Din
capul locului precizez că situaţia SIPA şi „doi ş-un sfert” (înfiinţare şi
funcţionare fără lege – act normativ emis de Parlament şi fără control
parlamentar al activitaţii – raport anual) – denumiri pe care le păstrez în
toate referirile, chiar şi din perioade în care jocul acronimelor era altul –
reprezintă nu numai o sfidare la adresa statului de drept, ci chiar mai mult
decât atât, o fraudă sistematică şi masivă a aparatului de stat în dauna
drepturilor individuale. Din această perspectivă, magistraţii care au colaborat
ca delatori, turnatori, comanditari, simbriaşi, cunoscând bine ceea ce fac, iar
ulterior au emis în fiecare an declaraţii false pe proprie răspundere că nu ar
fi făcut-o, trebuie traşi la răspundere, inclusiv penală. Că se va întâmpla
astfel, este incert; se pare că există o politică concertată de omerta sub
aceste aspecte, care poate veni chiar de la CSAT. Aceste chestiuni le-am mai spus
pe ici, pe colo, şi fără îndoială că vor fi închegate într-un ansamblu mai unitar
şi coerent, sub formă de articol, când le va veni vremea; pentru necesităţile
rândurilor de faţă constituie doar o utilă introducere în temă asupra
contextului de legalitate şi constituţionalitate – în care, este bine să avem
în vedere tot timpul – nu se încadrează.
