Inadmisibilitatea aplicării unei amenzi judiciare în sarcina conducătorului autorităţii fiscale pârâte pentru lipsa unui răspuns la întrebări adresate de instanţă

Prin încheierea civilă nr. 557/2014 din 20 noiembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. 449/33/2014/a1 al Curţii de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect cereri de reexaminare a amenzii judiciare, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a fost admisă cererea de reexaminare formulată de petentul X, Şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice şi a fost înlăturată sancţiunea amenzii în cuantum de 700 lei aplicată petentului în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) şi i) NCPC prin încheierea din 10.10.2014 pronunţată în dosarul nr. 449/33/2014 al Curţii de Apel Cluj.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut, cu privire la cererea de reexaminare formulată de petenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, că aceasta este introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, calitate având numai persoana amendată.

Cu privire la cererea de reexaminare formulată de petentul X, Şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Curtea a reţinut că prin încheierea din 10.10.2014 pronunţată în dosarul nr. 449/33/2014 al Curţii de Apel Cluj, petentul, în calitate de Şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, a fost amendat cu suma de 700 lei în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) şi i) NCPC.

Instanţa care a aplicat amenda a reţinut ca temei al aplicării sancţiunii fapta de a nu fi îndeplinit obligaţia procesuală stabilită, în sensul că deşi prin adresa comunicată autorităţii fiscale s-a solicitat acesteia să precizeze dacă nivelul încasărilor realizate de reclamantă în intervalul de referinţă coincide cu sumele indicate de aceasta în cuprinsul acţiunii introductive, pârâta autoritate s-a limitat la a trimite extrase din referatul care a stat la baza întocmirii Raportului de inspecţie fiscală.

Autoritatea fusese solicitată prin citaţia emisă la data de 24.09.2014 să emită un punct de vedere fata de "nivelul încasărilor realizate de reclamanta SC H. P. SRL, în intervalul de referinţă individualizat la fila 5 din acţiunea introductivă, respectiv - dacă se contestă volumul încasărilor pe care reclamantul pretinde că le-a avut în intervalul de referinţă care a constituit obiectul controlului fiscal, - dacă menţiunile de pe verso-ul înscrisului de la fila 119 din dosar, adresa nr. 1110/06.02.2013 emisă de petent reprezintă o recunoaştere a nivelului veniturilor încasate de reclamant în intervalul trimestrului IV 2009 - trimestrul III 2011."

Obiectul dosarului nr. 449/33/2014 al Curţii de Apel Cluj l-a constituit contribuţia trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, stabilită suplimentar prin decizia de impunere nr. F-MM 465/14.11.2013. În urma unui control, organele de inspecţie fiscală au reţinut că reclamanta, producător de medicamente, nu ar fi determinat şi nu ar fi evidenţiat în contabilitate obligaţii privind contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (taxa clawback) şi nu a depus la CAS declaraţiile prevăzute de art. 5 alin. (1), anexele 2a şi 2b din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 928/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenţei pe plătitori, declararea, constatarea şi controlul contribuţiilor prevăzute la art. 363¹ alin. 1 şi 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Societatea reclamantă a depus la organul fiscal teritorial declaraţia - inventar privind contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (taxa „clawback”) în sold la data de 01.10.2011, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 7 din OUG nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, fără a declara obligaţii de plată (declaraţie zero). Organele de inspecţie fiscală au procedat la determinarea cuantumului contribuţiei trimestriale datorată pentru medicamentele suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru perioada 01.10.2009 - 30.09.2011, stabilind pentru perioada verificată suma de 890.395 lei, obligaţie fiscală suplimentară.

În proces, reclamanta a urmărit prin acţiunea promovată anularea acestor obligaţii fiscale suplimentare, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Instanţa care a aplicat amenda a solicitat pârâtei, printr-o adresă, să precizeze dacă nivelul încasărilor realizate de reclamantă în intervalul de referinţă coincide cu sumele indicate de aceasta în cuprinsul acţiunii introductive. Instanţă a considerat că pârâta autoritate s-a limitat la a trimite extrase din referatul care a stat la baza întocmirii Raportului de inspecţie fiscală, astfel încât nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală stabilită, iar în temeiul acestei fapte ilicite procesuale, a amendat şeful autorităţii pârâte în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) şi i) NCPC.

În conformitate cu art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. i) NCPC, instanţa va putea sancţiona împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuţiilor ce revin judecătorilor, experţilor desemnaţi de instanţă în condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi altor salariaţi ai instanţei.

