderson, C-354/15, pct. 57-58 şi
jurisprudenţa acolo citată). Aceleaşi reguli sunt valabile, prin analogie,
pentru notificările sau comunicările actelor în cadrul Regulamentului nr.
1896/2006.
Rezultă
că, într-o situaţie în care, precum în cauza principală, notificarea sau
comunicarea către pârât a cererii de somaţie de plată, redactată într-o altă
limbă decât cele menţionate la articolul 8 alin. 1 din Regulamentul nr.
1393/2007, nu a fost însoţită de formularul tip care figurează în anexa II la
acest regulament, această omisiune şi lipsa informării destinatarului actului
cu privire la dreptul său de a refuza primirea acestuia care rezultă dintr-o
astfel de omisiune trebuie remediate prin transmiterea către persoana
interesată a acestui formular tip, în cel mai scurt termen şi în conformitate
cu dispoziţiile regulamentului menţionat.
În
plus, din jurisprudenţa Curţii reiese că, în
prezenţa unei notificări sau a unei comunicări nelegale precum cea în discuţie
în cauza principală, somaţia europeană de plată nu a dobândit în mod valabil
forţă executorie, iar termenul acordat pârâtului pentru a face opoziţie nu a
început să curgă (a se vedea, prin analogie Hotărârea din 4 septembrie
2014, eco cosmetics şi Raiffeisenbank St.
Georgen, C-119/13 şi C-120/13, pct. 41-43, precum şi pct. 48).
În
aceste condiţii, nu se pune în speţă problema reexaminării somaţiei europene de
plată, în temeiul art. 20 din Regulamentul nr. 1896/2006, astfel cum a fost
ridicată de instanţa de trimitere.