Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obţinere de probe în Uniune (IV)

Din capul locului se cuvine să precizez că titlul nu este riguros exact, însă am decis să-l păstrez pentru a sublinia apartenenţa textului la seria care se referă la Regulamentul (CE) nr. 1206/2001. Într-adevăr, nu este vorba despre o jurisprudenţă, deoarece Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu a pronunţat o hotărâre “pe fond”. Prin Ordonanţa Preşedintelui Camerei a patra a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 27 septembrie 2007, emisă în cauza C‑175/06, având ca obiect o trimitere preliminară formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunale civile di Genova (Italia), prin Decizia din 14 martie 2006, în procedura Alessandro Tedesco împotriva Tomasoni Fittings Srl, RWO Marine Equipment Ltd, cauza a fost radiată din registrul Curţii. Motivul radierii l-a reprezentat faptul că prin Decizia din 26 martie 2007, primită de grefa Curţii la 21 septembrie 2007, Tribunale civile di Genova a constatat încetarea procesului, întrebările adresate cu titlu preliminar rămânând astfel fără obiect. Prin urmare, nu există o statuare a Curţii; nu este mai puţin adevărat însă că o argumentaţie pertinentă pe marginea chestiunilor de drept a fost prezentată în concluziile avocatului general Juliane Kokott din 18 iulie 2007.

Fluxul care nu ridică toate bărcile: rânduri introductive şi exemplificative despre cartelizarea justiţiei (I)

Frisoanele încercate de sistemul judiciar în toamna aceasta, prin zvâcniri de nemulţumire mai mult sau mai puţin justificată, deşi vădit nelegale, lipsite de vreun fundament în drept care să îngăduie escamotarea acţiunilor greviste în măşti şi forme neutre, aseptice, inocente, au avut şi ele un mic merit: au pus în luminile rampei – e drept, schematic, incomplet, incoerent, disparat, dar totuşi spontan şi hotărât – problema inegalităţii în sistemul judiciar, în forma sa cea mai primitivă şi de jos, aceea care priveşte veniturile (prima acţiune colectivă a unor magistraţi care să nu vizeze chestiuni salariale ar fi ceva cu totul neobişnuit şi ar trece un prag de maturitate încă niciodată depăşit, în pofida stabilirii ştachetei la o înălţime atât de redusă).

Studiu de caz cu privire la înlăturarea de către instanţă a unei omisiuni de a se pronunţa pe calea procedurii îndreptării erorii materiale

Prin încheierea şedinţei camerei de consiliu din data de 5 septembrie 2016, din dosarul nr. 3132/117/2015/a1 al Curţii de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 547 din 18 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 3132/117/2015/a1, şi s-a dispus îndreptarea omisiunii în sensul că se va adăuga la alin. 2 al dispozitivului următoarele: dispune restituirea în favoarea intimatului (intimaţilor – obs. ns.) a următoarelor sume de bani:

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (VIII)

Prin Hotărârea din 7 iulie 2016 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a doua), pronunţată în cauza C‑70/15, în procedura Emmanuel Lebek împotriva Janusz Domino, Curtea a declarat că:

„1) Noţiunea „acţiune” care figurează la art. 34 pct. 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretată în sensul că include şi cererea de repunere în termen atunci când termenul pentru introducerea unei căi de atac ordinare a expirat.

2) Art. 19 alin. 4 ultimul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că exclude aplicarea dispoziţiilor dreptului naţional referitoare la regimul cererilor de repunere în termen din moment ce termenul de admisibilitate pentru introducerea unor asemenea cereri a expirat, astfel cum este specificat în comunicarea unui stat membru la care se referă dispoziţia menţionată“.

Pensie pe motorină?

