„Afilierea
de noi membri ai unei fundaţii sportive reprezintă o modificare de act
constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispoziţiilor art. 33 din
Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
Drepturile
ce rezultă din calitatea de membru sunt condiţionate de înscrierea în Registrul
federaţiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri.
Obligatorie,
potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.
Deşi decizia se referă în dispozitivul citat doar
la fundaţii, din considerente rezultă cu prisosinţă că soluţia este valabilă şi
în privinţa asociaţiilor.
Decizia este de o importanţă extrem de mare, mai
ales într-un oraş ca acesta, în care scrupulozitatea instanţei era departe de a
fi cea necesară. S-au admis modificări de acte constitutive pe simple tabele de
semnături, informe şi ilizibile de multe ori, ale unor indivizi care se
pretindeau membri şi pentru care nu exista nici o concordanţă cu actul
constitutiv iniţial.
De la data acestei decizii, orice înscriere de
membri într-o asociaţie trebuie să urmeze un curs documentar urmăribil de la
constituire. Tot astfel, orice modificare în organele de conducere efectuată
între timp şi neînregistrată la judecătorie este, cum spune Înalta Curte, nulă
absolut.
Extrag
aici – nesistematizat şi fără explicaţii – paragrafe a căror lectură demonstrează
ceea ce Înalta Curte a decis, cu caracter obligatoriu. Lectura lor este
suficientă pentru înţelegerea problematicii, decizia făcând inexistente toate
modificările pe hârtie, interne, neînregistrate, ale asociaţiilor şi
fundaţiilor.
Deci:
Se poate constata că, printr-o reglementare
esenţialmente similară, atât în cazul asociaţiilor, cât şi în cel al
federaţiilor, dobândirea personalităţii juridice este imperativ condiţionată de
înscrierea acestora în registrul anume destinat.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 276/2020
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 (5
decembrie 2020), art. 6 alin. (2) a căpătat următorul conţinut: Statutul
cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute:
Analiza dispoziţiilor citate trimite la concluzia
că legiuitorul a stabilit şi impus, în mod expres, ca actul constitutiv,
respectiv statutul asociaţiilor (şi, în mod analog, cel al federaţiilor) să
conţină elementele enumerate, pe care le-a considerat ca fiind de o ridicată
însemnătate, legea precizând, totodată, că nerespectarea acestor cerinţe este
sancţionată cu nulitatea absolută.
Deoarece, aşa cum s-a arătat deja prin cele ce
preced, dobândirea personalităţii juridice este condiţionată de înscrierea în
Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
Potrivit art. 7 alin. (2) lit. c) din acelaşi act
normativ, cererea de înscriere se adresează instanţei judecătoreşti şi trebuie
să fie însoţită inclusiv de „copii certificate pentru conformitate cu
originalul ale actelor doveditoare ale identităţii membrilor asociaţi”.
Corelativ, art. 8 alin. (2) din acelaşi act
normativ prevede că „. . . judecătorul desemnat de preşedintele instanţei
verifică legalitatea cererii şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) şi
dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor”.
Când, însă, cerinţele legale pentru constituirea
asociaţiei nu sunt îndeplinite, iar înlăturarea neregularităţilor nu s-a făcut
în termenul fixat de judecător, cererea de înscriere va fi respinsă, în acest
sens fiind prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
Cele de mai sus trimit la concluzia că legiuitorul
acordă o atenţie deosebită elementelor de conţinut ale statutului şi, în
genere, respectării tuturor cerinţelor legale privitoare la valabila
constituire a unei asociaţii sau fundaţii, instituind o procedură judiciară, cu
caracter necontencios, de verificare şi regularizare. Impunerea prin lege a
unei asemenea proceduri, aflată sub controlul şi decizia unui judecător, iar nu
a unei simple proceduri administrative nonjudiciare este, prin ea însăşi,
îndeajuns de sugestivă cu privire la intenţia legiuitorului şi la însemnătatea
acordată de acesta aspectelor privitoare la înfiinţarea unei asociaţii sau, în
acelaşi spirit, a unei fundaţii sau federaţii.
În ceea ce priveşte modificarea actului
constitutiv sau a statutului unei asociaţii (mutatis mutandis, şi al unei
federaţii), art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede că
aceasta „se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are
sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12”.
Corelativ, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede,
în prima lui teză, că „Cererea de înscriere a modificării va fi însoţită de
hotărârea adunării generale, iar, în cazul modificării sediului, de hotărârea
consiliului director”.
Astfel cum se poate observa, legiuitorul impune
pentru modificarea statutului asociaţiei (şi, în mod analog, şi a celui al
federaţiei) o procedură care, în elementele ei fundamentale, este similară
celei stabilite pentru situaţia în care se înfiinţează o astfel de persoană
juridică. Similaritatea procedurii vizează nu doar, în plan substanţial, actele
juridice care trebuie încheiate şi/sau depuse, ci şi procedura propriu-zisă de
înregistrare, verificare şi soluţionare a cererii de modificare a statutului.
Prin urmare, se poate afirma că impunerea, pentru modificarea statutului, a
unei proceduri de aceeaşi natură, având aceleaşi caracteristici şi supusă
aceloraşi exigenţe, devoalează şi evocă intenţia legiuitorului de a pretinde
aceeaşi rigoare, inclusiv atunci când ceea ce se solicită este modificarea
statutului.
