Pensiile speciale, factor de fragmentare antagonică a societăţii

Foarte bun articolul lui Alexandru Amititeloaie, Pensiile speciale, factor de fragmentare antagonică a societăţii, din “Lumea” nr. 4/2019, p. 103-107, preluat transcris în format electronic din “Jurnal de Neamţ”.

Corectă, mai ales, este definiţia pe care o dă autorul pensiilor speciale: “pensii speciale, pensii stabilite prin derogare de la principiul contributivităţii”. Aceasta este într-adevăr definiţia pensiei speciale, pe care este bine să ne-o amintim permanent, în condiţiile în care un partid dubios, PMP (Partidul Mişcarea Populară), disociază într-un mod pervers pensiile nealiniate contributiv în pensii “speciale” (rele) şi pensii “de serviciu” (chipurile bune, zic ei), în scopul evident de a proteja componenţii aparatului de represiune al statului român, gata oricând să-şi gazeze în stradă proprii cetăţeni.

Iată întreg paragraful: “Pe de altă parte, justificarea pensiilor speciale este una falsă şi imorală. Se invocă  frecvent că anumite categorii profesionale date fiind condiţiile grele de muncă şi riscurilor la care se expun, ar merita pensii speciale, pensii stabilite prin derogare de la principiul contributivităţii. Este vorba de militari, magistraţi, aviatori etc. Iată ce motivaţie doar de prostit lumea, pentru că în realitate acest statut privilegiat s-a extins şi se extinde la tot felul de categorii profesionale, exclusiv după calcule politice”.

Articolul integral:

"Populaţia unei ţări, numită şi societate, constituie componenta cea mai importantă a unui stat, alături de teritoriul pe care ea trăieşte şi puterea care o diriguieşte. De aceea, tăria unui stat, vitalitatea sa sunt dependente, într-o proporţie covârşitoare, de nivelul calitativ ai populaţiei, înţelegând prin aceasta starea ei de sănătate, echilibrul şi armonia dintre generaţii, nivelul de instruire, educaţie, civilizaţie, cultură şi calificare profesională, ataşamentul faţă de valorile etnoculturale care o definesc şi, nu în ultimul rând, credem noi, fără a epuiza paleta largă a acestor elemente definitorii, coeziunea şi unitatea internă sub auspiciile unui scop comun – veşnicia neamului de care aparţine. Fără a nega diversitatea firească, naturală a societăţii, este lesne de înţeles că supravieţuirea şi dezvoltarea ei n-ar fi posibilă fără aportul unor factori de coeziune, care se cer stimulaţi şi cultivaţi pentru ca acea societate, naţiune, popor sau oricare formă de comuniune să aibă viitor.

Este lesne de înţeles că o populaţie nu-şi poate dobândi un nivel calitativ superior într-un timp scurt. Stimulentele sale, enumerate mai sus, nu acţionează instantaneu, efectele lor se produc după lungi perioade de timp, într-o conjugare fecundă a tuturor. De aceea, astfel de proiecte ar trebui ferite de subordonare politică, pentru că mandatul politic este scurt şi croit după interesele limitate şi egoiste ale celor ce-l adjudecă. Numai în măsura în care un astfel de proiect transcende diversitatea politică şi alternanţa la guvernare, iar puterea, indiferent de orientarea ei doctrinară, este obligată să-l includă în propriul program şi să-l urmeze cu fidelitate, credem noi c-ar putea produce efectele dorite şi aşteptate de fiecare generaţie.

Jurisprudenţă CJUE recentă în interpretarea noţiunii de materie civilă şi comercială

Prin Hotărârea din 28 februarie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a doua), pronunţată în cauza C-579/17, în procedura BUAK Bauarbeiter-Urlaubs - u. Abfertigungskasse împotriva Gradbeništvo Korana d.o.o., Curtea a declarat că:

„Art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că o acţiune prin care se urmăreşte obţinerea plăţii unei creanţe constituite din contribuţii suplimentare pentru indemnizaţia de concediu plătit, deţinută de un organism colectiv de drept public împotriva unui angajator, în temeiul detaşării într-un stat membru a unor lucrători al căror loc de muncă obişnuit nu se află în acest stat membru sau în cadrul punerii la dispoziţie de forţă de muncă în acest stat membru ori împotriva unui angajator al cărui sediu este situat în afara teritoriului statului membru respectiv în temeiul angajării de lucrători al căror loc de muncă obişnuit se află în acelaşi stat membru, intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, în măsura în care modalităţile de exercitare a unei asemenea acţiuni nu derogă de la normele de drept comun şi, în special, nu înlătură posibilitatea instanţei sesizate de a verifica temeinicia datelor pe care se bazează constatarea creanţei respective, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei naţionale“.

Salina Turda

Exceptând perioada dacică şi cea a ocupaţiei romane, perioade pentru care nu există încă dovezi care să ateste existența unor exploatări de sare la Turda, începuturile mineritului în sare, în sensul în care acest concept este definit în prezent, se situează în timp cel mai târziu la nivelul secolelor XI – XIII.

În anul 1075 cancelaria maghiară, într-un document în care face referire la Transilvania, mentionează şi despre vama ocnelor de sare “la cetatea ce se cheamă Turda…în locul ce se cheamă in ungureşte Aranyas, iar în latineşte Aureus”.

Primul document care vorbeşte în mod explicit de existenţa unei exploatări de sare la Turda este datat 1 mai 1271, fiind emis de cancelaria maghiară. Prin actul menţionat, se dăruia capitlului din Transilvania „ocna de sare de la Turda”. Ulterior, atât capitlul din Strigoniu, cât şi cel din Alba Iulia şi episcopul Transilvaniei căpătau privilegii pentru folosirea sării din Ocna din Turda.

Documentele păstrate din secolele XIII – XVI care fac referire la exploatarile de sare de la Turda menţionează că ocnele de sare de aici au fost dispuse în microdepresiunea Băile Sărate şi pe versantul sud-estic al Văii Sărate. Camerele de exploatare au fost amplasate pe locaţiile actualelor lacuri sărate din perimetrele menţionate mai sus. În secolul al XVII-lea încep primele lucrări de exploatare a sării pe versantul NV-ic al Văii Sărate, materializate prin puţurile din cupola camerei “Terezia”. La puţin timp este deschisă şi mina “Sf. Anton”, perimetru în care activitatea de exploatare continuă până în prima jumătate a secolului XX.