Pagini

duminică, 31 iulie 2016

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obținere de probe în Uniune (III)


Prin Hotărârea din 17 februarie 2011 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C283/09, în procedura Artur Weryński împotriva Mediatel 4B spółka z o.o., Curtea a declarat că:
Articolele 14 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială trebuie interpretate în sensul că instanța solicitantă nu are obligația de a plăti instanței solicitate un avans pentru despăgubirea cuvenită martorului sau de a rambursa despăgubirea achitată martorului audiat“.

sâmbătă, 23 iulie 2016

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obținere de probe în Uniune (II)


Prin Hotărârea din 6 septembrie 2012 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C170/11, în procedura Maurice Robert Josse Marie Ghislain Lippens, Gilbert Georges Henri Mittler, Jean Paul François Caroline Votron împotriva Hendrikus Cornelis Kortekaas, Kortekaas Entertainment Marketing BV, Kortekaas Pensioen BV, Dirk Robbard De Kat, Johannes Hendrikus Visch, Euphemia Joanna Bökkerink, Laminco GLD NA, Ageas NV, fostă Fortis NV, Curtea a declarat că:
Dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială, în special articolul 1 alineatul (1) din acesta, trebuie interpretate în sensul că instanța competentă a unui stat membru care dorește să audieze ca martor o parte care are reședința în alt stat membru are posibilitatea, pentru a efectua o astfel de audiere, să citeze această parte în fața sa și să o audieze în conformitate cu dreptul statului membru al instanței respective“.

sâmbătă, 16 iulie 2016

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obținere de probe în Uniune (I)


Prin Hotărârea din 21 februarie 2013 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C332/11, în procedura ProRail BV împotriva Xpedys NV, FAG Kugelfischer GmbH, DB Schenker Rail Nederland NV, Nationale Maatschappij der Belgische Spoorwegen NV, Curtea a declarat că:
Articolul 1 alineatul (1) litera (b) și articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială trebuie interpretate în sensul că instanța unui stat membru care dorește ca un act de cercetare încredințat unui expert să fie efectuat pe teritoriul altui stat membru nu este neapărat obligată să recurgă la mijlocul de obținere a probelor prevăzut de aceste dispoziții pentru a putea dispune efectuarea acestui act de cercetare“.

sâmbătă, 9 iulie 2016

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (VII)


Prin Ordonanţa din 28 aprilie 2016 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a zecea), pronunţată în cauza C384/14, în procedura Alta Realitat SL împotriva Erlock Film ApS, Ulrich Thomsen, Curtea a declarat că:
Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că, cu ocazia notificării sau comunicării unui act către destinatarul acestuia, cu reședința pe teritoriul unui alt stat membru, în situația în care actul nu a fost redactat sau însoțit de o traducere, fie întro limbă pe care persoana interesată o înțelege, fie în limba oficială a statului membru de destinație sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în statul membru în cauză, în limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă notificarea sau comunicarea:
- instanța sesizată în statul membru de origine trebuie să se asigure că acest destinatar a fost informat în mod corespunzător, prin intermediul formularului tip prevăzut la anexa II la acest regulament, cu privire la dreptul său de a refuza primirea acestui act;
- în cazul omiterii acestei formalități, revine acestei instanțe sarcina de a îndrepta procedura în conformitate cu dispozițiile regulamentului menționat;
- nu este de competența instanței sesizate să se opună exercitării de către destinatar a dreptului său de a refuza primirea actului;
- numai după ce destinatarul a făcut efectiv uz de dreptul său de a refuza primirea actului instanța sesizată poate verifica temeinicia acestui refuz; în acest scop, instanța menționată trebuie să ia în considerare toate elementele pertinente ale dosarului pentru a determina dacă persoana interesată înțelege sau nu înțelege limba în care a fost redactat actul și
- atunci când această instanță constată că refuzul opus de destinatarul actului nu este justificat, va putea în principiu să aplice consecințele prevăzute de dreptul său național întrun astfel de caz, cu condiția ca efectul util al Regulamentului nr. 1393/2007 să fie menținut“.

duminică, 3 iulie 2016

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (VI)


Prin Hotărârea din 15 martie 2012 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C-292/10, în procedura G împotriva Cornelius de Visser, Curtea a declarat că:
1) În împrejurări precum cele din acțiunea principală, articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării articolului 5 punctul 3 din același regulament în cazul unei acțiuni în răspundere pentru administrarea unui site internet introduse împotriva unui pârât care este probabil cetățean al Uniunii, dar care se află într-un loc necunoscut, dacă instanța sesizată nu dispune de indicii doveditoare care să îi permită să concluzioneze că pârâtul respectiv domiciliază efectiv în afara teritoriului Uniunii Europene.
2) Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune pronunțării unei hotărâri într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât căruia, ca urmare a imposibilității de a-l localiza, i-a fost comunicat actul de sesizare a instanței prin publicare potrivit dreptului național, cu condiția ca instanța sesizată să se fi asigurat anterior că toate demersurile impuse de principiile diligenței și bunei-credințe au fost întreprinse pentru a-l găsi pe acest pârât.
3) Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune certificării ca titlu executoriu european în sensul Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate a unei hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât a cărui adresă nu este cunoscută.
4) Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă („directiva privind comerțul electronic”) nu se aplică într-o situație în care locul de stabilire a furnizorului de servicii ale societății informaționale este necunoscut, din moment ce aplicarea acestei dispoziții este subordonată identificării statului membru pe al cărui teritoriu este efectiv stabilit furnizorul în discuție“.