Prin Hotărârea din 16 mai 2024 a Curții de Justiție
a Uniunii Europene (Camera a patra), pronunțată în cauza C-222/23, în procedura “Toplofikatsia Sofia”
EAD, Curtea a declarat că:“1) Art. 62 alin. 1 din Regulamentul (UE) nr.
1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012
privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în
materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că se opune unei
reglementări naționale în temeiul căreia se consideră că resortisanții unui
stat membru care locuiesc în alt stat membru au domiciliul la o adresă care
rămâne înregistrată întotdeauna în primul stat membru.
2) Art. 4
alin. 1 și art. 5 alin. 1 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretate
în sensul că se opun ca o reglementare națională, astfel cum a fost
interpretată de jurisprudența națională, să confere unei instanțe dintr-un stat
membru competența de a emite o somație de plată împotriva unui debitor în
privința căruia există motive plauzibile de a se crede că avea domiciliul, la
data formulării cererii de somație de plată, pe teritoriul unui alt stat
membru, în alte situații decât cele prevăzute în secțiunile 2-7 din capitolul
II din acest regulament.
3) Art. 7
din Regulamentul (UE) 2020/1784 al Parlamentului European și al Consiliului din
25 noiembrie 2020 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a
actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea
sau comunicarea actelor) trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o
instanță dintr-un stat membru, competentă să emită o somație de plată împotriva
unui debitor în privința căruia există motive plauzibile de a se crede că are
domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, să se adreseze autorităților
competente și să utilizeze mijloacele puse la dispoziție de acest alt stat
membru pentru a identifica adresa respectivului debitor în vederea notificării
sau a comunicării acestei somații de plată”.
