Jurisprudenţă CJUE recentă în interpretarea noţiunii de materie civilă şi comercială (IV)

 

Prin Hotărârea din 3 iunie 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a opta), pronunţată în cauza C-280/20, în procedura ZN împotriva Generalno konsulstvo na Republika Bulgaria v grad Valensia, Kralstvo Ispania, Curtea a declarat că:
“Art. 5 alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială coroborat cu considerentul 3 al acestui regulament trebuie interpretat în sensul că acesta se aplică în vederea stabilirii competenţei internaţionale a instanţelor unui stat membru de a soluţiona un litigiu între un lucrător dintr-un stat membru care nu exercită atribuţii care ţin de exercitarea autorităţii publice şi o autoritate consulară a acestui stat membru situată pe teritoriul unui alt stat membru”.

Criptomonedele sunt doar nişte frânturi de cod fără nici o valoare reală

“Criptomonedele” nu sunt monede şi nici bani, nici măcar în sens virtual, în pofida denumirii lor care vrea să sugereze o latură fizică, totalmente inexistentă. În mod similar, ele nu sunt obţinute prin minerit - cum derutant (“mining”) este intitulată procedura de generare a lor. Activitatea de minerit este una eminamente fizică care nu are nici o legătură cu criptomonedele. Traducerea română e chiar mai proastă decât originalul cryptocurrency, currency e tradus la noi îndeobşte ca “valută”. Monedă nu este greşit, dar trebuie avut în vedere că “moneda” înseamnă la noi – poate chiar în principal - şi subdiviziunea metalică, fizică, concretă, palpabilă.

Observaţii despre outsourcing

Outsourcing-ul nu este altceva decât exact ceea ce denumirea indică: a aduce/a procura ceva din afară. Bineînţeles, acel ceva adus sau procurat din altă parte poate fi atât un bun, cât şi un serviciu, astfel că traducerea prin termenul “externalizare” – care tinde să se instaleze la noi şi care se referă în special la servicii -, nu este întru-totul fidelă sensului din limbajul internaţional de business. Outsourcing este şi atunci când o companie îşi externalizează operaţiuni din procesul de fabricaţie (adică cumpără subansamble sau doar forţă de muncă, aşa-numitul sistem Lohn), procedeu care există încă de pe vremea Cottage industry din perioada revoluţiei industriale.
Nu este însă mai puţin adevărat că forma tipică de outsourcing, ca expresie a economiei colaborative, se referă la servicii şi la procurarea acestora din afară. Ideea este una simplă, un angajat pe un anumit post nu umple singur norma de timp de muncă şi rămân timpi disponibili. Este deci mai rentabil – cel puţin teoretic - să apelezi la un terţ care angajează persoana respectivă pe care o foloseşte la mai mulţi agenţi economici, utilizând în întregime cantitatea de muncă susceptibilă a fi generată. Ca atare, nu angajezi contabil, propriu, responsabil de resurse umane, de fiscalitate, de recuperări creanţe, de curăţenie, ci angajezi o firmă de specialitate care prestează serviciul cu o regularitate negociată. Bineînţeles, outsourcing există şi când apelezi la un architect, bunăoară, precum şi la orice serviciu bazat pe o muncă care ar putea fi prestată şi in house, de către un eventual angajat. 

Jurisprudenţă CJUE recentă în interpretarea noţiunii de materie civilă şi comercială (III)

Prin Hotărârea din 25 martie 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C 307/19, în procedura Obala i lučice d.o.o. împotriva NLB Leasing d.o.o., Curtea a declarat că:

“Art. 1 alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că intră sub incidenţa noţiunii de „materie civilă şi comercială”, în sensul acestei dispoziţii, o acţiune în recuperarea unei taxe aferente unui tichet zilnic de parcare pe un loc de parcare marcat şi situat pe un drum public, iniţiată de o societate care a fost mandatată de o autoritate locală pentru administrarea unor astfel de locuri de parcare.

Art. 24 pct. 1 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că nu intră sub incidenţa noţiunii de „închiriere a unor imobile”, în sensul acestei dispoziţii, o acţiune în recuperarea unei taxe aferente unui tichet zilnic de parcare pe un loc de parcare marcat, situat pe un drum public.

Art. 7 pct. 1 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul, pe de o parte, că ţine de „materia contractuală”, în sensul acestei dispoziţii, o acţiune în recuperarea unei taxe care decurge dintr‑un contract care are ca obiect parcarea pe unul dintre locurile de parcare marcate, situate pe un drum public, organizate şi administrate de o societate mandatată în acest sens şi, pe de altă parte, că acest contract constituie un contract de prestare de servicii în sensul articolului 7 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din acest regulament”.

Jurisprudenţă CJUE recentă în interpretarea noţiunii de materie civilă şi comercială (II)

Prin Hotărârea din 16 iulie 2020 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C 73/19, în procedura Belgische Staat, reprezentat de Minister van Werk, Economie en Consumenten, responsabil pentru Buitenlandse handel, şi de Directeur-Generaal van de Algemene Directie Controle en Bemiddeling van de FOD Economie, K.M.O., Middenstand en Energie, devenită Algemene Directie Economische Inspectie, Director Generaal van de Algemene Directie Controle en Bemiddeling van de FOD Economie, K.M.O., Middenstand en Energie, devenită Algemene Directie Economische Inspectie, împotriva Movic BV, Events Belgium BV, Leisure Tickets & Activities International BV, Curtea a declarat că:

„Art. 1 alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noţiunii de „materie civilă şi comercială”, care figurează în această dispoziţie, o acţiune între autorităţile unui stat membru şi profesionişti stabiliţi în alt stat membru în cadrul căreia aceste autorităţi solicită, cu titlu principal, să se constate existenţa unor încălcări care constituie practici comerciale neloiale pretins nelegale şi să se dispună încetarea acestora, precum şi, cu titlu accesoriu, să fie dispuse măsuri de publicitate şi să se aplice o penalitate cu titlu cominatoriu”.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (XI)

Prin Hotărârea din 27 februarie 2020 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a opta), pronunţată în cauza C-25/19, în procedura Corporis sp. z o.o. împotriva Gefion Insurance A/S, Curtea a declarat că:

„Art. 152 alin. 1 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) coroborat cu art. 151 din aceasta şi cu considerentul (8) al Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că desemnarea de către o întreprindere de asigurare generală a unui reprezentant în statul membru gazdă include şi abilitarea acestui reprezentant de a primi un act de sesizare a instanţei în materie de despăgubire pentru un accident de circulaţie”.