Exceptând perioada dacică şi cea a ocupaţiei romane, perioade pentru care nu există încă dovezi care să ateste existența unor exploatări de sare la Turda, începuturile mineritului în sare, în sensul în care acest concept este definit în prezent, se situează în timp cel mai târziu la nivelul secolelor XI – XIII.
În anul 1075
cancelaria maghiară, într-un document în care face referire la Transilvania,
mentionează şi despre vama ocnelor de sare “la cetatea ce se cheamă Turda…în
locul ce se cheamă in ungureşte Aranyas, iar în latineşte Aureus”.
Primul document
care vorbeşte în mod explicit de existenţa unei exploatări de sare la Turda este
datat 1 mai 1271, fiind emis de cancelaria maghiară. Prin actul menţionat, se
dăruia capitlului din Transilvania „ocna de sare de la Turda”. Ulterior, atât
capitlul din Strigoniu, cât şi cel din Alba Iulia şi episcopul Transilvaniei
căpătau privilegii pentru folosirea sării din Ocna din Turda.
Documentele
păstrate din secolele XIII – XVI care fac referire la exploatarile de sare de
la Turda menţionează că ocnele de sare de aici au fost dispuse în
microdepresiunea Băile Sărate şi pe versantul sud-estic al Văii Sărate.
Camerele de exploatare au fost amplasate pe locaţiile actualelor lacuri sărate
din perimetrele menţionate mai sus. În secolul al XVII-lea încep primele
lucrări de exploatare a sării pe versantul NV-ic al Văii Sărate, materializate
prin puţurile din cupola camerei “Terezia”. La puţin timp este deschisă şi mina
“Sf. Anton”, perimetru în care activitatea de exploatare continuă până în prima
jumătate a secolului XX.
În raportul
privind exploatarea salinelor din Transilvania întocmit la 16 august 1528 de
Hans Dernschwam este prezentată situația în care se găsea cămara de la Turda.
Salina Turda,
care la inceputurile ei a fost una dintre cele mai importante saline din
Transilvania, incepe să decadă dupa 1840, datorită concurenţei tot mai
puternice a salinei de la Ocna Mureş,
ajungând să îndeplinească rolul unei rezerve a acesteia.
După primul război
mondial, exploatarea sării devine monopol de stat, dar declinul continuu al
activitatii salinei de la Turda, datorat in principal productivitaţii scazute,
a dus la inchiderea exploatatii in anul 1932.
După inchidere, salina intră într-o perioadă de uitare, până in timpul
celui de-al doilea razboi mondial când este folosită de populaţia oraşului ca
adăpost antiaerian. După anul 1950 pâna in anul 1992, când a fost redeschisă
pentru public ca obiectiv turistic, primii 500 metri ai galeriei de transport
Franz Josef au fost utilizaţi ca depozit de brânzeturi. În anul 2008 salina
intră într-un amplu proces de modernizare şi amenajare, fiind redată
circuitului turistic incepând cu luna ianuarie 2010. (sursa: site-ul salinei)