The 28-point “peace” plan is a monument of stupidity and most people missed its real meaning

The 28-point “peace” plan (Trump’s) is a big scam for Russia; it equals the biggest Russian capitulation possible. I argue here that this plan is so disastrous for Russia that is tantamount to a huge defeat. Russia is deprived of its money, a lot of the claimed territory, puts everything under the control of the US (arch enemy!) and gains absolutely nothing.

America emerges as the huge winner. After fighting for decades cold and hot wars to keep them afar, the Americans are suddenly on Russia’s doorstep. And Russia opens the door.

Europeans and Ukrainians initially misread this plan, might just yet begin to understand how stupid Russia really is in drafting and reading “deals” … See Minsk, whether in doubt.

The European big honchos, who would like to pull a fast one over the Russians, failed to recognize the wonderful opportunity this plan presents in this regard…

The Ukrainians also, were not able to discern the overall benefits for them (the plan makes them the victors of a lost war) and the multiple bad wording that allows them to procrastinate forever and backtrack on everything…

Most of the points are ambiguously formulated and no implementation of them is handy or even possible, but the plan can be summarized as follows:

- No money returned to Russia;

- No land recognized to Russia;

- Legitimizes American presence in Ukraine;

- Gives US a hefty foot in the mineral sectors of both countries;

- Makes America a pile of money from both belligerent sides;

- No significant changes otherwise.

About the nature of the plan

This plan is mandatory, it requires no further documents or negotiations. This is stated expressly in the 27th and 28th points:

“27. This agreement will be legally binding. Its implementation will be monitored and guaranteed by the Peace Council, headed by President Donald J Trump. Sanctions will be imposed for violations.

28. Once all parties agree to this memorandum, the ceasefire will take effect immediately after both sides retreat to agreed points to begin implementation of the agreement.”

Of course, as elsewhere in the plan, even here inconsistencies do appear. What is the Peace Council? Who make up this “council”? Who appoints it? What are its rules? What sanctions “will be imposed for violations”? By whom? Who enforces the “sanctions”? How?

Such ambiguities abound throughout the document, proving an ample scope for later revisionism. But this ceasefire and the retreat thing are final.

About its interpretation

We should only refer to the wording therein. At the moment there is no other extrinsic document in relation to which this plan should be construed. Nor it’s sure such an element would ever occur. We should not read it through the lens of our personal hopes, either. Just the written text.

In every agreement, the principal problem it’s the order of executing the obligations. What is the succession of the obligations, who does what first, and second, and third etc.?

Any contract puts such a problem, that’s why we have exceptio non adimpleti contractus as a valid defense to oppose to someone who asks our obligation to be executed. We can say: you first. That’s why stipulating such an order is paramount.

We don’t have such a step-by-step program here. We don’t know the order, the sequence of executing the obligations. Furthermore, there are provisions depending entirely on third parties. How could such a plan ever be implemented? What if, exempli gratia, NATO doesn’t include a special provision in its charter regarding Ukraine (prohibiting its accession). What if that amendment is voted against? The ceasefire was already implemented and the possession of the lands had long ago switched hands.

One example

To see just how stupid this document is, I will start with one clear example of incompetence. The point number 10 states that:

“10. The US guarantee:

- The US will receive compensation for the guarantee;

- If Ukraine invades Russia, it will lose the guarantee;

- If Russia invades Ukraine, in addition to a decisive coordinated military response, all global sanctions will be reinstated, recognition of the new territory and all other benefits of this deal will be revoked;

- If Ukraine launches a missile at Moscow or St Petersburg without cause, the security guarantee will be deemed invalid.”

By this plan, Ukraine losses American guarantee (what if the US refuses to give up the guarantee?) only if they launch a missile at Moscow or St Petersburg (and even then, if the launching is “without cause”?!). Per a contrario, everything else is permitted?!

Under this plan, Ukraine can take missile pot-shots at any Russian city but Moscow and St Petersburg, be them with or without cause, and at Moscow and St Petersburg when the missile launching against these two targets are “with cause”, and the US security guarantee to Ukraine will still be valid. Ridiculous.

What is the “decisive coordinated military response” should Russia invade Ukraine? From whom and coordinated with whom? Europe?

What “guarantee” means here? What does the “guarantor” do before, during and after the “guarantee” is activated? Of course, this is the pretext for moving in US troops and ammunition (not NATO, but American).

Think about the US as “guarantor”, them being who started the conflict and fought it all the way through a proxy…

As for the tangible assets, the plunder, the spoils of war, land and lucre, money, let’s see who gets what:

Russian money, 300 billion USD, gone for good

The thoroughly incompetent governor of the Russian central bank managed to get caught by the beginning of the war with 300 billion dollars Russian assets in enemy banks. What happened to her after such an epic failure? Nothing, she is still in the same position, further undermining the Russian economy each passing day.

Regarding this money, the plan states that:

“14. Frozen funds will be used as follows:

- $100bn (£76bn) in frozen Russian assets will be invested in US-led efforts to rebuild and invest in Ukraine;

- The US will receive 50% of the profits from this venture. Europe will add $100bn (£76bn) to increase the amount of investment available for Ukraine's reconstruction. Frozen European funds will be unfrozen. The remainder of the frozen Russian funds will be invested in a separate US-Russian investment vehicle that will implement joint projects in specific areas. This fund will be aimed at strengthening relations and increasing common interests to create a strong incentive not to return to conflict.”

