Capitolul al treilea din “The London Job” by Regis Leon

Chapter 3

Why this gambling coup? What prompted Tanaka to devise such a scheme?

Of course, there was his old aspiration of independence, freedom; he was looking for a way out of the mob. But most of all, the Asians’ penchant for risk, gambling, free money, some kind of sense of mastering and owning the future, must have had a decisive influence on choosing this path to richness.

Mankind was always fascinated with gambling. The dream of making money out of nothing  had never parted from peoples of all historical ages. Of course, everywhere and every time gamblers tried to take out the randomness of the event they were staking on. Tanaka was not the first to concoct a scheme of risk free betting.

Înalta Curte contra CA Ploiești: când remediul e la fel de toxic ca problema…

Am apucat să spun deja că sentința nr. 135 din 24.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 301/42/2025, e absurdă, greșită, nelegală (cum, de altfel, a observat mai toată lumea).
Prin această hotărâre, a fost anulată și suspendată Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care s-a anulat “întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr. 1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024”.
Totodată, s-a dispus: “Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare”, precizare inutilă, dar care a generat toate dilemele de după suspendarea sa.
Asta era în 24 aprilie. Ziua următoare, 25 aprilie, aveam deja hotărârea din recurs, respectiv Decizia nr. 2198/25.04.2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în rejudecare, s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și au fost respinse cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024 (ca inadmisibile, precizare uitată în minută; mai sunt unele chestiuni de tehnică de scriere a minutei pe marginea cărora se pot face observații, dar nu e scopul acestui material). Singura discuție mai serioasă care se punea în recurs ar fi pe care dintre excepții trebuia instanța să se pronunțe mai întâi.
Prin urmare, între 24 aprilie și 25 aprilie circa ora 16-17, s-au petrecut următoarele: judecătorul de la Ploiești și-a motivat hotărârea (fără îndoială impulsionat dinăuntrul sistemului), aceasta a fost comunicată – în București - cel puțin cu pârâta recurentă CCR, pârâta recurentă a declarat recurs, recursul a ajuns în dosarul cauzei la Ploiești, s-a dispus la instanța din Ploiești înaintarea dosarului cu recursul aferent către instanța de recurs din București, dosarul a fost transportat la București, înregistrat la Înalta Curte, repartizat aleatoriu, după care se duce completului, care, iată, deși zi de vineri era la birou după-masa, recursul a fost comunicat, s-a stabilit termen de judecată, iar părțile au fost citate, s-a ținut ședința de judecată, cauza a rămas în pronunțare și s-a redactat minuta.
De fapt, toate astea s-ar fi petrecut în cursul zilei de 25, atunci fiind “motivată” hotărârea de la Ploiești.
E la fel de rău înn recurs cum a fost și la prima instanță. Completul de recurs a ignorant legea exact ca și completul de fond; complet. Parodie de justiție, de ambele părți.
Deci e vorba despre o hotărâre pronunțată azi, motivată mâine și în aceeași zi casată.
De principiu, dosarul se înaintează instanței superioare după împlinirea termenului de recurs pentru toate părțile, termenul fiind de 15 zile. Și reclamanta putea face recurs, chiar dacă a câștigat, cel puțin un recurs la considerente. Dar nu i-a fost acordată această posibilitate, ea a pierdut dreptul provizoriu câștigat fără ca măcar să afle. I s-a ignorant și dreptul la apărare, manifestată în întâmpinare. Nu neg că putea fi citată, trimițându-se un agent procedural la locuința ei din Ploiești sau de unde e, dar cum putea ajunge – pentru a se apăra – în aceeași zi la București? Și cum putea lectura și răspunde recursului, pe loc? A fost privată de dreptul la întâmpinare.
În intervalul ăla de câteva ore au declarat recurs atât Curtea Constituțională a României, cât și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (precum și o persoană fizică, aflătoare în treabă…), iar acele recursuri ar fi trebuit comunicate. Cum?
Mai mult, dosarele se mută între instanțe cu poșta secretă (operată de SRI; mda, serviciul de informații mută corespondența și dosarele între instanțe), care nu merge pe loc, ci a doua zi cu un borderou cu toată corespondența. Nu are cum ajunge la București în aceeași zi, decât cu intervenții la șefimea SRI, din partea șefimii din justiție.
Totul indică caracterul de paradă, de aparență, al justiției, inexistente, și psihopatia generală de care e cuprins sistemul judiciar. În realitate, legea nu contează, au demonstrat-o ambele instanțe. Ceea ce contează sunt jocurile de culise…