Dispoziţiile care configurează dreptul la pensie (specială) a magistraţilor sunt cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor şi în normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005. Pensia este una specială (cum sunt şi pensiile poliţiştilor, parlamentarilor, militarilor etc.) deoarece nu se stabileşte în sistem contributiv, cum este pensia comună, obişnuită, care reprezintă regula în sistemul de pensii publice. Prin urmare, independent de nivelul contribuţiei de pe parcursul carierei care constituie reperul pentru pensia de drept comun, pensia specială cunoaşte un algoritm propriu de stabilire, de regulă în funcţie de veniturile din imediata proximitate ale momentului pensionării.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (III)

Prin hotărârea din 17 decembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a patra), pronunţată în cauza C-300/14, în procedura Imtech Marine Belgium NV împotriva Radio Hellenic SA, Curtea a declarat că: „1) Art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate, citit în lumina articolului 288 TFUE, trebuie interpretat în sensul că nu impune statelor membre obligaţia de a institui în dreptul intern o procedură de revizuire, astfel cum este prevăzută la articolul 19 menţionat.

Despre psihopaţi

Motto: „De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare măsură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recunoaşte?”

Prof. dr. Aurel Romila (medic psihiatru), interviu acordat pentru Formula As

Am remarcat acest interviu al profesorului Romilă cu ceva vreme în urmă, în acest an, şi l-am postat pe pagina mea de facebook. Ca o coincidenţă fericită, venea într-un moment în care fusesem introdus în subiect de nişte observaţii proprii, empirice, directe, conştientizate într-o matrice coerentă prin lectura câtorva studii americane care au răzbătut până în presa mainstream, iar acum concluziile lor sunt atât de comune încât aproape că nu mai există canal de pe Youtube care să nu conţină şi un material dedicat lor.

Cea mai mare pensie din Romania pare a fi o frauda

Conform presei, un fost angajat la penitenciare si fost sef al Penitenciarului Colibasi, Gheorghe Balasoiu, este pensionarul din Romania care primeste cei mai multi bani din partea statului. Pensia sa lunara a fost stabilita la 34.000 de lei, adica aproximativ 8.000 de euro. Mai mult chiar, la inceputul lui 2015, cand pensiile publice s-au majorat cu 5%, Balasoiu a profitat cel mai mult, ajungand la o pensie de 360 de milioane de lei vechi, ceea ce pe un an intreg inseamna nu mai putin decat 100.000 euro. Ridicolul situatiei este intarit si de salariul pe care il avea Balasoiu, in perioda in care era sef de penitenciar. Conform declaratiei de avere, Balasoiu primea un venit anual de 21.085 lei, adica 1.757 de lei pe luna, aproximativ 400 de euro, adica de 20 de ori mai putin decat pensia incasata!

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (II)

Prin hotărârea din 5 decembrie 2013 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a noua), pronunţată în cauza C‑508/12, în procedura Walter Vapenik împotriva Josef Thurner, Curtea a declarat că: „Art. 6 alin. 1 lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate trebuie interpretat în sensul că nu se aplică contractelor încheiate între două persoane care nu desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate

Prin hotărârea din 16 iunie 2016 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauza C 511/14, în procedura Pebros Servizi Srl împotriva Aston Martin Lagonda Ltd, Curtea a declarat că: „Condiţiile potrivit cărora, în cazul unei hotărâri pronunţate într o cauză judecată în lipsă, o creanţă este considerată „necontestată”, în sensul articolului 3 alin. 1 al doilea paragraf lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate, trebuie determinate în mod autonom, doar în temeiul acestui regulament“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (VI)

Prin hotărârea din 13 decembrie 2012 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑215/11, în procedura Iwona Szyrocka împotriva SiGer Technologie GmbH, Curtea a declarat că:

„1) Articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată trebuie interpretat în sensul că reglementează în mod exhaustiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de somaţie europeană de plată.

În temeiul articolului 25 din regulamentul amintit şi sub rezerva condiţiilor menţionate la acest articol, instanţa naţională păstrează libertatea de a determina valoarea cheltuielilor de judecată potrivit modalităţilor prevăzute de dreptul său naţional, cu condiţia ca aceste modalităţi să nu fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor situaţii similare supuse dreptului intern şi să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii.

2) Articolul 4 şi articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca reclamantul să solicite, în cadrul cererii de somaţie europeană de plată, dobânzile pentru perioada dintre data exigibilităţii lor şi data plăţii creanţei principale.