So, the funds will be used, but will not be returned! Never. Russia doesn’t get back any of its frozen money. Of that, 100 billion dollars goes to the US to administer and reap part of the benefits (50% of the “profits”), for reconstruction of Ukraine (who, probably, gets the other half of the profits). Europe is to add the same amount, implied from the same (Russian) money. Europeans only put forth one third of the Russian money, 100 billion, again under American supervision. The remaining 100 billion dollars again goes to be administered by the US as a mutual fund for projects involving both Russia and the US (presumably the Alaskan undersea tunnel, among others).

Land, not obtained by Russia

Russia at the moment holds territories in Kharkov (significant), Dnepropetrovsk, Sumy (to a lesser extent), after winning them on the battlefield. All these are to be retroceded to Ukraine, for good and de jure (in law).

Russia gets the remaining of the Donetsk and the tiny bit of Lugansk still in Ukraine’s hands. But only de facto and as a demilitarized zone. The territories exchanged are approximately equal quantitatively.

Also, Russia consents to broke their own Constitution by giving up the territories not yet conquered, but Russian according to the Russian law, in Zaporizhia and Kherson.

Moreover, Ukraine’s sovereignty is recognized, and guaranteed, whereas all Russian-held territories in former Ukraine (including Crimea!) get the status of occupied territories (de facto) and not territories held by virtue of law (de jure).

You have right here in this “peace” plan, the seeds of the future conflict, after Ukraine, Europe and America get a rest and set their agenda straight.

Military assets/bases

Point number 8 states that: “NATO agrees not to station troops in Ukraine.”

NATO-related things were always promised multiple times before and each time the promise was broken. It’s no different this time, just a piece of paper signed, nothing.

Apparently, this corresponds to Russia’s aspirations. But just at the first cursory glance. In reality, the plan does not exclude all member state’s troops. The plan precludes only NATO troops in Ukraine. NATO is an international organization. Any reference to NATO understands the international organization, which is distinct from its components, and does not refer to each and every member. So, American troops are not prohibited; the US can station any troops or armament.

The member states are distinct from the organization and are subjects of International Law in their own individuality (as is NATO itself a – distinct - subject of International Law). The US has a lot of bases in the world without any connection with NATO. So has, exempli gratia, France.

Ukraine will be flooded with personnel and material from a lot of countries acting on their own, especially the US, the minute Russia withdraws from the territories it undertook to return. There will be no NATO in Ukraine, but there will be the US (guarantor!), France, the UK, Poland, Turkey and who not.

Furthermore, the NATO Treaty does not prohibit individual states to get involved in offensive wars, aiding a side to a conflict, providing military and economic aid etc. That’s why some NATO states organized themselves – in this conflict - in small groupings to lead an aggressive policy against Russia (for example, the coalition of the willing).

The plan also specifies that there will be no further NATO enlargement, again, many times promised before… If you trust these guys.

At the same time, NATO can’t station troops, but it can circulate them through Ukraine, at will. The movement of troops is not forbidden and is, thus, permitted.

As for Ukraine itself, it gets to keep a huge army, arguably more than it has at the current time. At the same time, Ukraine has no ban on re-armament. Ukraine is not prohibited to re-arm and gets to keep a huge army, that means a certain future war, to get the de facto foreign held territories under Ukrainian de jure control.

And 600,000 troops is more than Ukraine has at the moment. But how can you verify the size of the Ukrainian army? Can you tell if they are 600,000 or 800,000 or a million? No practical way of telling...

More absurd provisions in the military domain. Point 9 states: “European fighter jets will be stationed in Poland.” Really? Poland is demilitarized at this moment? European fighter jets are prohibited up until now? What is this? Probably some provision to bulk up the accord to mask the huge Russian renunciations; smoke and mirrors. Another example:

“17. The United States and Russia will agree to extend the validity of treaties on the non-proliferation and control of nuclear weapons, including the START I Treaty.”

What has this to do with Ukraine? Why do you need Ukraine’s signature on it? Why Russia and the US don’t agree these between themselves?

It’s sad to realize just how stupid are the people in charge of planetary events that could eventually lead (a not so distant eventuality) to life extinction… We all have skin in the game. The whole skin, that is.

The Trump "peace" plan is tantamount to a huge Russia's defeat

The 28-point “peace” plan (Trump’s) is a big scam for Russia. Kiril Dimitriev is a consummate imbecile to have drafted it (it’s plain to see he’s stupid from other instances also).

The plan is worse than a cease-fire, which in essence is. It is, for all intents and purposes, a capitulation. Here’s why I think this plan is equivalent to a Russian huge defeat, stated by me previously:

1. As in a ceasefire, Russia doesn’t gain any recognition. Not even for Crimea.

2. Russia doesn’t win any territories. It gains a little – the remaining Donetsk, and cedes a lot in Kharkhiv, Sumy and Dnepopetrovsk. Similar to a ceasefire.

3. Ukraine gets to keep a huge army, arguably more than it has at the current time.

4. Ukraine has no ban on re-armament.

5. There wouldn’t be NATO troops in Ukraine, but American troops are not prohibited. US can station any troops or armament.

6. Russia doesn’t get back any of its frozen money. Of that, 100 billion dollars goes to the US to administer and reap part of the benefits, for reconstruction of Ukraine. Europe is to add the same amount, implied from the same (Russian) money. The remaining 100 billion dollars again goes to be administered by the US as a mutual fund for projects involving both Russia and the US (presumably the Alaskan undersea tunnel).

