Pagini

miercuri, 22 ianuarie 2020

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (VII)


Prin hotărârea din 19 decembrie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauzele conexate C-453/18 şi C-494/18, în procedurile Bondora AS împotriva Carlos V. C. şi XY, Curtea a declarat că:
Articolul 7 alineatul (2) literele (d) şi (e) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, precum şi articolul 6 alineatul (1) şi articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, astfel cum au fost interpretate de Curte şi citite în lumina articolului 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că permit unei „instanţe”, în sensul regulamentului menţionat, sesizate în cadrul unei proceduri europene de somaţie de plată, să solicite creditorului informaţii suplimentare, referitoare la clauzele din contract invocate în sprijinul creanţei în cauză, pentru a efectua controlul din oficiu al caracterului eventual abuziv al acestor clauze şi, în consecinţă, că se opun unei legislaţii naţionale care declară ca fiind inadmisibile documente suplimentare furnizate în acest sens“.
Prin intermediul întrebărilor, instanţele de trimitere solicită în esenţă să se stabilească dacă articolul 7 alin. 2 lit. d) şi e) din Regulamentul nr. 1896/2006, precum şi art. 6 alin. 1 şi art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13, astfel cum au fost interpretate de Curte şi citite în lumina articolului 38 din cartă, trebuie interpretate în sensul că permit unei „instanţe”, în sensul regulamentului menţionat, sesizate în cadrul unei proceduri europene de somaţie de plată, să solicite creditorului informaţii suplimentare, referitoare la clauzele din contract invocate în sprijinul creanţei în cauză, pentru a efectua controlul din oficiu al caracterului eventual abuziv al acestor clauze şi, în consecinţă, că se opun unei legislaţii naţionale care declară ca fiind inadmisibile documente suplimentare furnizate în acest sens.
Litigiul principal din Cauza C-453/18 consta într-o cerere de somaţie europeană de plată introdusă de Bondora AS împotriva domnului V. C., un consumatior cu care a încheiat un contract de împrumut în valoare de 755,27 euro.
Apreciind că această creanţă are la bază un contract de împrumut încheiat între un profesionist şi un consumator, instanţa de trimitere a solicitat Bondora să furnizeze documente în sprijinul creanţei, respectiv contractul de împrumut şi valoarea stabilită a creanţei, pentru a putea verifica eventualul caracter abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în acest contract.
Bondora a refuzat să furnizeze documentele menţionate, arătând, în primul rând, că în cazul unei cereri de somaţie europeană de plată, nu este necesară furnizarea documentelor în sprijinul creanţei menţionate şi, în al doilea rând, că art. 8 şi 12 din Regulamentul nr. 1896/2006 nu fac nicio referire la prezentarea unor documente pentru emiterea unei somaţii europene de plată.
Instanţa de trimitere apreciază că o asemenea interpretare a reglementării, citată la punctul anterior, poate ridica dificultăţi în ipoteza în care creanţa solicitată se întemeiază pe un contract încheiat cu consumatorii. Astfel, instituţia creditoare, conform prevederilor art. 815 alin. 4 din LEC, nu depune împreună cu cererea de somaţie europeană de plată documentele necesare pentru aprecierea eventualului caracter abuziv al unei clauze care constituie temeiul cererii sau care a dat naştere sumei solicitate. Or, această instanţă subliniază că articolul 815 alineatul 4 din LEC, în versiunea aplicabilă situaţiei de fapt, a transpus în dreptul spaniol jurisprudenţa Curţii referitoare la Directiva 93/13, în special Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito (C618/10), şi Hotărârea din 21 aprilie 2016, Radlinger şi Radlingerová (C377/14), pentru ca instanţa spaniolă să poată examina din oficiu caracterul pretins abuziv al clauzelor contractuale din care provin creanţele.
În aceste condiţii, Juzgado de Primera Instancia n° 11 de Vigo (Tribunalul de Primă Instanţă nr. 11 din Vigo, Spania) a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii întrebări preliminare.
Litigiul principal din Cauza C494/18 consta într-o cerere de somaţie europeană de plată introdusă tot de Bondora, care a încheiat un contract de împrumut în valoare de 1 818,66 euro cu XY. La 17 mai 2018, Bondora a introdus în faţa instanţei de trimitere o cerere de somaţie europeană de plată împotriva acestuia.