3) Atunci când pârâtul este somat să plătească reclamantului dobânzi scadente până la data plăţii creanţei principale, instanţa naţională rămâne liberă să aleagă modalităţile concrete de a completa formularul de somaţie europeană de plată, care figurează în anexa V la Regulamentul nr. 1896/2006, în măsura în care formularul astfel completat permite pârâtului, pe de o parte, să înţeleagă fără niciun dubiu decizia potrivit căreia trebuie să plătească dobânzile scadente până la data plăţii capitalului şi, pe de altă parte, să identifice clar rata dobânzii, precum şi data începând de la care se solicită aceste dobânzi“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (V)

Prin hotărârea din 10 martie 2016 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a doua), pronunţată în cauza C‑94/14, în procedura Flight Refund Ltd împotriva Deutsche Lufthansa AG, Curtea a declarat că: „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurările în care o instanţă este sesizată cu o procedură, cum este procedura principală, privind desemnarea unei instanţe competente teritorial din statul membru de origine a somaţiei europene de plată şi examinează, în împrejurările menţionate, competenţa internaţională a instanţelor din acest stat membru de a soluţiona o procedură contencioasă referitoare la creanţa aflată la originea unei astfel de somaţii de plată împotriva căreia pârâtul a formulat opoziţie în termenul prevăzut în acest scop:

- întrucât Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată nu furnizează indicaţii cu privire la puterile şi la obligaţiile acestei instanţe, respectivele aspecte de procedură rămân, potrivit articolului 26 din regulamentul menţionat, reglementate de legislaţia naţională a acelui stat membru;

- Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială impune ca problema competenţei internaţionale a instanţelor din statul membru de origine a somaţiei europene de plată să fie soluţionată prin aplicarea normelor de procedură care permit să se garanteze efectul util al dispoziţiilor acestui regulament şi dreptul la apărare, indiferent dacă instanţa de trimitere sau o instanţă pe care aceasta din urmă o desemnează ca instanţă competentă teritorial şi material să se pronunţe cu privire la o creanţă cum este cea în discuţie în litigiul principal, în temeiul procedurii civile de drept comun, se pronunţă asupra acestei probleme;

- în ipoteza în care o instanţă cum este instanţa de trimitere se pronunţă cu privire la competenţa internaţională a instanţelor din statul membru de origine a somaţiei europene de plată şi decide în sensul existenţei unei asemenea competenţe în lumina criteriilor prevăzute de Regulamentul nr. 44/2001, acest din urmă regulament şi Regulamentul nr. 1896/2006 obligă instanţa respectivă să interpreteze dreptul naţional în sensul că acesta din urmă îi permite să identifice sau să desemneze o instanţă competentă teritorial şi material să soluţioneze această procedură şi

- în ipoteza în care o instanţă cum este instanţa de trimitere decide în sensul lipsei unei asemenea competenţe internaţionale, instanţa menţionată nu are obligaţia de a reexamina din oficiu, prin analogie cu articolul 20 din Regulamentul nr. 1896/2006, această somaţie de plată“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (IV)

Prin hotărârea din 4 septembrie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauzele conexate C‑119/13 şi C‑120/13, în procedurile eco cosmetics GmbH & Co. KG împotriva Virginie Laetitia Barbara Dupuy şi Raiffeisenbank St. Georgen reg. Gen. mbH împotriva Tetyana Bonchyk, Curtea a declarat că: „Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată trebuie interpretat în sensul că procedurile prevăzute la articolele 16-20 din acest regulament nu sunt aplicabile atunci când se constată că o somaţie europeană de plată nu a fost comunicată sau notificată în conformitate cu normele minime stabilite la articolele 13-15 din regulamentul menţionat.

