Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (VII)

Prin hotărârea din 19 decembrie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauzele conexate C-453/18 şi C-494/18, în procedurile Bondora AS împotriva Carlos V. C. şi XY, Curtea a declarat că:

„Articolul 7 alineatul (2) literele (d) şi (e) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, precum şi articolul 6 alineatul (1) şi articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, astfel cum au fost interpretate de Curte şi citite în lumina articolului 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că permit unei „instanţe”, în sensul regulamentului menţionat, sesizate în cadrul unei proceduri europene de somaţie de plată, să solicite creditorului informaţii suplimentare, referitoare la clauzele din contract invocate în sprijinul creanţei în cauză, pentru a efectua controlul din oficiu al caracterului eventual abuziv al acestor clauze şi, în consecinţă, că se opun unei legislaţii naţionale care declară ca fiind inadmisibile documente suplimentare furnizate în acest sens“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (VII)

Prin Hotărârea din 27 iunie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a şasea), pronunţată în cauza C-518/18, în procedura RD împotriva SC, Curtea a declarat că:

„Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o instanţă nu poate să obţină adresa pârâtei, acesta nu permite să se certifice ca titlu executoriu european o hotărâre judecătorească privind o creanţă, pronunţată în urma unei şedinţe de judecată la care nu s-au prezentat nici pârâta, nici curatorul desemnat în vederea procedurii”.

Prin întrebarea formulată, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească dacă Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o instanţă nu poate să obţină adresa pârâtei, acesta permite să se certifice ca titlu executoriu european o hotărâre judecătorească privind o creanţă, pronunţată în urma unei şedinţe de judecată la care nu s-au prezentat nici pârâta, nici curatorul desemnat în vederea procedurii.