Pagini

duminică, 15 mai 2016

Mi-a fost piratată adresa de e-mail?


Primesc acum patru zile un mail de la Echipa Gmail, de pe adresa mail-noreply@google.com, care îmi comunică că adresa mea pentru Gmail, xxxxxxxxxxxxx, a fost creată şi sunt încunoştintat că dacă nu eu am creat această adresă Gmail și nu recunosc acest e-mail, să accesez un anume link pentru a anula linkul spre acest cont. Urmând linkul indicat, adresa mea de e-mail a fost deconectată de la Contul Google asociat respectivului link.
Primirea mail-ului semnifică faptul că cineva a creat o adresă de mail utilizând adresa mea de mail, care a fost asociată noii adrese şi conectată la aceasta. Este probabil ca această conexiune să fie sau să fi fost  utilizată în scopul accesării propriei mele adrese de mail şi a informaţiilor conţinute, fiind totodată şi posibil să fie utilizată pentru a trimite mesaje.
Evident, prin identificarea calculatorului de pe care adresa respectivă de Gmail a fost creată, precum şi a calculatoarelor oricăror accesări ulterioare a adresei este posibilă identificarea autoarilor. Mă delimitez în totalitate de respectiva adresă fictivă de mail.