Atunci când o astfel de neregularitate este constatată abia după declararea forţei executorii a unei somaţii europene de plată, pârâtul trebuie să dispună de posibilitatea de a denunţa neregularitatea respectivă, care trebuie să determine, în cazul în care este dovedită în mod corespunzător, nevaliditatea acestei declarări a forţei executorii“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (III)

Prin hotărârea din 13 iunie 2013 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauza C‑144/12, în procedura Goldbet Sportwetten GmbH împotriva Massimo Sperindeo, Curtea a declarat că: „Articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată coroborat cu articolul 17 din acest regulament trebuie interpretat în sensul că o opoziţie la somaţia europeană de plată care nu conţine o contestare a competenţei instanţei din statul membru de origine nu poate fi considerată înfăţişare, în sensul articolului 24 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, şi că împrejurarea că pârâtul a prezentat, în cadrul opoziţiei pe care a formulat‑o, motive referitoare la fondul cauzei este lipsită de relevanţă în această privinţă“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (II)

Prin ordonanţa din 21 martie 2013 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauza C‑324/12, în procedura Novontech-Zala kft. împotriva Logicdata Electronic & Software Entwicklungs GmbH, Curtea a declarat că: „Nerespectarea termenului pentru a formula opoziţie la o somaţie europeană de plată din cauza comportamentului culpabil al reprezentantului pârâtului nu justifică reexaminarea acestei somaţii de plată, întrucât o astfel de nerespectare nu se încadrează nici la circumstanţe excepţionale, în sensul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, nici la circumstanţe extraordinare, în sensul alineatului (2) al aceluiaşi articol“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată

Prin hotărârea din 22 octombrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a patra), pronunţată în cauza C‑245/14, în procedura Thomas Cook Belgium NV împotriva Thurner Hotel GmbH, Curtea a declarat că: „Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 936/2012 al Comisiei din 4 octombrie 2012, trebuie interpretat în sensul că se opune, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, ca un pârât căruia i-a fost notificată, în conformitate cu acest regulament, o somaţie europeană de plată să poată solicita reexaminarea acestei somaţii invocând faptul că instanţa de origine s-a declarat competentă în mod eronat, întemeindu-se pe informaţii pretins false furnizate de solicitant în formularul de cerere a acestei somaţii de plată“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obținere de probe în Uniune (III)

Prin Hotărârea din 17 februarie 2011 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑283/09, în procedura Artur Weryński împotriva Mediatel 4B spółka z o.o., Curtea a declarat că:

„Articolele 14 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială trebuie interpretate în sensul că instanța solicitantă nu are obligația de a plăti instanței solicitate un avans pentru despăgubirea cuvenită martorului sau de a rambursa despăgubirea achitată martorului audiat“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obținere de probe în Uniune (II)

Prin Hotărârea din 6 septembrie 2012 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑170/11, în procedura Maurice Robert Josse Marie Ghislain Lippens, Gilbert Georges Henri Mittler, Jean Paul François Caroline Votron împotriva Hendrikus Cornelis Kortekaas, Kortekaas Entertainment Marketing BV, Kortekaas Pensioen BV, Dirk Robbard De Kat, Johannes Hendrikus Visch, Euphemia Joanna Bökkerink, Laminco GLD N‑A, Ageas NV, fostă Fortis NV, Curtea a declarat că:

„Dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială, în special articolul 1 alineatul (1) din acesta, trebuie interpretate în sensul că instanța competentă a unui stat membru care dorește să audieze ca martor o parte care are reședința în alt stat membru are posibilitatea, pentru a efectua o astfel de audiere, să citeze această parte în fața sa și să o audieze în conformitate cu dreptul statului membru al instanței respective“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obținere de probe în Uniune (I)

Prin Hotărârea din 21 februarie 2013 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑332/11, în procedura ProRail BV împotriva Xpedys NV, FAG Kugelfischer GmbH, DB Schenker Rail Nederland NV, Nationale Maatschappij der Belgische Spoorwegen NV, Curtea a declarat că:

„Articolul 1 alineatul (1) litera (b) și articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială trebuie interpretate în sensul că instanța unui stat membru care dorește ca un act de cercetare încredințat unui expert să fie efectuat pe teritoriul altui stat membru nu este neapărat obligată să recurgă la mijlocul de obținere a probelor prevăzut de aceste dispoziții pentru a putea dispune efectuarea acestui act de cercetare“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (VII)