7. There are precluded only rocket attacks by Ukraine against Moscow and St Petersburg (?!). Anything else goes?

8. Most of the points are ambiguously formulated and no implementation of them is handy or even possible.

9. Russia obtains such ridiculous things as a re-call to the G8…

10. After fighting cold and hot wars to keep them afar, the Americans are suddenly on Russia’s doorstep.

Putin, ready to self-defeat himself again...

The 28 point peace plan is drafted by the USA to save face in front of overwhelming Russian odds on the battlefield. But this plan very much makes America the huge victor and Russia the huge self-appointed loser. Meanwhile, Ukraine loses nothing, but gains a lot in prospective, including 100 billion of Russian money (would you believe that?!).

USA’s goal was ever to get Russia within a decapitation strike and encroach them at their borders. Now they get to get up close at the closest possible. Russia’s aim was ever to stop the Americans from getting too close; now they consent of having them within practically walking distance from Moscow…

Nobody takes into account (and never even noticed) Putin’s irrepressible urge to concede, especially in writing. The Americans read him correctly or they simply had luck. Our only hope now rests in the Russian people themselves, who can still remember Putin’s treason via Minsk accords, Ukraine’s hardliners or some maverick from the box like Boris Johnson was back in Istanbul.

Ukraine gets to keep its entire army, roughly 600,000 men, doesn’t agree to stop rearming, and doesn’t consent to any territorial concessions (not even to Crimea!, only recognized as de facto Russian, i. e., occupied…). They have all the freedoms and facilities to trade and develop.

Russia missed the most important thing, to redirect their economy inwards and decouple from the currency markets. For over 3 years of hot war and over 10 years of living under sanctions, all they did was transform theirs into a bootleg economy, clinging desperate to the same modus operandi, but on the hush. They needed and need protectionism, they have all the food, and all the energy they desire; states use currencies and foreign trade only to obtain food and energy for their people, which most states lack.

Russia needed a change of paradigm, but were stupid enough not to understand this. They would have ruined EU and a lot of Western sphere in the process.

Kiril Dimitriev is a thoroughly incompetent sod, grossly stupid, a consummate idiot, on par with the likes of Nabiulina (who managed to get caught by the beginning of the war with 300 billion Russian money in foreign hands and who id destroying the Russian economy with a very tight money supply). I am an Eastern European myself and can comprehend how stupid really are the people from here, mainly from Russia, who learn a little English and some mumbo-jumbo fake Western, capitalist Economics, and pose into bigshots. Russia is full of intelligence at technical level, but plagued by incompetence in management, Economics and generally in social studies.

Putin is an idiot himself, not to realize that his main people are traitors (I think from stupidity rather then out of something else) …

Remember Minsk! After winning on the battlefield and having the last remaining Ukrainian army of 30,000 people surrounded at Debaltsevo (then there were much smaller combatant armies and no drone in sight), not far from the current cauldron at Pokrovsk-Myrnohrad, Putin - cajoled and lied by the sycophants Merkel and Hollande –sold away the rebels (not sold, but gave away FOR FREE). They wanted to stay in the fight and try eventually to take Kiev, but Putin blackmailed them by refusing medication for terminally ill patients or chronic ill people, like diabetics, and forced them to admit defeat in writing, albeit them being winners of the war. To this day Russia didn’t deny their lack of involvement in the war at state level. The rebels were all by themselves except for the help received from fellow people in Russia, on voluntary basis and through donations. Afterwards, the glorious rebel leaders were assassinated one by one, Givi, Motorola, and the president Zacharcenko, in circumstances never investigated, let alone elucidated.

What does Russia do with another piece of worthless paper? Another Minsk-style lie? Nothing. This is the biggest self-inflicted loss in the history of mankind. We all have skin in the game = nobody wants a nuclear war toward which this incompetent Putin guy (clueless at high stakes games) is driving us ever closer through such self-admitting losses…

Capitolul al patrulea din “The London Job” by Regis Leon

Chapter 4

Jay wrote a short phone message to Sophie: “Please come to the beach house ASAP.” She replied immediately: “Can’t do, I am all caught up in work. But I can meet you in town or at my apartment in my lunch break, say two P.M.” “Two P.M. it is, then… Your place. See you there.”

In due time, Jay headed for the beach house as soon as he was released by Tanaka that morning. He took a shower and ate a huge breakfast. He felt somewhat refreshed afterwards. But he badly needed somebody to talk to. He couldn’t think straight and didn’t trust his ability to sort his thoughts out by himself. It was pretty shocking stuff he had to go through… Jay turned to Sophie as the only person whose counsel and aid he trusted. And she deserved to be warned and know about the danger directed against her.

On the way to Sophie, Jay wandered if he should alert the Meuniers. He decided against. Tanaka didn’t seem to hold a grudge against them. He just wanted to get back at Jay. His beef was entirely with Jay. And, unfortunately, Sophie, although she came into equation only as a means through which pressure could be applied on Jay.

