Prin Hotărârea
din 27 iunie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a şasea),
pronunţată în cauza C-518/18, în procedura RD împotriva SC, Curtea
a declarat că:
„Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea
unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate trebuie
interpretat în sensul că, în cazul în care o instanţă nu poate să obţină adresa
pârâtei, acesta nu permite să se certifice ca titlu executoriu european o
hotărâre judecătorească privind o creanţă, pronunţată în urma unei şedinţe de
judecată la care nu s-au prezentat nici pârâta, nici curatorul desemnat în vederea
procedurii”.
Prin întrebarea
formulată, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească dacă
Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o
instanţă nu poate să obţină adresa pârâtei, acesta permite să se certifice ca
titlu executoriu european o hotărâre judecătorească privind o creanţă, pronunţată
în urma unei şedinţe de judecată la care nu s-au prezentat nici pârâta, nici
curatorul desemnat în vederea procedurii.
În litigiul
principal, instanţa de trimitere, Okresní
soud v Českých Budějovicích (Tribunalul Districtual din České Budějovice,
Republica Cehă), a fost sesizată cu o acţiune prin care RD a solicitat
obligarea SC la plata sumei de 6 600 de coroane cehe (CZK) (aproximativ 250 de
euro), însoţită de penalităţi de întârziere, pentru motivul că, în temeiul
stipulaţiilor unui contract de închiriere încheiat la 23 iulie 2008 şi cu efect
de la 1 august 2008, SC avea dreptul de folosinţă a unui apartament situat în
České Budějovice şi că îşi asumase obligaţia contractuală de a plăti o chirie
de 5 600 CZK, precum şi cheltuieli de întreţinere stabilite provizoriu la 1 000
CZK, respectiv suma totală de 6 600 CZK pe lună. La 28 septembrie 2008, SC şi-a
recunoscut în scris datoria şi s-a angajat să achite această datorie înainte de
30 septembrie 2008, ceea ce nu s-a întâmplat.
Întrucât instanţa
de trimitere nu a reuşit să obţină adresa lui SC, în pofida cercetărilor pe
care le-a efectuat, a fost desemnat un curator pentru a o reprezenta pe această
din urmă. SC nu s-a manifestat în cursul procedurii şi nici curatorul său nu s-a
prezentat la şedinţa de judecată la care fusese convocat. Întrucât RD a
prezentat elemente de probă la această şedinţă de judecată, i s-a admis
cererea. Adresa lui SC nefiind cunoscută, hotărârea prin care s-a finalizat
judecata nu a fost comunicată decât curatorului respectiv.
La 14 octombrie
2016, RD a solicitat instanţei de trimitere să i se transmită această hotărâre
cu o menţiune referitoare la autoritatea de lucru judecat care rezultă din
respectiva decizie şi la forţa executorie a acesteia şi să certifice aceeaşi
hotărâre ca titlu executoriu european, în conformitate cu articolul 353 alin. 1
din Codul de procedură civilă şi cu Regulamentul nr. 805/2004.
Prin comunicarea
din 3 noiembrie 2016, instanţa de trimitere a informat-o pe RD că nu erau
îndeplinite condiţiile de acordare a certificatului solicitat, subliniind că o
creanţă era considerată necontestată în cazul în care debitorul a recunoscut-o
în mod expres sau nu i s-a opus, în conformitate cu normele de procedură în
vigoare în statul membru în cauză, în cursul procedurii judiciare sau dacă nu s-a
prezentat la o şedinţă de judecată privind această creanţă, în măsura în care
această neprezentare era asimilabilă unei recunoaşteri tacite a creanţei sau a
faptelor invocate de creditor, în temeiul dreptului acestui stat membru.
Ulterior, RD a
sesizat Ústavní soud (Curtea Constituţională,
Republica Cehă), susţinând în esenţă că instanţa de trimitere nu a sesizat
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul articolului 267 TFUE, cu
întrebarea dacă o hotărâre pronunţată de instanţă după administrarea probelor,
în absenţa oricărei obiecţii sau observaţii din partea pârâtului cu privire la
fapte, putea fi considerată necontestată. În această privinţă, RD s-a referit
la pct. 41 din Hotărârea Curţii din 16 iunie 2016, Pebros Servizi (C-511/14), potrivit căreia, având în vedere
considerentul (6) al Regulamentului nr. 805/2004, o creanţă poate fi
considerată „necontestată”, în sensul articolului 3 alin. 1 al doilea paragraf
litera b) din Regulamentul nr. 805/2004, dacă debitorul nu acţionează în nici un
mod pentru a se opune acesteia, nedând curs invitaţiei adresate de instanţă de
a notifica în scris intenţia de a se apăra în cauza respectivă sau neprezentându-se
la şedinţa de judecată.
