„1) Art. 3 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr.
861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de
stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă,
astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 517/2013 al Consiliului
din 13 mai 2013, trebuie interpretat în sensul că noţiunea „părţi” vizează
numai reclamantul şi pârâtul din litigiul principal.
În litigiul principal, ZSE Energia, cu sediul în Bratislava (Republica Slovacă), a sesizat instanţa de trimitere cu o cerere având ca obiect plata unei creanţe în cuantum de 423,74 euro, fără dobânzi de întârziere, în temeiul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.
ZSE Energia a adresat cererea instanţei de trimitere prin intermediul formularului A prevăzut în anexa I la Regulamentul nr. 861/2007, pe care aceasta figura în calitate de reclamant 1. Pe acest formular figura, în calitate de reclamant 2, ZSE Energia CZ, s.r.o., cu sediul în Republica Cehă. Cererea în discuţie preciza că ZSE Energia CZ a încheiat cu ZSE Energia un acord potrivit căruia ZSE Energia CZ efectua, în schimbul unui comision, gestionarea şi recuperarea unor creanţe ale ZSE Energia, printre care cea datorată de RG, cu domiciliul în Vojka nad Dunajom (Republica Slovacă).
Reclamantul 2 a declarat instanţei de trimitere, printr-un înscris separat anexat la cererea menţionată, că participă la litigiul pendinte în calitate de intervenient, în temeiul articolului 81 din Codul de procedură civilă contencioasă, întrucât are un interes juridic în soluţionarea litigiului.
Prin intermediul formularului B prevăzut în anexa II la Regulamentul nr. 861/2007, instanţa de trimitere a solicitat reclamanţilor 1 şi 2 să corecteze formularul A. Aceasta a atras atenţia asupra faptului că cererea în discuţie conţinea date referitoare la doi reclamanţi, însă că formularul indica faptul că creanţa trebuia plătită numai reclamantului 1. Întrucât a considerat că reclamantul 2 nu era un reclamant veritabil, instanţa de trimitere a solicitat ca numai reclamantul 1 să figureze în cerere sau ca aceasta să fie completată cu informaţii din care să rezulte ce creanţă trebuia plătită reclamantului 2 de către pârât.
Ca răspuns la această solicitare, ZSE Energia a transmis instanţei de trimitere un formular A corectat în mod corespunzător, pe care numai această societate era menţionată în calitate de „reclamant”, în timp ce ZSE Energia CZ figura numai în calitate de „intervenient”.
Instanţa de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă litigiul cu care este sesizată este o cauză transfrontalieră care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 861/2007. În aceste condiţii, Okresný súd Dunajská Streda (Tribunalul Districtual din Dunajská Streda, Republica Slovacă) a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii cele două întrebări preliminare.
Cu privire la prima întrebare, Curtea a observat că este necesar mai întâi să se arate că art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 861/2007 nu defineşte noţiunea „părţi”, nici nu face trimitere cu privire la acest aspect la dreptul statelor membre. Astfel, potrivit unei jurisprudenţe constante, rezultă atât din cerinţa aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât şi din cea a principiului egalităţii că termenii unei dispoziţii a acestui drept care nu conţine nici o trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul şi domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă şi uniformă (a se vedea, în special, Hotărârea din 7 august 2018, Bichat şi alţii, C-61/17, C-62/17 şi C-72/17, pct. 29, precum şi jurisprudenţa acolo citată).
În aceste condiţii, noţiunea „părţi”, care figurează la art. 3 alin. 1 din regulamentul menţionat, trebuie să primească o interpretare autonomă şi uniformă în ordinea juridică a Uniunii.
În această privinţă, este necesar să se constate, pe de o parte, că modul de redactare a art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 861/2007 nu permite, în sine, să se afirme cu certitudine că noţiunea „părţi” nu include şi noţiunea „intervenient”.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte îndoielile exprimate de instanţa de trimitere cu privire la interpretarea noţiunii „părţi” ca urmare a unei eventuale incoerenţe în versiunea în limba slovacă a Regulamentului nr. 861/2007, este necesar să se amintească faptul că dispoziţiile dreptului Uniunii trebuie interpretate şi aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de neconcordanţă între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispoziţia în cauză trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală şi cu finalitatea reglementării din care face parte (Hotărârea din 1 martie 2016, Alo şi Osso, C-443/14 şi C-444/14, pct. 27).
