duminică, 18 noiembrie 2018

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (X)


Prin Hotărârea din 6 septembrie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a cincea), pronunţată în cauza C-21/17, în procedura Catlin Europe SE împotriva O.K. Trans Praha spol. s r.o., Curtea a declarat că:
Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, precum şi Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care o somaţie europeană de plată este notificată sau comunicată pârâtului fără ca cererea de somaţie anexată la aceasta să fi fost redactată sau însoţită de o traducere într-o limbă pe care se presupune că o înţelege, astfel cum impune articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007, pârâtul trebuie să fie informat în mod corespunzător, prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la acest din urmă regulament, cu privire la dreptul său de a refuza primirea actului în cauză.
În cazul omiterii acestei formalităţi, îndreptarea neregularităţii procedurii trebuie să fie efectuată în conformitate cu dispoziţiile acestui din urmă regulament, prin intermediul comunicării către persoana interesată a formularului tip care figurează în anexa II la acesta.
În acest caz, ca urmare a neregularităţii procedurale care afectează notificarea sau comunicarea somaţiei europene de plată împreună cu cererea de somaţie, această somaţie nu dobândeşte forţă executorie, iar termenul acordat pârâtului pentru a face opoziţie nu poate începe să curgă, astfel încât nu se poate aplica articolul 20 din Regulamentul nr. 1896/2006”.