În Salomie şi Oltean statul a câştigat decisiv (II). Chestiunea dreptului de deducere - supliment

În materialul anterior, pe marginea Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 9 iulie 2015 în cauza Salomie şi Oltean în cauza C‑183/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Cluj (România), prin decizia din 28 februarie 2014, primită de Curte la 11 aprilie 2014, în procedura Radu Florin Salomie, Nicolae Vasile Oltean împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj (cauza Salomie şi Oltean), am concluzionat că această jurisprudenţă oferă numai posibilitatea suplinirii condiţiei de formă constând în depunerea unui decont după înregistrarea ca plătitor TVA, binînţeles, ţinând cont de contextul istoric în care această cazuistică a apărut; condiţiile de fond trebuie verificate întotdeauna. Concluzia – trasă pe baza unei lecturi atente, nu întotdeauna efectuate în practică - a avut la bază în special paragraful 59, conclusiv şi rezumativ, în care Curtea a arătat că: „59 În consecinţă, în cazul în care administraţia fiscală dispune de informaţiile necesare pentru a stabili că cerinţele de fond sunt îndeplinite, aceasta nu poate impune, în ceea ce priveşte dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiţii suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept“.

Această concluzie este susţinută şi de alte hotărâri ale instanţei europene, nu neapărat aplicate în jurisprudenţa noastră (sau aplicate altfel decât înţelesul lor lămurit) care preferă mai degrabă să nu verifice sub aspectul realităţii facturile prezentate după ani de zile şi să scurtcircuiteze analiza cauzei în favoarea expedientului unei soluţii favorabile reclamantului. Astfel sunt:

- Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 8 mai 2008 în cauzele conexate C‑95/07 și C‑96/07, Ecotrade SpA împotriva Agenzia delle Entrate – Ufficio di Genova 3, punctul 63: „principiul neutralității fiscale impune ca deducerea TVA‑ului aferent intrărilor să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise de către persoanele impozabile“.

- Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 27 septembrie 2007 în cauza C‑146/05, Albert Collée, în calitate de având‑cauză cu titlu universal al societății Collée KG, împotriva Finanzamt Limburg an der Lahn, punctul 31: „În consecință, în cauza principală, din moment ce rezultă din decizia de trimitere că este incontestabil faptul că a fost efectuată o livrare intracomunitară, principiul neutralității fiscale impune – astfel cum în mod corect arată și Comisia Comunităților Europene – ca scutirea de TVA să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă nu au fost respectate de către persoanele impozabile. Situația nu ar fi diferită decât dacă efectul încălcării unor astfel de cerințe de formă ar fi să împiedice probarea cu certitudine a faptului că cerințele de fond au fost îndeplinite. Însă, nu aceasta pare să fie situația în cauza principală“.

- Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 30 septembrie 2010 în cauza C‑392/09, Uszodaépítő kft împotriva APEH Központi Hivatal Hatósági Főosztály, punctul 59: „În consecință, în cazul în care administrația fiscală dispune de informațiile necesare pentru a stabili că cerințele de fond sunt îndeplinite, aceasta nu poate impune, în ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiții suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept“; punctul 60: „Înregistrarea în scopuri de TVA prevăzută la articolul 214 din Directiva 2006/112, precum și obligația persoanei impozabile de a declara când își începe, când își modifică sau când își încetează activitatea, prevăzută la articolul 213 din această directivă, nu constituie decât cerințe de formă în scopul controlului, care nu pot pune în discuție în special dreptul de deducere a TVA‑ului, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile materiale care dau naștere acestui drept“.

- Hotărârea Curţii (Camera a treia) din 21 octombrie 2010 în cauza C‑385/09, Nidera Handelscompagnie BV împotriva Valstybinė mokesčių inspekcija prie Lietuvos Respublikos finansų ministerijos, punctul 42: „Din moment ce administrația fiscală dispune de informațiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă, în calitate de destinatar al operațiunilor în cauză, este obligată la plata TVA‑ului, aceasta nu ar putea impune, în ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiții suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept“; acest paragraf este des scos din context, astfel încât el trebuie citit numai în corelaţie cu punctul 51 din aceeaşi hotărâre: „Din ceea ce precedă, rezultă că o persoană plătitoare de TVA nu poate fi împiedicată să își exercite dreptul de deducere pentru motivul că nu este identificată în scopuri de TVA înainte de a utiliza bunurile dobândite în cadrul activității sale taxate“.
Prin urmare, această orientare a instanţei europene nu poate fi privită decât ca o oarecare relaxare numai în privinţa condiţiilor de formă şi numai în anumite cazuri speciale.