Problemă de contencios administrativ: sentința CA Ploiești e greșită (cel puțin) sub aspectul condiției pagubei iminente

Hotărârea (de primă instanță) a Curții de Apel Ploiești, în discuție publică acum, e greșită atât de grav și sub atât de multe aspecte, încât până și neinițiații își pot da seama cu ușurință de acest fapt. Dar într-un anumit punct e așa de absurdă încât merită o mențiune distinctă, punctuală, mai ales că aspectul a fost omis de toți comentatorii (mulți dintre ei nefiind de specialitate…).
Astfel, la cererea reclamantei Popescu Gheorghița, în dosarul nr. 301/42/2025, Curtea de Apel Ploiești a SUSPENDAT executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024 (procedând și la anularea ei).
Potrivit art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, condițiile pentru suspendarea actului administrativ atacat: 1. Caz bine justificat; 2. Prevenirea unei pagube iminente. Cele două condiții sunt cumulative, trebuie ambele îndeplinite.
Este suficient să examinăm condiția pagubei iminente, aceasta fiind expres și cu exactitate definită de lege. Conform art. 2 alin. 1 lit. ș) din lege, pagubă iminentă este prejudiciul MATERIAL viitor și previzibil (sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, dar asta nu privește o persoană fizică reclamantă, ci alte “subiecte de sezină”).
Deci Curtea de Apel Ploiești pretinde că d-na Gheorghița VA FI prejuciată MATERIAL, în viitor de o decizie deja consumată… Ridicol.
Condiția pagubei material trebuie invocată prin cererea de chemare în judecată, iar apoi dovedită. Reclamanta, d-na Gheorghița, a invocat ceva sub acest aspect, niște susțineri pe care chiar judecătorul acesta le-a considerat nefondate.
Dar el zice (în hotărârea publicată între timp): “Curtea constată că motivele invocate de reclamantă nu se circumscriu unui prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul dispozițiilor menționate, însă anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024 creează o perturbare previzibilă gravă a funcționării autorității publice reprezentate de Președintele României, din perspectiva afectării reprezentativității României pe plan extern”.
Dar:
1. Reclamanta nu a invocat așa ceva iar el ca judecător nu a pus în discuție acest aspect = încălcare a principiului disponibilității și a principiului contradictorialității.
2. Ce reține el e ilegal, nu se poate analiza în acțiunea unei persoane fizice (ci, eventual în acțiunea altor “subiecte de sesizare a instanței”).
3. “Afectarea reprezentativității României pe plan extern” e o absurditate colosală.

