sâmbătă, 31 iulie 2021

Jurisprudenţă CJUE recentă în interpretarea noţiunii de materie civilă şi comercială (II)

Prin Hotărârea din 16 iulie 2020 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauza C 73/19, în procedura Belgische Staat, reprezentat de Minister van Werk, Economie en Consumenten, responsabil pentru Buitenlandse handel, şi de Directeur-Generaal van de Algemene Directie Controle en Bemiddeling van de FOD Economie, K.M.O., Middenstand en Energie, devenită Algemene Directie Economische Inspectie, Director Generaal van de Algemene Directie Controle en Bemiddeling van de FOD Economie, K.M.O., Middenstand en Energie, devenită Algemene Directie Economische Inspectie, împotriva Movic BV, Events Belgium BV, Leisure Tickets & Activities International BV, Curtea a declarat că:

Art. 1 alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noţiunii de „materie civilă şi comercială”, care figurează în această dispoziţie, o acţiune între autorităţile unui stat membru şi profesionişti stabiliţi în alt stat membru în cadrul căreia aceste autorităţi solicită, cu titlu principal, să se constate existenţa unor încălcări care constituie practici comerciale neloiale pretins nelegale şi să se dispună încetarea acestora, precum şi, cu titlu accesoriu, să fie dispuse măsuri de publicitate şi să se aplice o penalitate cu titlu cominatoriu”.

vineri, 30 iulie 2021

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (XI)


Prin Hotărârea din 27 februarie 2020 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a opta), pronunţată în cauza C-25/19, în procedura Corporis sp. z o.o. împotriva Gefion Insurance A/S, Curtea a declarat că:

Art. 152 alin. 1 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) coroborat cu art. 151 din aceasta şi cu considerentul (8) al Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că desemnarea de către o întreprindere de asigurare generală a unui reprezentant în statul membru gazdă include şi abilitarea acestui reprezentant de a primi un act de sesizare a instanţei în materie de despăgubire pentru un accident de circulaţie”.