În formularul tip A din anexa I la Regulamentul nr. 1896/2006, Bondora a precizat că XY era un consumator şi că ea dispunea de contractul de împrumut pe care se întemeiau această cerere şi valoarea stabilită a creanţei.
Constatând calitatea de consumator a uneia dintre părţi, instanţa de trimitere a solicitat Bondora să completeze pct. 11 din acest formular tip A, intitulat „Declaraţii şi informaţii suplimentare”, indicând defalcarea creanţei în cauză, precum şi clauzele contractului în sprijinul acestei creanţe.
Bondora a refuzat să furnizeze informaţiile menţionate, susţinând că, în temeiul art. 7 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, ea nu era obligată să indice mai multe elemente de probă în sprijinul creanţei. Astfel, în conformitate cu a douăzeci şi treia dispoziţie finală pct. 2 din LEC, în cazul unei cereri de somaţie europeană de plată, nu ar fi necesară prezentarea unor documente în sprijinul acestei creanţe. Această societate a arătat de asemenea că alte instanţe admiseseră deja astfel de cereri de somaţie de plată, fără să i se fi solicitat să îndeplinească alte cerinţe.
Instanţa de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea Regulamentului nr. 1896/2006 în raport cu protecţia consumatorilor şi cu jurisprudenţa Curţii. În aceste condiţii, Juzgado de Primera Instancia n° 20 de Barcelona (Tribunalul de Primă Instanţă nr. 20 din Barcelona, Spania) a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii întrebările preliminare.
Cu titlu preliminar, Curtea a arătat că, în temeiul art. 2 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006, acesta se aplică în litigiile transfrontaliere. Potrivit art. 3 alin. 1 din regulamentul menţionat, un litigiu este transfrontalier atunci când cel puţin una dintre părţi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită întrun stat membru, altul decât statul membru al instanţei sesizate. În speţă, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanţele de trimitere, din elementele dosarului prezentat Curţii reiese că Bondora este o societate al cărei sediu social se află în Estonia. Prin urmare, este aplicabil Regulamentul nr. 1896/2006.
Curtea a reţinut că, aşa cum reiese din art. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006 coroborat cu considerentele (9) şi (29) ale acestui regulament, obiectul acestuia este acela de a simplifica, de a accelera şi de a reduce costurile în cauzele transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene de somaţie de plată.
Tocmai pentru a garanta obiectivul rapidităţii şi al uniformităţii procedurii, cererea de somaţie este introdusă prin intermediul formularului tip A din anexa I la Regulamentul nr. 1896/2006, cu elemente prestabilite care trebuie să figureze în această cerere, cum ar fi cauza acţiunii, inclusiv descrierea circumstanţelor invocate ca temei al creanţei şi, după caz, a dobânzilor cerute, precum şi o descriere a elementelor de probă în sprijinul creanţei.
În temeiul art. 8 din acelaşi regulament, instanţa sesizată cu cererea de somaţie europeană de plată examinează, în cel mai scurt termen şi bazându-se pe formularul tip A menţionat, dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate, printre altele, la art. 7 din Regulamentul nr. 1896/2006 şi dacă cererea apare a fi întemeiată. În acest caz, ea emite somaţia europeană de plată, în conformitate cu art. 12 din regulamentul menţionat. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de la art. 7, potrivit art. 9 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006, ea dă reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice cererea, utilizând formularul tip B din anexa II.
În al doilea rând, trebuie să se stabilească dacă, în cadrul unei astfel de proceduri europene de somaţie de plată, instanţa sesizată cu cererea de somaţie menţionată se supune cerinţelor prevăzute la art. 6 alin. 1 şi la art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13. În această privinţă, Curtea a amintit, primo, că sistemul de protecţie instituit prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte întro situaţie de inferioritate faţă de un profesionist în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la aderarea la condiţiile redactate în prealabil de profesionist, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea din 27 februarie 2014, Pohotovosť, C470/12, pct. 39 şi jurisprudenţa acolo citată). În plus, art. 38 din cartă prevede că politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor. Acest imperativ este valabil pentru punerea în aplicare a Directivei 93/13 (Hotărârea din 27 februarie 2014, Pohotovosť, C470/12, pct. 52). Secundo, potrivit art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13, statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un profesionist, în conformitate cu legislaţia internă, nu creează obligaţii pentru consumator. Tertio, date fiind natura şi importanţa interesului public pe care îl constituie protecţia consumatorilor, Directiva 93/13 impune statelor membre, astfel cum reiese din art. 7 alin. 1 din aceasta coroborat cu al douăzeci şi patrulea considerent al său, să prevadă mijloace adecvate şi eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către profesionişti (Hotărârea din 13 septembrie 2018, Profi Credit Polska, C-176/17, pct. 40 şi jurisprudenţa acolo citată).