Cum să găsim puţin sens în haosul deciziilor lui Trump

Recunosc, e greu, pentru că abilitatea lui Trump de a reveni constant asupra propriilor decizii contrazice orice încercare de raţionalizare... Dar, totuşi, per ansamblu, America nu are neapărat reacţiile isterice şi emoţionale pe care comentatorii români i le atribuie în mod gratuit. Vorbim de cea mai mare putere mondială, ale cărei decizii sunt circumscrise dezideratului de păstrare a acestui statut şi de sporire a puterii. Atât. Restul sunt texte de propaganda, nimic mai mult. Americanii au următoarele provocări şi direcţii de acţiune (doar primele trei sunt esenţiale), constant de câţiva ani până şi sub senilul Biden şi administraţia democrată catastrofală:
1. America şi China. SUA aşteaptă ca bomba demografică chineză să termine cu totul economia respectivă. După calculele lor, chinezii nu au cum se salva şi în curând imensele capacităţi de producţie chinezeşti vor rămâne neocupate cu muncitori. De aici vine disperarea chineză de a implementa cât mai rapid soluţii de robotică şi automatizări, ceea ce nu ar trebui să fie suficient pentru a suplini penuria de muncitori şi nu ar putea contracara o eventual acţiune americană de îngreunare a exporturilor (um sunt recentele taxe vamale).
2. America şi Asia de Sud-Est. Ca urmare a acestei decuplări de China, SUA va trebui să îşi mărească semnificativ (mai mult de dublu) capacităţile de producţie pentru a prelua furnizarea de bunuri, partea de ofertă care va rămâne neacoperită de China. Acest proces este în plină desfăşurare dar unii estimează că nu se va putea realize efectiv înainte de 2100. De aceea atenţia SUA se îndreaptă hotărât spre Asia de Sud-Est, de unde speră să apară noi furnizori (Thailanda, Indonezia, Vietnam, Malaezia, alături de exportatoarele tradiţionale din zonă), care să preia golul lăsat de chinezi.
3. America şi Israel. Din motive de fundamentalism biblic cu care noi nu rezonăm şi nu le pricepem cum apar în conştiinţa americană, dar care există totuşi, SUA sunt calate pe protejarea nelimitată a Israelului ceea ce le fixează pe această zonă în mod permanent. În acest interes intră şi statele arabe.
4. America şi restul lumii (la nivel de atenţie periferică, marginal, neprioritară, indiferentă). Americanii au devenit recent independenţi energetic prin revoluţia tehnologiei de “fracking”, sunt cei mai mari producători agricoli mondiali (independenţă alimentară) şi au moneda mondială; plus o populaţie numeroasă şi înstărită şi o economie robustă per ansamblu. Nimeni altcineva nu se apropie de astfel de condiţii favorabile.
SUA vrea să îşi sporească legăturile cu America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, şi să ajute Europa să cadă mai repede, un continent cu probleme demografice destul de mari (Germania e fără scăpare, ca şi China), de unde au nevoie să fure industrii ca să suplinească ruptura de China (eforturile de separare a industriei europene de energia ieftină şi constantă rusească nu au neapărat motivaţia de pedepsire a ruşilor, cât pe cea de falimentare a producţiei industriale europene – mai ales germane – pentru a obliga firmele respective să se mute în SUA, cum multe au făcut-o deja, unde au energie ieftină şi piaţă de desfacere asigurată), un continent cu o atitudine nepotrivită faţă de singura ţară (Rusia) care ar putea într-un acces şi o conjunctură nefericită să oblitereze supremaţia americană odată cu întreg globul, un continent care se amestecă cu lecţii pseudo-morale şi operaţiuni subversive în interiorul Americii (susţinerea administraţiei Trump pentru Călin Georgescu nu vine dintr-o notorietate a acestuia sau din vreo calitate intrinsecă respectivului, ci pentru juxtapunerea cu situaţia lui Trump atacat intern şi dinspre europeni ca fiind un presupus agent rusesc). Pe scurt, europenii sunt percepuţi ca nişte leneşi vocali şi belicoşi, în plină pauperizare şi care nu-şi văd de propria decădere ci vor să-i ia continuu la rost pe cei care chiar contează.