Asupra unei probleme de procedură civilă de la concursul de admitere în magistratură

Prezint o problemă de procedură civilă care a figurat ca subiect la lucrarea scrisă din cadrul Concursului de admitere în magistratură, organizat în perioada 25 iulie 2024 - 27 martie 2025, soluționată greșit de comisia de elaborare a subiectelor (greșeală menținută și de comisia de soluționare a contestațiilor la barem).
Enunț:
“Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, reclamantul X, persoană fizicã, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Y (societate) declararea nulitãții contractului de vånzare a unui autoturism și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat autoturismul pentru uzul personal de la Y (societate care are ca principală activitate vânzarea de autoturisme) și ulterior a constatat existența în contractul de vânzare a unor clauze abuzive, contrare legislației privind protecția consumatorilor și care, fiind esențiale, afecteazä întregul contract.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat apărări de fond referitoare la caracterul legal al clauzelor indicate în cererea de chemare în judecată drept abuzive.
La primul termen de judecatã, reclamantul a invocate excepția de necompetență terítorială a instanței și excepția nelegalei reprezentări a pârâtului. În legătură cu excepția necompetenței teritoriale a instanței, X a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul Botoșani, pe raza teritorială a căruia își are domiciliul reclarnantul, indicând în acest sens faptul cä are calitatea de consumator iar pãrâtul este profesionist.
În legătură cu excepția nelegalei reprezentări a pârâtului, reclamantul a arătat că pârâtul este reprezentat în proces de consilierul juridic al unei societăți terțe (respectiv societatea Z), iar nu de propriul avocat sau consilier juridic.
Cu privire la excepția de necornpetență teritorială, pârâtul a arătat că este competentä instanța de la sediul acestuia, adică Tribunalul București.
Cu privire la excepția nelegalei reprezentări, pârâtul a arătat că este reprezentat convențional prin consilierul juridic al societății Z (societate care are aceeași asociați ca și Y) și că acest lucru se justifică prin faptul că a încheiat cu aceasta un contract de mandat, cu respectarea formelor prevăzute de lege, care prevede reprezentarea convențională a societății Y de către societatea Z, la judecarea acestei cauze.
După punerea în discuția părților a celor două excepții, instanța a respins ca nefondată excepția de necompetență teritorială și a admis excepția nelegalei reprezentări a pârâtului Y, ambele invocate de reclamant, acordând termen în vederea asigurării legalei reprezentări a pârâtului Y.
După încuviințarea și administrarea probelor și terminarea cercetării procesului, instanța a acordat cuvântul părților asupra fondului, iar după închiderea dezbaterilor și deliberare a pronunțat o hotărâre prin care a respins cererea ca neîntemeiată”.
Cerință:
Indicați argumentat care este ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de reclamantul X la primul termen de judecată.
Soluție oficială:
“Ordinea de soluționare a a excepțiilor invocate de reclamantul X este următoarea:
mai întâi se soluționează excepția nelegalei reprezentări și apoi ce a necompetenței teritoriale a instanței. Această ordine este impusă de faptul că dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale.
(art. 248 alin. 2, art. 219 C. proc. civ.)”
Textele pe care se întemeiază soluția oficială:
- art. 248 alin. 2 C. proc. civ.
“În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.”
- art. 219 C. proc. civ.
“Verificări privind prezentarea părților
(1) Instanța verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.
(2) În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.”
Sunt exact textele care justifică soluția contrară celei care a fost (greșit) punctată.
A. Se citează în barem art. 219 NCPC. Acesta nu este pertinent în privința ordinii soluționării excepțiilor.
Textul alin. 1 impune doar efectuarea unor verificări, fără să prescrie nici o conduită pentru instanță în cazul în care în urma verificărilor instanța ar constata nereguli. (În măsura în care o instanță potențial necompetentă ar putea face verificările respective...). Totodată, textul nu specifică nici o regulă care să se refere la o eventuală prioritate între mai multe excepții.
Iar alin. 2 – nu prezintă nici cea mai mică relevanță.
B. Al doilea text citat în soluție ca temei al acesteia este art. 248 alin. 2 NCPC: „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc”.
Este exact textul legal care justifică o soluție opusă celei punctate. De altfel instanța reală din speță a procedat corect la examinarea cu prioritate a excepției necompetenței.
Art. 248 alin. 2 este singurul text expres care reglementează ordinea soluționării excepțiilor. În speță, efectele excepțiilor sunt: 1. Pentru necompetență – potențiala declinare și trimitere a dosarului, care este sustras de la judecata instanței necompetente; 2. Pentru viciu de reprezentare – înlăturarea reprezentantului nelegal. Fără îndoială, 1 primează fața de 2, are efecte mult mai puternice.
Interpretarea comisiei de elaborare se bazează pe o extrem de subțire “argumentație”: “dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu”… De ce? Contradictorialitatea înseamnă doar posibilitatea virtuală pentru parte de a-și spune poziția pe orice chestiune relevantă din proces, nu o obligație concretă a instanței de a-i lua apărările pe fiecare element pus în discuție. Dacă partea nu e prezentă, doar nu te duci să o aduci de acasă să își spună părerea…
În plus, toate dezbaterile trebuie să aibă loc “în contradictoriu” (ca posibilitate), nu doar cea asupra necompetenței teritoriale. Iar lipsa reprezentării nu înseamnă lipsa contradictorialității, problema se pune în discuția părților (chiar și în absența acestora!), ca posibilitate, virtual, cum am spus.
C. Mai există un argument: excepția de necompetență este singularizată ca prioritară în soluționare de un text neechivoc. Astfel, art. 132 alin. 1 NCPC spune că aceasta primează: „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, EA ESTE OBLIGATĂ SĂ STABILEASCĂ instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. Textul demonstrează primatul (temporal) al excepției necompetenței.
D. Argumentul reductio ad absurdum. Soluția instanței trebuie să se aplice tuturor ipotezelor posibile, nu numai celei decupate extrem de părtinitor în favoarea unei interpretări prestabilite. Să părăsim ipoteza pârâtului și simplei sale reprezentări la termen și să ne situăm pe cealaltă poziție. Deci dacă nu întâmpinarea, ci cererea de chemare în judecată era – nu susținută – ci formulată (din nou, ipoteză identică din punct de vedere logic) – de un reprezentant nelegal? E același lucru, din perspectiva inversă, dar care trebuie să aibă aceeași soluție. Adică o instanța necompetentă ar putea să anuleze o cerere de chemare în judecată pe lipsa calității de reprezentant, ceea ce e absurd.
Deci, practic, se susține că o instanța necompetentă poate anula o cerere de chemare în judecată. Absurdum.
E. Nu există nici o cerință ca o parte să fie reprezentată în proces și încă legal reprezentată. Partea poate să nu fie reprezentată deloc. Nereprezentarea legală (pentru susținere) este identică cu nereprezentarea la faza de susținere. Idem est non esse et non probari. E același lucru ca partea să nu fie reprezentată sau reprezentantul să nu-și poată dovedi calitatea. Sunt ipoteze din punct de vedere logic egale și de același fel. Pe linia de gândire a baremului și pentru consecvență, instanța ar trebui să procedeze la fel și cu partea nereprezentată la susținere (deloc) tocmai pentru a asigura o dezbatere „în contradictoriu”, care „implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale” (?!). Deci instanța va soma pârâtul nereprezentat să își asigure un reprezentant legal instituit? E exact același lucru și e, din nou, absurd.
F. În accepțiunea baremului, nu există nici o altă excepție care să primeze legalității reprezentării procesuale, pentru că, chipurile, toate trebuie „trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale”. Este o descoperire epocală, fără îndoială...