Prin Ordonanţa din 28 aprilie 2016 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a zecea), pronunţată în cauza C‑384/14, în procedura Alta Realitat SL împotriva Erlock Film ApS, Ulrich Thomsen, Curtea a declarat că:

„Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că, cu ocazia notificării sau comunicării unui act către destinatarul acestuia, cu reședința pe teritoriul unui alt stat membru, în situația în care actul nu a fost redactat sau însoțit de o traducere, fie într‑o limbă pe care persoana interesată o înțelege, fie în limba oficială a statului membru de destinație sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în statul membru în cauză, în limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă notificarea sau comunicarea:

- instanța sesizată în statul membru de origine trebuie să se asigure că acest destinatar a fost informat în mod corespunzător, prin intermediul formularului tip prevăzut la anexa II la acest regulament, cu privire la dreptul său de a refuza primirea acestui act;

- în cazul omiterii acestei formalități, revine acestei instanțe sarcina de a îndrepta procedura în conformitate cu dispozițiile regulamentului menționat;

- nu este de competența instanței sesizate să se opună exercitării de către destinatar a dreptului său de a refuza primirea actului;

- numai după ce destinatarul a făcut efectiv uz de dreptul său de a refuza primirea actului instanța sesizată poate verifica temeinicia acestui refuz; în acest scop, instanța menționată trebuie să ia în considerare toate elementele pertinente ale dosarului pentru a determina dacă persoana interesată înțelege sau nu înțelege limba în care a fost redactat actul și

- atunci când această instanță constată că refuzul opus de destinatarul actului nu este justificat, va putea în principiu să aplice consecințele prevăzute de dreptul său național într‑un astfel de caz, cu condiția ca efectul util al Regulamentului nr. 1393/2007 să fie menținut“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (VI)

Prin Hotărârea din 15 martie 2012 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C-292/10, în procedura G împotriva Cornelius de Visser, Curtea a declarat că:

„1) În împrejurări precum cele din acțiunea principală, articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării articolului 5 punctul 3 din același regulament în cazul unei acțiuni în răspundere pentru administrarea unui site internet introduse împotriva unui pârât care este probabil cetățean al Uniunii, dar care se află într-un loc necunoscut, dacă instanța sesizată nu dispune de indicii doveditoare care să îi permită să concluzioneze că pârâtul respectiv domiciliază efectiv în afara teritoriului Uniunii Europene.

2) Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune pronunțării unei hotărâri într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât căruia, ca urmare a imposibilității de a-l localiza, i-a fost comunicat actul de sesizare a instanței prin publicare potrivit dreptului național, cu condiția ca instanța sesizată să se fi asigurat anterior că toate demersurile impuse de principiile diligenței și bunei-credințe au fost întreprinse pentru a-l găsi pe acest pârât.

3) Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune certificării ca titlu executoriu european în sensul Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate a unei hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât a cărui adresă nu este cunoscută.

4) Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă („directiva privind comerțul electronic”) nu se aplică într-o situație în care locul de stabilire a furnizorului de servicii ale societății informaționale este necunoscut, din moment ce aplicarea acestei dispoziții este subordonată identificării statului membru pe al cărui teritoriu este efectiv stabilit furnizorul în discuție“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (V)

Prin Hotărârea din 11 noiembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑223/14, în procedura Tecom Mican SL şi José Arias Domínguez, Curtea a declarat că:

„1) Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că noțiunea „act extrajudiciar” prevăzută la acest articol include nu numai actele întocmite sau certificate de o autoritate publică sau de un funcționar public, ci și actele sub semnătură privată a căror transmitere formală către destinatarul lor care locuiește în străinătate este necesară pentru exercitarea, pentru dovada sau pentru garantarea unui drept sau a unei pretenții juridice în materie civilă sau comercială.

2) Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar, în conformitate cu modalitățile stabilite de acest regulament, este admisibilă chiar și atunci când reclamantul a realizat deja o primă notificare sau o primă comunicare a acestui act prin intermediul unei căi de transmitere neprevăzute de regulamentul respectiv sau al unui alt mijloc de transmitere dintre cele instituite de acesta.

