miercuri, 1 octombrie 2014

Chestiunea cheltuielilor de judecată în situaţiile în care acţiunea este respinsă ca rămasă fără obiect sau ca lipsită de interes


Potrivit art. 453 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă („NCPC”), partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Reglementarea anterioară, respectiv art. 274 alin. 1 C. pr. civ., prevedea că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere (se subînţelege, la cea a părţii câştigătoare), să plătească cheltuielile de judecată (bineînţeles, în favoarea câştigătorului). În afară de cele două precizări (de altfel, destul de evidente şi în textul anterior), singura diferenţă dintre cele două reglementări se regăseşte în sintagma prin care este desemnată ipoteza care atrage incidenţa regulii, „cădere în pretenţii” (vechi), respectiv „pierderea procesului” (nou). Personal consider că este vorba despre acelaşi eveniment pe care legiuitorul îl are în vedere în ambele variante, însă nu îmi propun decât dezlegarea problemei în raport de actuala reglementare. Într-adevăr, dacă arhaismul expresiei cădere în pretenţii ar fi putut pe undeva să obscurizeze modul de funcţionare a unei reguli de procedură, termenii actualmente întrebuinţaţi nu mai au aceeaşi putere mistificatoare.