Capitolul al treilea din “The London Job” by Regis Leon

Chapter 3

Why this gambling coup? What prompted Tanaka to devise such a scheme?

Of course, there was his old aspiration of independence, freedom; he was looking for a way out of the mob. But most of all, the Asians’ penchant for risk, gambling, free money, some kind of sense of mastering and owning the future, must have had a decisive influence on choosing this path to richness.

Mankind was always fascinated with gambling. The dream of making money out of nothing  had never parted from peoples of all historical ages. Of course, everywhere and every time gamblers tried to take out the randomness of the event they were staking on. Tanaka was not the first to concoct a scheme of risk free betting.

Înalta Curte contra CA Ploiești: când remediul e la fel de toxic ca problema…

Am apucat să spun deja că sentința nr. 135 din 24.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 301/42/2025, e absurdă, greșită, nelegală (cum, de altfel, a observat mai toată lumea).
Prin această hotărâre, a fost anulată și suspendată Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care s-a anulat “întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr. 1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024”.
Totodată, s-a dispus: “Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare”, precizare inutilă, dar care a generat toate dilemele de după suspendarea sa.
Asta era în 24 aprilie. Ziua următoare, 25 aprilie, aveam deja hotărârea din recurs, respectiv Decizia nr. 2198/25.04.2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în rejudecare, s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și au fost respinse cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024 (ca inadmisibile, precizare uitată în minută; mai sunt unele chestiuni de tehnică de scriere a minutei pe marginea cărora se pot face observații, dar nu e scopul acestui material). Singura discuție mai serioasă care se punea în recurs ar fi pe care dintre excepții trebuia instanța să se pronunțe mai întâi.
Prin urmare, între 24 aprilie și 25 aprilie circa ora 16-17, s-au petrecut următoarele: judecătorul de la Ploiești și-a motivat hotărârea (fără îndoială impulsionat dinăuntrul sistemului), aceasta a fost comunicată – în București - cel puțin cu pârâta recurentă CCR, pârâta recurentă a declarat recurs, recursul a ajuns în dosarul cauzei la Ploiești, s-a dispus la instanța din Ploiești înaintarea dosarului cu recursul aferent către instanța de recurs din București, dosarul a fost transportat la București, înregistrat la Înalta Curte, repartizat aleatoriu, după care se duce completului, care, iată, deși zi de vineri era la birou după-masa, recursul a fost comunicat, s-a stabilit termen de judecată, iar părțile au fost citate, s-a ținut ședința de judecată, cauza a rămas în pronunțare și s-a redactat minuta.
De fapt, toate astea s-ar fi petrecut în cursul zilei de 25, atunci fiind “motivată” hotărârea de la Ploiești.
E la fel de rău înn recurs cum a fost și la prima instanță. Completul de recurs a ignorant legea exact ca și completul de fond; complet. Parodie de justiție, de ambele părți.
Deci e vorba despre o hotărâre pronunțată azi, motivată mâine și în aceeași zi casată.
De principiu, dosarul se înaintează instanței superioare după împlinirea termenului de recurs pentru toate părțile, termenul fiind de 15 zile. Și reclamanta putea face recurs, chiar dacă a câștigat, cel puțin un recurs la considerente. Dar nu i-a fost acordată această posibilitate, ea a pierdut dreptul provizoriu câștigat fără ca măcar să afle. I s-a ignorant și dreptul la apărare, manifestată în întâmpinare. Nu neg că putea fi citată, trimițându-se un agent procedural la locuința ei din Ploiești sau de unde e, dar cum putea ajunge – pentru a se apăra – în aceeași zi la București? Și cum putea lectura și răspunde recursului, pe loc? A fost privată de dreptul la întâmpinare.
În intervalul ăla de câteva ore au declarat recurs atât Curtea Constituțională a României, cât și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (precum și o persoană fizică, aflătoare în treabă…), iar acele recursuri ar fi trebuit comunicate. Cum?
Mai mult, dosarele se mută între instanțe cu poșta secretă (operată de SRI; mda, serviciul de informații mută corespondența și dosarele între instanțe), care nu merge pe loc, ci a doua zi cu un borderou cu toată corespondența. Nu are cum ajunge la București în aceeași zi, decât cu intervenții la șefimea SRI, din partea șefimii din justiție.
Totul indică caracterul de paradă, de aparență, al justiției, inexistente, și psihopatia generală de care e cuprins sistemul judiciar. În realitate, legea nu contează, au demonstrat-o ambele instanțe. Ceea ce contează sunt jocurile de culise…