Totodată, trebuie avut în vedere că, atunci când
se referă la „modificarea statutului asociaţiei”, precum şi la aplicarea
corespunzătoare a prevederilor art. 8-12, art. 33 al Ordonanţei Guvernului nr.
26/2000 nu face nicio distincţie sau nuanţare, ceea ce înseamnă că, în
aplicarea regulii de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge, nici
interpretul nu poate face, modificarea oricăruia dintre elementele obligatorii
de conţinut ale statutului trebuind să urmeze, în mod unitar şi cu o egală
fidelitate, aceleaşi reguli şi să se supună aceloraşi exigenţe.
Dacă legiuitorul ar fi avut în intenţie ca, în
cazul modificării anumitor elemente de conţinut ale statutului, să simplifice
procedurile ori, în genere, condiţiile cerute pentru valabila efectuare a
acestor modificări, ar fi stabilit, prin norme speciale şi derogatorii, care
sunt situaţiile în care modificarea statutului poate fi realizată în alte
condiţii, după cum ar fi prevăzut şi procedura de urmat în aceste situaţii.
Întrucât, de lege lata, asemenea norme cu caracter
derogatoriu lipsesc, interpretarea nu doar literală, ci şi sistematică a legii
trimite la concluzia că orice modificare a unui element de conţinut al
statutului dintre acelea prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 6 alin. (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 trebuie să respecte condiţiile şi
procedurile stabilite pentru înfiinţarea asociaţiei (federaţiei) şi dobândirea
de către aceasta a personalităţii juridice.
Curtea s-a referit la art. 25 din Ordonanţa Guvernului
nr. 26/2000, care, privitor la organizarea Registrului asociaţiilor şi
fundaţiilor, stabilesc, la alin. (1), că „Oricine se consideră prejudiciat
printr-o înscriere făcută în registrul special are dreptul să ceară radierea
ei”. Or, caracterul efectiv al acestui drept recunoscut persoanelor care se
consideră prejudiciate printr-o înscriere făcută în registrul special nu s-ar
putea obţine decât sub condiţia ca registrul special să reflecte exact, complet
şi actual orice modificare a elementelor esenţiale de conţinut ale statutului,
astfel cum acestea se găsesc menţionate, sub sancţiunea nulităţii, în cuprinsul
art. 6 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
În consecinţă, ţinând seama de toate cele arătate
în precedent, rezultă că inclusiv modificările intervenite cu privire la
membrii asociaţiei sau federaţiei (precum, spre exemplu, afilierea de noi
membri) trebuie să se supună regulilor de drept comun pe care Ordonanţa
Guvernului nr. 26/2000 le instituie, câtă vreme lipseşte, cu privire la acest
tip de situaţie juridică, o normă legală care, cu caracter derogatoriu, să
stabilească alte reguli.
Indicarea membrilor asociaţi şi a datelor de
identificare a acestora, care îngăduie cunoaşterea membrilor asociaţi,
reprezintă un element dintre cele mai importante ale statutului, fiind, după
cum s-a arătat deja, prevăzut sub sancţiunea nulităţii de art. 6 alin. (2) lit.
a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
Astfel fiind, orice modificare survenită cu
privire la membrii asociaţiei, precum afilierea de noi membri, are semnificaţia
şi valenţele juridice ale unei modificări a statutului care, de lege lata, se
supune regulilor prevăzute pentru intervenirea oricărei alte modificări a
elementelor de conţinut ale statutului la care se referă art. 6 alin. (2).
Interpretarea enunţată nu este câtuşi de puţin
infirmată de faptul că, potrivit art. 80 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000,
dispoziţiile acestui act normativ se completează cu cele ale Codului civil, iar
art. 20 alin. (1) din Codul civil prevede că „Publicitatea asigură
opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum şi a oricărui alt raport
juridic supus publicităţii, stabileşte rangul acestora şi, dacă legea prevede
în mod expres, condiţionează constituirea sau efectele lor juridice”.
Dispoziţiile Codului civil au caracter general,
ele acţionând ca normă de drept comun ce are vocaţia de a guverna toate
situaţiile în care prin legi (norme) speciale nu s-ar stabili altfel. Or, în
cazul asociaţiilor, fundaţiilor sau al federaţiilor, inclusiv în cazul
federaţiilor sportive, dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr.
26/2000, ca act normativ anume dedicat acestor subiecte de drept, au, în raport
cu dispoziţiile Codului civil, natura unor norme speciale care, în mod specific
şi cu luarea în considerare a particularităţilor acestor categorii de persoane
juridice şi a implicaţiilor, inclusiv sociale, ale activităţii lor, impun un
alt regim de publicitate decât cel prevăzut, cu caracter general, de Codul
civil.
Din toate cele de mai sus rezultă că dobândirea
calităţii de membru al unei federaţii sportive şi, prin consecinţă, a
drepturilor ce rezultă din calitatea de membru (precum, spre exemplu, dreptul
de a fi convocat şi de a vota în adunarea generală) nu se realizează de la
momentul adoptării de către federaţie a hotărârii de afiliere, ci de la data
înscrierii modificării actului constitutiv, respectiv a statutului în Registrul
federaţiilor aflate la grefa tribunalului prevăzut de art. 35 alin. (3) din
Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, fiind necesară, în mod corespunzător,
parcurgerea procedurii prevăzute de art. 8-12 din acest act normativ.