Primele doua capitole din "The London Job" by Regis Leon

Chapter 1

The first thing Jay Jones noticed when coming to his senses was a thundering continuous noise with no origin and no direction. He was encompassed by this annoying din as if it was a part of him. Next conscious sensation was a huge whirl he floated amidst. It was as if the world had liquefied and was spinning altogether with elusive shapes and no definite form. Gradually, the whirl become smaller and smaller until was confined to Jay’s head only. He started to feel the hard surface he was lying on face down. The noise also subsided to a bearable level and sounded like an engine purring. The world swirled no longer with him but the floor wasn’t still, it swayed and wobbled. It moved and so did Jay with it. Occasional bumps and turns here and there suggested to Jay he was in some kind of motoring vehicle traveling at moderate speed. No flashlight stops, no sudden stops: they must have already left the town and be in the countryside. He carefully opened briefly the available eye; yes, it looked like he was on the floor of a moving van. Pairs of feet in shoes, socks and trousers fringes were ranged just in front of his eye. The other eye touched the floor and couldn’t be opened without changing his body position. Jay didn’t try to. His hands were cuffed at the back and he knew the visible feet belonged to the men who attacked him. His nape was still sore.

He recalled hazily that he felt a blow to the back of his head out of the blue. They must have waited for him in the street when returning to the hotel. As soon as Jay passed the newsstand they attacked from behind, unnoticed and silent. ‘They are pros’, thought Jay. The poorly lighted street, the late hour with but a few of the passersby, the van already ready near the curb, chances were nobody saw the kidnapping. He wouldn’t be looked for the next few days and the only person who would be reporting to the police would be the hotel owner thinking he skipped the bill. Nobody talked in the van. If they saw him opening his eye, they didn’t care and said nothing.

Pentru cine se fraudează concursul de admitere în magistratură?

Bineînțeles, problema din aceste rânduri trebuie (încă) pusă într-o lumină ipotetică. Dacă există o fraudă în derulare la concursul de admitere în magistratură (25 iulie 2024 - 27 martie 2025), se face pentru cineva anume. Am putea să știm cu precizie doar dacă am avea acces la date care ne lipsesc și de care CSM ține cu dinții (decalajul în timp față de momentul respectiv este cauzat de demersurile multiple de intrare în posesia informațiilor necesare). Însă suspiciunile au o bază considerabilă.

La data de 13 august 2024, pe site-ul CSM a apărut următorul anunț nesemnat:

“Având în vedere problemele tehnice survenite în cursul procedurii de înscriere la concurs prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de Consiliul Superior al Magistraturii la adresa https://csmapp.csm.ro, semnalate în cursul zilelor de 12 și 13 august 2024, pentru a acorda posibilitatea înscrierii tuturor persoanelor care doresc să participe, termenul de înscriere se prelungește până la data de 19.08.2024 inclusiv.

Totodată, menționăm că în cazul persoanelor care nu au acces la internet sau nu dispun de mijloace tehnice pentru a realiza transmiterea documentelor în format online, precum și în cazul în care platforma informatică nu funcționează, cererile pentru înscrierea la concurs împreună cu actele necesare înscrierii se vor depune, personal sau prin mandatar cu procură specială, în același termen (19.08.2024), la orice tribunal sau, după caz, parchet de pe lângă tribunal”.

Ceva nu sună bine în acest anunț. Dacă exista o atare problemă, ajungea o prelungire de o zi – două. Să zicem două, pentru simetrie. Două zile cu (presupuse) probleme, două zile de (echitabilă) prelungire.

Dar prelungirea s-a făcut prin adăugarea a șase zile. De ce atât de mult? Să dea cuiva timp suficient să-și constituie dosarul de concurs? (Că e ceva de umblat, durează câteva zile bune). Dacă aveai dosarul gata și nu reușeai în cele două zile presupus problematice, reușeai fără îndoială în prima zi de funcționare a platformei. Sau, cel mult, în a doua zi.

Nota bene: nu era o penurie de candidați, ci dimpotrivă (aspect verificat și verificabil în continuare). Iar “nefuncționarea” platformei electronice putea foarte bine a fie auto-provocată.

Acest anunț modifică un calendar aprobat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre. Este de principiu că modificarea unui act administrativ se face de emitentul acestuia, printr-un act similar. Nu există în acest caz.