Problemă de contencios administrativ: sentința CA Ploiești e greșită (cel puțin) sub aspectul condiției pagubei iminente

Hotărârea (de primă instanță) a Curții de Apel Ploiești, în discuție publică acum, e greșită atât de grav și sub atât de multe aspecte, încât până și neinițiații își pot da seama cu ușurință de acest fapt. Dar într-un anumit punct e așa de absurdă încât merită o mențiune distinctă, punctuală, mai ales că aspectul a fost omis de toți comentatorii (mulți dintre ei nefiind de specialitate…).
Astfel, la cererea reclamantei Popescu Gheorghița, în dosarul nr. 301/42/2025, Curtea de Apel Ploiești a SUSPENDAT executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024 (procedând și la anularea ei).
Potrivit art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, condițiile pentru suspendarea actului administrativ atacat: 1. Caz bine justificat; 2. Prevenirea unei pagube iminente. Cele două condiții sunt cumulative, trebuie ambele îndeplinite.
Este suficient să examinăm condiția pagubei iminente, aceasta fiind expres și cu exactitate definită de lege. Conform art. 2 alin. 1 lit. ș) din lege, pagubă iminentă este prejudiciul MATERIAL viitor și previzibil (sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, dar asta nu privește o persoană fizică reclamantă, ci alte “subiecte de sezină”).
Deci Curtea de Apel Ploiești pretinde că d-na Gheorghița VA FI prejuciată MATERIAL, în viitor de o decizie deja consumată… Ridicol.
Condiția pagubei material trebuie invocată prin cererea de chemare în judecată, iar apoi dovedită. Reclamanta, d-na Gheorghița, a invocat ceva sub acest aspect, niște susțineri pe care chiar judecătorul acesta le-a considerat nefondate.
Dar el zice (în hotărârea publicată între timp): “Curtea constată că motivele invocate de reclamantă nu se circumscriu unui prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul dispozițiilor menționate, însă anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024 creează o perturbare previzibilă gravă a funcționării autorității publice reprezentate de Președintele României, din perspectiva afectării reprezentativității României pe plan extern”.
Dar:
1. Reclamanta nu a invocat așa ceva iar el ca judecător nu a pus în discuție acest aspect = încălcare a principiului disponibilității și a principiului contradictorialității.
2. Ce reține el e ilegal, nu se poate analiza în acțiunea unei persoane fizice (ci, eventual în acțiunea altor “subiecte de sesizare a instanței”).
3. “Afectarea reprezentativității României pe plan extern” e o absurditate colosală.

