În această
dimineață se împlinesc exact doi ani de când Rusia a invadat părți din Ucraina,
pentru a-i proteja pe etnicii ruși și pentru a combate atacul ucrainean iminent
asupra regiunilor separatiste Donețk și Lugansk - atât cat mai ramăsese din ele
localnicilor.
Trăsătura
proeminentă a debutului conflagrației este incredibila distanță între realitate
și percepția celor doi actori: Vestul (Ucraina este doar mâna înarmată a NATO
prin care se urmărește degradarea capacităților militare ruse prin utilizarea
cărnii de tun străine, adică ucrainene) și Rusia. Fiecare parte a fost de la
început cantonată într-o premisă greșită: Vestul – că Rusia va sucomba economic
în curând dacă este sancționată; Rusia – că Ucraina nu va lupta și va accepta
un compromis onorabil, negociat (împiedicat, se pare, de BoJo, a doua sa
lovitură de anvergură după Brexit).
Foarte greșite
ambele, dar Rusia a ieșit în avantaj: nu a intrat în colaps economic, în pofida
sabotajului din interior derulat destul de fățiș de guvernatoarea dementă a
băncii centrale a Rusiei; contrabanda cu resurse energetice a umplut visteria
statului rus; industria de armament a înflorit, la fel și alte sectoare au
beneficiat de autarhie; poziția pe câmpul de luptă, dacă nu grozavă, e cel puțin
acceptabilă. Singura care a pierdut e Ucraina, cu armata decimată, economia
prăbușită și populația fugită. Asta îți aduce Vestul.
În termeni
militari, trăsătură definitorie o reprezintă imensa schimbare de paradigmă,
războiul a devenit unul de drone, mai ales aeriene, dar ucrainenii au și drone
(de fapt, roboți) marine bune, iar ambele experimentează cu drone/roboți tereștri.
Rusia a consumat
cantități colosale de armament lăsate de Uniunea Sovietică (de remarcat
calitatea acestuia, extraordinară). Ce bine au prins acum rezervele de mii de
tancuri, inclusiv modele atât de vechi ca T-54/55, utilizate ca piese de
artilerie și în fortificații...
Iar dacă
artileria este “zeul războiului”, păi obuzierele tractate D-30 sunt arma
preferată a acestuia (sau obuzierul-tun D-20). Utilizate pe scară largă de
ambele armate, s-au dovedit devastatoare pe câmpul de luptă.
Părerea mea este
că o victorie rusească este singura care poate îndepărta pericolul unui război
mondial, în mod automat și nuclear. Pentru niște demenți megalomani din Vest,
suntem încă într-o zonă de risc.
Rusia trebuie să
încerce în perioada următoare fie un atac pe direcția Zaporoje, fie să revină
la Kupyansk și Izium, ca să atace aglomerația urbană Slavyansk-Kramatorsk, o
fortăreață de zece ori mai puternică decât, bunăoară, Avdeevka sau Artemovsk (Bakhmut).
Mult de muncă încă. Sau poate un colaps brusc al frontului să resolve dintr-o
dată toate problemele?