3) Articolul 16 din Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că, atunci când condițiile de aplicare a acestui articol sunt întrunite, nu este necesar să se verifice de la caz la caz dacă notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar are o incidență transfrontalieră și este necesară pentru buna funcționare a pieței interne“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (IV)

Prin Hotărârea din 11 iunie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauzele conexate C‑226/13, C‑245/13, C‑247/13 și C‑578/13, în procedurile Stefan Fahnenbrock (C‑226/13), Holger Priestoph (C‑245/13), Matteo Antonio Priestoph (C‑245/13), Pia Antonia Priestoph (C‑245/13), Rudolf Reznicek (C‑247/13), Hans‑Jürgen Kickler (C‑578/13), Walther Wöhlk (C‑578/13), Zahnärztekammer Schleswig‑Holstein Versorgungswerk (C‑578/13) împotriva Hellenische Republik, Curtea a declarat că:

„Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că acțiuni jurisdicționale în despăgubire pentru tulburarea posesiei și încălcarea dreptului de proprietate, în executarea contractului și în daune interese, precum cele în discuție în litigiile principale, introduse de persoane private, titulare ale unor obligațiuni de stat, împotriva statului emitent, intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat în măsura în care nu rezultă că nu intră în mod vădit sub incidența materiei civile sau comerciale“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (III)

Prin Hotărârea din 19 decembrie 2012 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑325/11, în procedura Krystyna Alder, Ewald Alder împotriva Sabina Orłowska, Czeslaw Orłowski, Curtea a declarat că:

„Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că se opune legislației unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că actele judiciare destinate unei părți cu domiciliul sau reședința obișnuită într‑un alt stat membru sunt păstrate la dosar, cu consecința că ele sunt considerate notificate în cazul în care această parte nu a desemnat un reprezentant autorizat să primească notificările domiciliat în primul stat, în care este pendinte procedura jurisdicțională“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (II)

Prin Hotărârea din 25 iunie 2009 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauza C‑14/08, în procedura Roda Golf & Beach Resort SL, Curtea a declarat că:

„Notificarea și comunicarea, în lipsa unei proceduri judiciare, a unui act notarial precum cel în cauză în acțiunea principală intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2002 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (I)

Prin hotărârea din 16 septembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C‑519/13, în procedura Alpha Bank Cyprus Ltd împotriva Dau Si Senh, Alpha Panareti Public Ltd, Susan Towson, Stewart Cresswell, Gillian Cresswell, Julie Gaskell, Peter Gaskell, Richard Wernham, Tracy Wernham, Joanne Zorani, Richard Simpson, Curtea a declarat că:

„Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că:

– agenția de primire este ținută, în toate împrejurările și fără a dispune în această privință de o marjă de apreciere, să informeze destinatarul unui act despre dreptul său de a refuza primirea acestuia prin utilizarea sistematică în acest scop a formularului tip prevăzut în anexa II la regulamentul menționat și

– împrejurarea că această agenție, atunci când notifică sau comunică un act destinatarului acestuia, nu a atașat formularul tip prevăzut în anexa II la Regulamentul nr. 1393/2007 nu constituie un motiv de nulitate a procedurii, ci o omisiune care trebuie îndreptată în conformitate cu dispozițiile prevăzute de acest regulament“.

Comparaţie CJUE/CCR pe marginea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 66/26 februarie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015), cu unanimitate de voturi, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt neconstituționale.

Natura juridică a art. 28 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011

În conformitate cu art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (publicată Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011), astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative (publicată Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 392 din 12 iunie 2012):

În Salomie şi Oltean statul a câştigat decisiv (II). Chestiunea dreptului de deducere - supliment

În materialul anterior, pe marginea Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 9 iulie 2015 în cauza Salomie şi Oltean în cauza C‑183/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Cluj (România), prin decizia din 28 februarie 2014, primită de Curte la 11 aprilie 2014, în procedura Radu Florin Salomie, Nicolae Vasile Oltean împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj (cauza Salomie şi Oltean), am concluzionat că această jurisprudenţă oferă numai posibilitatea suplinirii condiţiei de formă constând în depunerea unui decont după înregistrarea ca plătitor TVA, binînţeles, ţinând cont de contextul istoric în care această cazuistică a apărut; condiţiile de fond trebuie verificate întotdeauna. Concluzia – trasă pe baza unei lecturi atente, nu întotdeauna efectuate în practică - a avut la bază în special paragraful 59, conclusiv şi rezumativ, în care Curtea a arătat că: „59 În consecinţă, în cazul în care administraţia fiscală dispune de informaţiile necesare pentru a stabili că cerinţele de fond sunt îndeplinite, aceasta nu poate impune, în ceea ce priveşte dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiţii suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept“.