Cum să găsim puţin sens în haosul deciziilor lui Trump

Recunosc, e greu, pentru că abilitatea lui Trump de a reveni constant asupra propriilor decizii contrazice orice încercare de raţionalizare... Dar, totuşi, per ansamblu, America nu are neapărat reacţiile isterice şi emoţionale pe care comentatorii români i le atribuie în mod gratuit. Vorbim de cea mai mare putere mondială, ale cărei decizii sunt circumscrise dezideratului de păstrare a acestui statut şi de sporire a puterii. Atât. Restul sunt texte de propaganda, nimic mai mult. Americanii au următoarele provocări şi direcţii de acţiune (doar primele trei sunt esenţiale), constant de câţiva ani până şi sub senilul Biden şi administraţia democrată catastrofală:
1. America şi China. SUA aşteaptă ca bomba demografică chineză să termine cu totul economia respectivă. După calculele lor, chinezii nu au cum se salva şi în curând imensele capacităţi de producţie chinezeşti vor rămâne neocupate cu muncitori. De aici vine disperarea chineză de a implementa cât mai rapid soluţii de robotică şi automatizări, ceea ce nu ar trebui să fie suficient pentru a suplini penuria de muncitori şi nu ar putea contracara o eventual acţiune americană de îngreunare a exporturilor (um sunt recentele taxe vamale).
2. America şi Asia de Sud-Est. Ca urmare a acestei decuplări de China, SUA va trebui să îşi mărească semnificativ (mai mult de dublu) capacităţile de producţie pentru a prelua furnizarea de bunuri, partea de ofertă care va rămâne neacoperită de China. Acest proces este în plină desfăşurare dar unii estimează că nu se va putea realize efectiv înainte de 2100. De aceea atenţia SUA se îndreaptă hotărât spre Asia de Sud-Est, de unde speră să apară noi furnizori (Thailanda, Indonezia, Vietnam, Malaezia, alături de exportatoarele tradiţionale din zonă), care să preia golul lăsat de chinezi.
3. America şi Israel. Din motive de fundamentalism biblic cu care noi nu rezonăm şi nu le pricepem cum apar în conştiinţa americană, dar care există totuşi, SUA sunt calate pe protejarea nelimitată a Israelului ceea ce le fixează pe această zonă în mod permanent. În acest interes intră şi statele arabe.
4. America şi restul lumii (la nivel de atenţie periferică, marginal, neprioritară, indiferentă). Americanii au devenit recent independenţi energetic prin revoluţia tehnologiei de “fracking”, sunt cei mai mari producători agricoli mondiali (independenţă alimentară) şi au moneda mondială; plus o populaţie numeroasă şi înstărită şi o economie robustă per ansamblu. Nimeni altcineva nu se apropie de astfel de condiţii favorabile.
SUA vrea să îşi sporească legăturile cu America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, şi să ajute Europa să cadă mai repede, un continent cu probleme demografice destul de mari (Germania e fără scăpare, ca şi China), de unde au nevoie să fure industrii ca să suplinească ruptura de China (eforturile de separare a industriei europene de energia ieftină şi constantă rusească nu au neapărat motivaţia de pedepsire a ruşilor, cât pe cea de falimentare a producţiei industriale europene – mai ales germane – pentru a obliga firmele respective să se mute în SUA, cum multe au făcut-o deja, unde au energie ieftină şi piaţă de desfacere asigurată), un continent cu o atitudine nepotrivită faţă de singura ţară (Rusia) care ar putea într-un acces şi o conjunctură nefericită să oblitereze supremaţia americană odată cu întreg globul, un continent care se amestecă cu lecţii pseudo-morale şi operaţiuni subversive în interiorul Americii (susţinerea administraţiei Trump pentru Călin Georgescu nu vine dintr-o notorietate a acestuia sau din vreo calitate intrinsecă respectivului, ci pentru juxtapunerea cu situaţia lui Trump atacat intern şi dinspre europeni ca fiind un presupus agent rusesc). Pe scurt, europenii sunt percepuţi ca nişte leneşi vocali şi belicoşi, în plină pauperizare şi care nu-şi văd de propria decădere ci vor să-i ia continuu la rost pe cei care chiar contează.

Primele doua capitole din "The London Job" by Regis Leon

Chapter 1

The first thing Jay Jones noticed when coming to his senses was a thundering continuous noise with no origin and no direction. He was encompassed by this annoying din as if it was a part of him. Next conscious sensation was a huge whirl he floated amidst. It was as if the world had liquefied and was spinning altogether with elusive shapes and no definite form. Gradually, the whirl become smaller and smaller until was confined to Jay’s head only. He started to feel the hard surface he was lying on face down. The noise also subsided to a bearable level and sounded like an engine purring. The world swirled no longer with him but the floor wasn’t still, it swayed and wobbled. It moved and so did Jay with it. Occasional bumps and turns here and there suggested to Jay he was in some kind of motoring vehicle traveling at moderate speed. No flashlight stops, no sudden stops: they must have already left the town and be in the countryside. He carefully opened briefly the available eye; yes, it looked like he was on the floor of a moving van. Pairs of feet in shoes, socks and trousers fringes were ranged just in front of his eye. The other eye touched the floor and couldn’t be opened without changing his body position. Jay didn’t try to. His hands were cuffed at the back and he knew the visible feet belonged to the men who attacked him. His nape was still sore.

He recalled hazily that he felt a blow to the back of his head out of the blue. They must have waited for him in the street when returning to the hotel. As soon as Jay passed the newsstand they attacked from behind, unnoticed and silent. ‘They are pros’, thought Jay. The poorly lighted street, the late hour with but a few of the passersby, the van already ready near the curb, chances were nobody saw the kidnapping. He wouldn’t be looked for the next few days and the only person who would be reporting to the police would be the hotel owner thinking he skipped the bill. Nobody talked in the van. If they saw him opening his eye, they didn’t care and said nothing.

Pentru cine se fraudează concursul de admitere în magistratură?

Bineînțeles, problema din aceste rânduri trebuie (încă) pusă într-o lumină ipotetică. Dacă există o fraudă în derulare la concursul de admitere în magistratură (25 iulie 2024 - 27 martie 2025), se face pentru cineva anume. Am putea să știm cu precizie doar dacă am avea acces la date care ne lipsesc și de care CSM ține cu dinții (decalajul în timp față de momentul respectiv este cauzat de demersurile multiple de intrare în posesia informațiilor necesare). Însă suspiciunile au o bază considerabilă.

La data de 13 august 2024, pe site-ul CSM a apărut următorul anunț nesemnat:

“Având în vedere problemele tehnice survenite în cursul procedurii de înscriere la concurs prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de Consiliul Superior al Magistraturii la adresa https://csmapp.csm.ro, semnalate în cursul zilelor de 12 și 13 august 2024, pentru a acorda posibilitatea înscrierii tuturor persoanelor care doresc să participe, termenul de înscriere se prelungește până la data de 19.08.2024 inclusiv.