În urma unor diligențe, am aflat decidentul ar fi “comisia de organizare” care “a decis publicarea unui anunț privind prelungirea perioadei de înscriere”. Deci nu emitentul actului și-a modificat actul, ci altcineva a făcut-o.

Mai departe. Comisia de organizare este un organ administrativ. În lipsa unor prevederi contrare, toți membrii au un vot egal, iar adoptarea “deciziei” se face cu vot majoritar. Fugitiv am numărat 108 membri ai comisiei, fără să pretind acuratețea numărătorii, pe care o puteți verifica singuri (lecturând, în același timp, și interesanta componență a comisiei) pe site-ul CSM. Oare cum a votat domnul fochist? Dar domnii șoferi? Doamnele îngrijitor au fost de acord? Unde s-a ținut “ședința” organului administrativ în care hotărârea a fost adoptată? La așa comisie numeroasă, păi a trebuit spațiu, nu glumă… Cine i-a convocat? Secretarul general al CSM, Andreea Uzlău, și directorul INM, Simona Camelia Marcu, ca președinte și vicepreședinte de comisie? În ce modalitate?

Problema (teoretică) se complică pe măsură ce este privită mai îndeaproape. Sunt date care trebuie să fie cunoscute: 1. câți candidați s-au înscris în perioada “prelungită”? 2. câte “semnalări” de eventuale defecțiuni tehnice ale aplicației de concurs, în ultimele două zile ale termenului de înscriere, au avut loc, cui au fost adresate, la ce dată fiecare și în ce formă?

CSM spune: nu se dețin date (?!) despre numărul de candidați s-au înscris în perioada "prelungită"; presupusele semnalări de dificultăți tehnice ale aplicației de concurs ar fi fost efectuate atât telefonic, cât și în sistem de ticketing pe email, care s-ar afla colectate într-un inbox central, unde nu se găsesc însă prelucrate separat pe categorii de concursuri sau examene.

Poziția CSM este greu de crezut și inexplicabilă într-un registru obișnuit, de regularitate a procedurii administrative. Evident, puteau fi ușor identificate după dată (12 și 13 august 2024), semnalările, iar candidații peste termen, cu atât mai ușor.

Dacă există 5 înscrieri, de ce nu s-a specificat? Nu era nici o problemă. Dar dacă există una singură? Atunci avem o problemă, este vorba despre o modificare cu dedicație și putem să punem întrebarea (mai mult decât ipotetic): pentru cine se fraudează examenul de admitere în magistratură?

Tot astfel, dacă era 10 semnalări de nereguli, sau 7 sau 4, de ce e un secret? Dar dacă nu era nici una? Dacă există un singur candidat, “cu dedicație”, a cărui întreg dosarul de concurs, sau parte a acestuia, e ulterior datei limită (cea inițială, reală)? Dacă însă nu a fost o semnalare efectuată regular, ci o “pilă” pusă verbal sau telefonic sau în alt mod similar:

“Auzi, al lui cutare vrea și el să dea examenul, dar nu a apucat să-și facă dosarul. Hai să-l ajutăm…”

“Păi e ușor, că doar ne știm cu de-astea.”

Problema e că sprijinul pentru al lui cutare sigur nu se oprește aici. Al lui cutare este dus de mână până la capăt și parcat la locația pe care și-o cere. Că nu-l putem supăra pe cutare…

Din păcate, se naște întrebarea dacă nu cumva este vorba despre o întreagă rețea, cine știe câte cazuri de aparținători de cutare acum și anterior? Cine să fie cutarele de acum?

The proof is in the pudding. O expresie englezească care ne spune că, uneori, adevărul poate fi identificat empiric. Adică, “pe văzute”. În cazul de față ar însemna că al lui cutare să fie un candidat atât de imposibil încât toți vor înțelege că a fost o fraudă, iar când vom putea pune o față budincii teoretice, adevărul să fie ușor vizibil. Cine o fi candidatul-budincă?