Curtea Constituţională
a considerat neconstituţional demersul de a nu certifica ca titlu executoriu
european hotărârea în discuţie în litigiul principal, fără să fi solicitat Curţii
să se pronunţe în această privinţă.
Având în prezent
îndoieli cu privire la aspectul dacă creanţa în discuţie în litigiul principal
poate fi considerată necontestată şi, prin urmare, dacă decizia pe care trebuie
să o pronunţe nu poate face obiectul unei căi de atac în dreptul intern, instanţa
de trimitere a considerat că este obligată să sesizeze Curtea cu titlu
preliminar.
Curtea a
observat că, astfel cum reiese din art. 12 din Regulamentul nr. 805/2004,
posibilitatea de a certifica o hotărâre judecătorească ca titlu executoriu
european este supusă îndeplinirii a două condiţii cumulative. Pe de o parte, o
astfel de hotărâre trebuie să privească o „creanţă necontestată”, în sensul
art. 3 alin. 1 al doilea paragraf lit. b) sau c) din acest regulament. Sunt
astfel vizate lipsa oricărei opoziţii la o creanţă în cursul procedurii
judiciare şi recunoaşterea tacită care rezultă din faptul că debitorul nu s-a
prezentat sau nu a fost reprezentat în cadrul unei şedinţe de judecată privind
această creanţă.
Pe de altă
parte, procedura judiciară în cadrul căreia a fost pronunţată hotărârea în
cauză trebuie să îndeplinească standardele minime de procedură prevăzute în
capitolul III din regulamentul respectiv. Aceste standarde minime urmăresc să
garanteze, în conformitate cu considerentul (12) al aceluiaşi regulament, că
debitorul este informat, în timp util şi astfel încât să îşi poată pregăti
apărarea, pe de o parte, cu privire la acţiunea în justiţie introdusă împotriva
sa, precum şi cu privire la condiţiile participării sale active la procedură în
vederea contestării creanţei în cauză şi, pe de altă parte, cu privire la
consecinţele neparticipării la aceasta.
În cazul special
al unei hotărâri pronunţate într-o cauză judecată în lipsă, în sensul art. 3
alin. 1 paragraful doi lit. b) din regulament, standardele minime de procedură
respective urmăresc să asigure existenţa unor garanţii suficiente privind
respectarea dreptului la apărare (Hotărârea din 16 iunie 2016, Pebros Servizi,
C-511/14, pct. 44).
Curtea a arătat
că, având în vedere art. 14 alin. 2 din Regulamentul nr. 805/2004, precum şi
obiectivele şi mecanismul acestuia din urmă, o hotărâre pronunţată într-o cauză
judecată în lipsă în cazul imposibilităţii de a afla adresa pârâtului nu poate
fi certificată ca titlu executoriu european (Hotărârea din 15 martie 2012, G, C-292/10, pct. 64). Această concluzie
rămâne valabilă în pofida desemnării de către instanţa de trimitere, care nu
putuse obţine adresa SC, a unui curator în vederea procedurii.
Cu toate că art.
15 din Regulamentul nr. 805/2004 prevede că, pe lângă ipotezele de notificare
sau de comunicare prevăzute la articolul său 14, notificarea sau comunicarea
poate fi făcută unui reprezentant al debitorului, trebuie să se arate că un
curator precum cel desemnat în temeiul reglementării naţionale în discuţie în
litigiul principal nu poate fi asimilat unui „reprezentant al debitorului”, în
sensul art. 15. Astfel, interpretată în lumina considerentului (16) al
regulamentului, dispoziţia respectivă nu vizează decât situaţiile în care, fie,
pentru motive legale, debitorul este împiedicat în mod obiectiv să se
reprezinte el însuşi în justiţie, fie acesta a desemnat în mod deliberat un
reprezentant în acest scop. Existenţa acestor împrejurări nu este însă
stabilită în cauza principală.
Dat fiind faptul
că legiuitorul Uniunii a supus utilizarea instrumentului complementar şi
facultativ de executare pe care îl constituie titlul executoriu european,
printre altele, condiţiei ca adresa debitorului să fie cunoscută cu
certitudine, condiţie care nu este îndeplinită într-o situaţie precum cea în
discuţie în litigiul principal, Curtea a considerat că nu este necesar să se
verifice în speţă dacă, având în vedere printre altele considerentele (5) şi
(6) ale Regulamentului nr. 805/2004, creanţa în discuţie în litigiul principal
poate fi considerată necontestată, din moment ce nici SC, nici curatorul său
desemnat de instanţa de trimitere nu au participat la procedură, nu s-au
prezentat la şedinţa de judecată şi nu au contestat natura şi cuantumul acestei
creanţe.