Totodată, menționăm că în cazul persoanelor care nu au acces la internet sau nu dispun de mijloace tehnice pentru a realiza transmiterea documentelor în format online, precum și în cazul în care platforma informatică nu funcționează, cererile pentru înscrierea la concurs împreună cu actele necesare înscrierii se vor depune, personal sau prin mandatar cu procură specială, în același termen (19.08.2024), la orice tribunal sau, după caz, parchet de pe lângă tribunal”.

Ceva nu sună bine în acest anunț. Dacă exista o atare problemă, ajungea o prelungire de o zi – două. Să zicem două, pentru simetrie. Două zile cu (presupuse) probleme, două zile de (echitabilă) prelungire.

Dar prelungirea s-a făcut prin adăugarea a șase zile. De ce atât de mult? Să dea cuiva timp suficient să-și constituie dosarul de concurs? (Că e ceva de umblat, durează câteva zile bune). Dacă aveai dosarul gata și nu reușeai în cele două zile presupus problematice, reușeai fără îndoială în prima zi de funcționare a platformei. Sau, cel mult, în a doua zi.

Nota bene: nu era o penurie de candidați, ci dimpotrivă (aspect verificat și verificabil în continuare). Iar “nefuncționarea” platformei electronice putea foarte bine a fie auto-provocată.

Acest anunț modifică un calendar aprobat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre. Este de principiu că modificarea unui act administrativ se face de emitentul acestuia, printr-un act similar. Nu există în acest caz.

În urma unor diligențe, am aflat decidentul ar fi “comisia de organizare” care “a decis publicarea unui anunț privind prelungirea perioadei de înscriere”. Deci nu emitentul actului și-a modificat actul, ci altcineva a făcut-o.

Mai departe. Comisia de organizare este un organ administrativ. În lipsa unor prevederi contrare, toți membrii au un vot egal, iar adoptarea “deciziei” se face cu vot majoritar. Fugitiv am numărat 108 membri ai comisiei, fără să pretind acuratețea numărătorii, pe care o puteți verifica singuri (lecturând, în același timp, și interesanta componență a comisiei) pe site-ul CSM. Oare cum a votat domnul fochist? Dar domnii șoferi? Doamnele îngrijitor au fost de acord? Unde s-a ținut “ședința” organului administrativ în care hotărârea a fost adoptată? La așa comisie numeroasă, păi a trebuit spațiu, nu glumă… Cine i-a convocat? Secretarul general al CSM, Andreea Uzlău, și directorul INM, Simona Camelia Marcu, ca președinte și vicepreședinte de comisie? În ce modalitate?

Problema (teoretică) se complică pe măsură ce este privită mai îndeaproape. Sunt date care trebuie să fie cunoscute: 1. câți candidați s-au înscris în perioada “prelungită”? 2. câte “semnalări” de eventuale defecțiuni tehnice ale aplicației de concurs, în ultimele două zile ale termenului de înscriere, au avut loc, cui au fost adresate, la ce dată fiecare și în ce formă?

CSM spune: nu se dețin date (?!) despre numărul de candidați s-au înscris în perioada "prelungită"; presupusele semnalări de dificultăți tehnice ale aplicației de concurs ar fi fost efectuate atât telefonic, cât și în sistem de ticketing pe email, care s-ar afla colectate într-un inbox central, unde nu se găsesc însă prelucrate separat pe categorii de concursuri sau examene.

Poziția CSM este greu de crezut și inexplicabilă într-un registru obișnuit, de regularitate a procedurii administrative. Evident, puteau fi ușor identificate după dată (12 și 13 august 2024), semnalările, iar candidații peste termen, cu atât mai ușor.

Dacă există 5 înscrieri, de ce nu s-a specificat? Nu era nici o problemă. Dar dacă există una singură? Atunci avem o problemă, este vorba despre o modificare cu dedicație și putem să punem întrebarea (mai mult decât ipotetic): pentru cine se fraudează examenul de admitere în magistratură?

Tot astfel, dacă era 10 semnalări de nereguli, sau 7 sau 4, de ce e un secret? Dar dacă nu era nici una? Dacă există un singur candidat, “cu dedicație”, a cărui întreg dosarul de concurs, sau parte a acestuia, e ulterior datei limită (cea inițială, reală)? Dacă însă nu a fost o semnalare efectuată regular, ci o “pilă” pusă verbal sau telefonic sau în alt mod similar:

“Auzi, al lui cutare vrea și el să dea examenul, dar nu a apucat să-și facă dosarul. Hai să-l ajutăm…”

“Păi e ușor, că doar ne știm cu de-astea.”

Problema e că sprijinul pentru al lui cutare sigur nu se oprește aici. Al lui cutare este dus de mână până la capăt și parcat la locația pe care și-o cere. Că nu-l putem supăra pe cutare…

Din păcate, se naște întrebarea dacă nu cumva este vorba despre o întreagă rețea, cine știe câte cazuri de aparținători de cutare acum și anterior? Cine să fie cutarele de acum?

The proof is in the pudding. O expresie englezească care ne spune că, uneori, adevărul poate fi identificat empiric. Adică, “pe văzute”. În cazul de față ar însemna că al lui cutare să fie un candidat atât de imposibil încât toți vor înțelege că a fost o fraudă, iar când vom putea pune o față budincii teoretice, adevărul să fie ușor vizibil. Cine o fi candidatul-budincă?