În Salomie şi Oltean statul a câştigat decisiv (II). Chestiunea dreptului de deducere

Sub aspectul dreptului de deducere, în hotarârea din cauza Salomie şi Oltean, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) statuează la pct. 2, că „Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată se opune, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, unei reglementări naţionale în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate în amonte pentru bunuri şi servicii utilizate în cadrul operaţiunilor taxate îi este refuzat persoanei impozabile, care trebuie în schimb să achite taxa pe care ar fi trebuit să o perceapă, pentru simplul motiv că nu era înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când a efectuat aceste operaţiuni, şi aceasta atât timp cât nu este înregistrată în mod legal în scopuri de taxă pe valoarea adăugată şi nu a fost depus decontul taxei datorate“.

Mi-a fost piratată adresa de e-mail?

Primesc acum patru zile un mail de la Echipa Gmail, de pe adresa mail-noreply@google.com, care îmi comunică că adresa mea pentru Gmail, xxxxxxxxxxxxx, a fost creată şi sunt încunoştintat că dacă nu eu am creat această adresă Gmail și nu recunosc acest e-mail, să accesez un anume link pentru a anula linkul spre acest cont. Urmând linkul indicat, adresa mea de e-mail a fost deconectată de la Contul Google asociat respectivului link.

Primirea mail-ului semnifică faptul că cineva a creat o adresă de mail utilizând adresa mea de mail, care a fost asociată noii adrese şi conectată la aceasta. Este probabil ca această conexiune să fie sau să fi fost  utilizată în scopul accesării propriei mele adrese de mail şi a informaţiilor conţinute, fiind totodată şi posibil să fie utilizată pentru a trimite mesaje.
Evident, prin identificarea calculatorului de pe care adresa respectivă de Gmail a fost creată, precum şi a calculatoarelor oricăror accesări ulterioare a adresei este posibilă identificarea autoarilor. Mă delimitez în totalitate de respectiva adresă fictivă de mail.

În Salomie şi Oltean statul a câştigat decisiv (I). Caracterul datorat al taxei

Mă refer la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a Şaptea) din 9 iulie 2015 în cauza C‑183/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Cluj (România), prin decizia din 28 februarie 2014, primită de Curte la 11 aprilie 2014, în procedura Radu Florin Salomie, Nicolae Vasile Oltean împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj, adică pe scurt – prescurtare deja încetăţenită – cauza Salomie şi Oltean, hotărâre pe cât de des utilizată, pe atât de necunoscută în esenţa ei, după cum vom vedea la o lectură mai atentă. Cu toate că a fost prezentată în media juridică sau generalistă drept o victorie a dezvoltatorilor imobiliari, ceea ce s-a luat în considerare ca atare inclusiv de către instanţe de judecată, în realitate, la o analiză scrupuloasă a textului şi contextului hotărârii, concluzia care trebuie trasă este că statul a fost ce care a învins în materie.

Un efect secundar - şi salutar - al unei recente decizii CJUE

Mă refer aici la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 3 septembrie 2015 pronunţată în cauza (C‑463/14) Asparuhovo Lake Investment Company OOD împotriva Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite, având ca obiect trimitere preliminară, în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) a declarat că:

1) Articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că noţiunea „prestare de servicii” cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială şi financiară, în cadrul cărora prestatorul s‑a pus la dispoziţia beneficiarului pe durata contractului.

2) În ceea ce priveşte contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă precum cele în discuţie în litigiul principal, articolul 62 alineatul (2), articolul 63 şi articolul 64 alineatul (1) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că faptul generator al taxei şi exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s‑a convenit plata, fără să prezinte importanţă dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului.