Curtea a declarat anterior că art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13 se opune unei reglementări naţionale care permite emiterea unei ordonanţe de plată, în cazul în care instanţa sesizată cu o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată nu dispune de competenţa de a efectua o examinare a caracterului eventual abuziv al clauzelor acestui contract, în măsura în care modalităţile de exercitare a dreptului de a formula opoziţie la o astfel de ordonanţă nu permit să se asigure respectarea drepturilor conferite consumatorului de această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2018, Profi Credit Polska, C-176/17, pct. 71, şi Ordonanţa din 28 noiembrie 2018, PKO Bank Polski, C-632/17, pct. 49). Curtea a reţinut că o instanţă sesizată cu o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată trebuie să stabilească dacă modalităţile procedurii de opoziţie prevăzute de dreptul naţional nu generează un risc care nu este neglijabil ca consumatorii implicaţi să nu formuleze opoziţia necesară. Aceste cerinţe se impun şi atunci când o „instanţă”, în sensul Regulamentului nr. 1896/2006, este sesizată cu o cerere de somaţie europeană de plată, în sensul regulamentului menţionat.
Curtea a constatat că, deşi art. 7 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006 reglementează în mod exhaustiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de somaţie europeană de plată (Hotărârea din 13 decembrie 2012, Szyrocka, C-215/11, pct. 32), nu este mai puţin adevărat că reclamantul trebuie de asemenea să utilizeze formularul tip A din anexa I la acest regulament, în scopul introducerii unei asemenea cereri de somaţie, în conformitate cu art. 7 alin. 1 din regulamentul menţionat. Or, pe de o parte, din cuprinsul punctului 10 din formularului tip A rezultă că reclamantul are posibilitatea să indice şi să descrie tipul de elemente de probă disponibile, inclusiv înscrisuri, şi, pe de altă parte, din cuprinsul punctului 11 din acest formular rezultă că pot fi adăugate informaţii suplimentare la cele cerute în mod expres la punctele precedente ale formularului menţionat, astfel încât el să permită furnizarea unor informaţii suplimentare referitoare la clauzele invocate în sprijinul creanţei, constând, printre altele, în reproducerea întregului contract sau în prezentarea unei copii a acestuia. În plus, art. 9 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006 prevede că instanţa sesizată cu cererea menţionată dispune de posibilitatea de a solicita creditorului să completeze sau să rectifice informaţiile furnizate în temeiul art. 7 din Regulamentul nr. 1896/2006, utilizând formularul tip B din anexa II la acest regulament. Rezultă că instanţa sesizată trebuie să aibă posibilitatea să ceară creditorului, în temeiul art. 7 alin. 1 şi al art. 9 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006, informaţii suplimentare referitoare la clauzele invocate în sprijinul creanţei sale, precum reproducerea întregului contract sau prezentarea unei copii a acestuia, pentru a putea examina caracterul eventual abuziv al acestor clauze, în conformitate cu art. 6 alin. 1 şi cu art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2018, Catlin Europe, C-21/17, pct. 44 şi 50).
Trebuie subliniat de asemenea că împrejurarea că o instanţă naţională solicită reclamantului să prezinte conţinutul documentului sau al documentelor care servesc drept bază pentru cererea sa ţine doar de cadrul probatoriu al procesului, întrucât o asemenea solicitare urmăreşte doar să verifice temeinicia cererii, astfel încât ea nu contravine principiului disponibilităţii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Profi Credit Polska, C-419/18 şi C-483/18, pct. 68).
În consecinţă, art. 7 alin. 2 lit. d) şi e) din Regulamentul nr. 1896/2006 coroborat cu art. 6 alin. 1 şi cu art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13, astfel cum au fost interpretate de Curte şi citite în lumina articolului 38 din cartă, se opune unei reglementări naţionale care declară inadmisibile documente suplimentare faţă de formularul tip A din anexa I la Regulamentul nr. 1896/2006, precum o copie a contractului în cauză.