Latura obiectivă a acestei fapte ilicite procesuale ilicite constă în acţiuni de împiedicare, în orice mod, a exercitării atribuţiilor ce revin judecătorilor, experţilor, agenţilor procedurali, altor salariaţi ai instanţei, atribuţii care se exercită în legătură cu procesul. De esenţa faptei sancţionabile este, aşadar, existenţa unei atribuţii a subiecţilor menţionaţi, atribuţie pe care persoana amendată a împiedicat-o (este suficient să o fi obstrucţionat numai; termenul „împiedicare” sugerează un rezultat negativ obţinut, însă pentru identitate de raţiune ar urma să se aplice şi în cazul simplelor obstrucţii, şicane). În speţă, lipseau acţiunile de împiedicare, iar textul nu se aplică unui simplu refuz, care nu poate, prin ipoteză, să împiedice instanţa. Pe de altă parte, nu s-a arătat nici atribuţia judecătorului care ar fi fost împiedicată prin refuz. Atribuţia judecătorului cauzei este cea de jurisdictio, administrarea justiţiei, soluţionarea diferendului, iar pentru exercitarea acesteia nu este necesară (şi nici suficientă) o recunoaştere a unei părţi din proces, îndeosebi în litigii fiscale unde instanţa trebuie să stabilească starea de fapt fiscală în raport cu actele anume prevăzute de lege, nu cu recunoaşteri ale părţilor, specifice mai ales litigiilor de drept privat.

În privinţa celui de-al doilea temei al sancţiunii, potrivit art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) NCPC, instanţa va putea sancţiona refuzul sau omisiunea unei autorităţi ori a altei persoane de a comunica, din motive imputabile ei, la cererea instanţei şi la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele şi evidenţele ei.

Chestiunea care se pune în speţă este dacă textul se aplică şi părţilor sau doar terţilor faţă de proces. Remarcăm în treacăt şi faptul că textul este doar unul de procedură şi nu crează un drept material – obligaţie de dezvăluire, automată şi în sarcina oricărei autorităţi sau persoane, la cererea instanţei, cum s-ar putea crede prima facie.

În speţă, autoritatea cu privire la care s-a constatat refuzul sau omisiunea este parte în proces, aflându-se în poziţia de pârâtă. Din această perspectivă, o întrebare adresată de instanţă uneia dintre părţile din proces constituie interogatoriu din oficiu, conform art. 355 alin. 1 şi 352 alin. 1 NCPC, caz în care sancţiunile pot fi numai cele prevăzute de art. 358 NCPC (nu şi amenda judiciară), potrivit căruia dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. Amendarea părţii pentru refuzul de a lua o poziţie faţă de susţinerea părţii adverse este de natură să elimine dreptul acesteia de a nu se autoincrimina, de a nu se referi la temeinicia pretenţiei oponentului - nolo contendere, şi răstoarnă, în cazul din speţă în care pârâtul a emis apărarea cu privire la care instanţa a impus un răspuns, sarcina probei, care aparţine eius qui dicit, inclusiv sub aspectul cuantumului sumelor în discuţie.

Pe de altă parte, textul art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) NCPC se referă expres numai la date care rezultă din actele şi evidenţele autorităţii, nu şi la faptul dacă autoritatea contestă un volum de încasări alegat sau recunoaşte un anume nivel al veniturilor.
Sancţiunea pecuniară aplicată contra refuzului unei părţi din proces de a recunoaşte expres susţinerile celeilalte părţi poate ridica o problemă şi din punct de vedere al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, sub aspectul respectării egalităţi de arme. În Neumeister v. Austria, 1968, Curtea a făcut pentru prima oară referire la egalitatea de arme ca o componentă a procesului echitabil în faţă unei instanţe independente şi imparţiale, iar în Delcourt v. Belgia, 1970, a definit în premieră conceptul ca reprezentând o stare care caracterizează procesul inechitabil ca derulându-se în condiţii de natură să plaseze injust o parte într-o poziţie dezavantajoasă. Chiar dacă dreptul fiscal este o materie de drept public, noţiunile cu care operează Convenţia au un înţeles autonom (Baraona v. Portugalia, 1987), netributar dreptului intern, astfel încât un drept calificat în dreptul nostru ca fiind civil, poate să nu aibă o aceeaşi natură din perspectiva Convenţiei, sau, invers, un drept public să fie privit de către Curte ca având un caracter civil. Atunci când legea naţională califică dreptul litigios ca fiind “civil” nu există, în general, nici un motiv pentru Curte în a nu urma această calificare, cum ar fi şi cazul procedurii judicare în materie fiscală, care este cea civilă, unde părţile se situează pe poziţie de egalitate.