Noua directivă europeană privind creditele ipotecare a intrat în vigoare

Directiva europeană privind creditele ipotecare nr. 2014/17/EC a intrat în vigoare luni, 21 martie 2016. Iată textul integral:

  

DIRECTIVA 2014/17/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 4 februarie 2014

privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

Elemente de noutate în acţiunea în contencios fiscal în raport de soluţia din calea administrativă de atac

Noul Cod de procedură fiscală (în vigoare de la 1 ianuarie 2016) consacră procedurii prealabile administrativ fiscale întreg Titlul VIII, „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale“, cu patru capitole.

De principiu, este îndreptăţit la contestaţie cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal (art. 268 alin. 2 NCPF), obiectul contestaţiei constituindu-l sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat (art. 269 alin. 2 NCPF). Contestaţia trebuie să respecte anumite reguli de formă, conţinut şi termen de depunere (art. 269 -270 NCPF), fiind soluţionată printr-o decizie a organului fiscal (art. 273-274 NCPF).

Timbrarea recursului în contenciosul administrativ

Sediul materiei se găseşte în prevederi cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Ca o remarcă în treacăt, motivele trecute în preambulul odonanţei sunt departe de a îndreptăţi urgenţa, constituind o justificare extrem de îndoielnică pentru evitarea normării domeniului pe cale de lege. Guvernul arătă că pentru cele câteva împrejurări menţionate în preambul (în esenţă, „acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii şi pentru asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale“ – taxe judiciare mai mari cu prilejul noului Cod civil şi noului Cod de procedură civilă) ordonanţa vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă. Bineînţeles, ca în atâtea alte cazuri „situaţia extraordinară“ durează de câţiva ani de zile în care noile coduri se tot vedeau venind, timp mai mult decât suficient pentru redactarea câtorva articole în mare parte pe structura rglementării anterioare care să fie închegate într-o lege care să acompanieze noul Code de procedură civilă, cu ocazia trecerii acestuia prin Parlament.

Gradul de însorire

Chestiunea gradului de însorire a locuinţei este una cu recurenţă în litigiile de contencios administrativ ce vizează legalitatea autorizaţiilor de construire, relativ recent fiind operată o modificare legislativă în domeniu. Există acum pendinte litigii atât pe vechea, cât şi pe noua reglementare a problematicii.

ECHR on monitoring the private electronic communications by the employer

The European Court of Human Rights, Fourh Section, held in its Judgment of 12 January 2016, in the case of Bărbulescu v. România (application no. 61496/08), that that there has been no violation of Article 8 of the Convention.

Economia mondială la început de nou an

Săptămâna care a trecut s-au înregistrat mai multe evenimente economice de primă importanţă şi de amplă magnitudine. O împrejurare mai puţin mediatizată şi cunoscută, Baltic Dry Index, indicele care măsoară nivelul navlului pentru vasele care transportă bunuri sau materii prime industriale – ce e drept, destul de volatil în timp -, a căzut săptămâna aceasta până la minimul său istoric pe fondul reducerii cererii celui mai mare importator de materii prime, China, şi al unei supraoferte consistente de tonaj deadweight. În acelaşi timp, preţurile bunurilor manufacturate, socotit la poarta fabricilor chineze (EXW), se găseşte cel mai jos în raport de ultimii 4 ani, tot ca o expresie a lipsei cererii, de data aceasta pentru produsele manufacturate. Cu toate că există o inflaţie de ansamblu moderată în China, preţurile de producător se găsesc, totuşi, în deflaţie. Sub semnul întrebării stă însăşi faptul dacă China poate obţine creşteri economice cât de cât similare cu cele din ultimii ani şi dacă tranziţia de la investiţii şi producţie spre consum şi servicii va avea loc în timp util şi cu efecte pozitive.

Ratione temporis în contenciosul administrativ

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 11 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. 1214/33/2015 al Curţii de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Cluj-Napoca şi Tribunalul Cluj în sensul că a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa materială de judecare a acţiunii reclamanţilor.