În ceea ce priveşte economia generală a Regulamentului nr. 861/2007, trebuie să se arate, astfel cum a procedat instanţa de trimitere, că acest regulament prevede numai drepturile şi obligaţiile reclamantului şi ale pârâtului din litigiul principal. Astfel, formularele A şi C prevăzute în anexele I şi III la regulamentul respectiv trebuie completate de reclamant, şi anume „reclamantul”, în ceea ce priveşte formularul A, şi, respectiv, de pârât, şi anume „pârâtul”, în ceea ce priveşte formularul C. În schimb, cu excepţia rubricilor din formularele pe care Regulamentul nr. 861/2007 le rezervă instanţei competente, nici o altă rubrică nu este prevăzută pentru alte persoane implicate eventual în litigiul principal. În consecinţă, se poate deduce din economia generală a Regulamentului nr. 861/2007 că o participare a intervenienţilor în litigiile vizate de acest regulament nu a fost avută în vedere.
Această apreciere este confirmată de însuşi obiectivul Regulamentului nr. 861/2007. Astfel, considerentele 7 şi 8, precum şi art. 1 din acesta subliniază că finalitatea procedurii europene, opţională, este triplă. Ea urmăreşte să soluţioneze cererile transfrontaliere cu valoare redusă într‑un mod mai simplu, mai rapid şi mai puţin costisitor. Or, un astfel de obiectiv nu poate fi atins dacă procedura instituită ar permite participarea unei terţe persoane, precum un intervenient.
În acest context, Curtea a amintit că legiuitorul Uniunii a exprimat, atunci când a adoptat Regulamentul (UE) 2015/2421 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului nr. 861/2007, dorinţa de a nu extinde definiţia litigiilor transfrontaliere. Această voinţă a legiuitorului Uniunii ar fi încălcată dacă domiciliul unui intervenient într-un stat membru, altul decât cel al reclamantului şi al pârâtului, ar fi suficient pentru a extinde domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 861/2007 la un litigiu precum litigiul principal.
Cu privire la a doua întrebare, Curtea a observat că este suficient să se arate că art. 2 alin. 1 din Regulamentul nr. 861/2007 limitează domeniul de aplicare al acestui regulament în mod explicit la cauzele transfrontaliere. Art. 3 alin. 1 din Regulament defineşte o cauză transfrontalieră ca fiind un litigiu în care reclamantul şi/sau pârâtul îşi au domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât cel în care se află instanţa sesizată.
În consecinţă, un litigiu precum litigiul principal, în care reclamantul şi pârâtul îşi au domiciliul în acelaşi stat membru cu cel al instanţei sesizate, nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 861/2007.
Totodată, potrivit considerentului 8 al Regulamentului nr. 861/2007, acesta este un instrument care completează, atunci când condiţiile pentru aplicarea sa sunt îndeplinite, posibilităţile oferite de legislaţiile statelor membre. Astfel, dreptul procedural aplicabil în statul membru în care se desfăşoară procedura continuă să se aplice atunci când o cerere nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 861/2007. Într-o astfel de situaţie, în conformitate cu art. 4 alin. 3 din acest regulament, îi revine instanţei de trimitere sarcina de a-l informa pe reclamant şi, în cazul în care acesta nu îşi retrage cererea, de a o examina în conformitate cu normele procedurale naţionale relevante.
În litigiul principal, ZSE Energia, cu sediul în Bratislava (Republica Slovacă), a sesizat instanţa de trimitere cu o cerere având ca obiect plata unei creanţe în cuantum de 423,74 euro, fără dobânzi de întârziere, în temeiul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.
ZSE Energia a adresat cererea instanţei de trimitere prin intermediul formularului A prevăzut în anexa I la Regulamentul nr. 861/2007, pe care aceasta figura în calitate de reclamant 1. Pe acest formular figura, în calitate de reclamant 2, ZSE Energia CZ, s.r.o., cu sediul în Republica Cehă. Cererea în discuţie preciza că ZSE Energia CZ a încheiat cu ZSE Energia un acord potrivit căruia ZSE Energia CZ efectua, în schimbul unui comision, gestionarea şi recuperarea unor creanţe ale ZSE Energia, printre care cea datorată de RG, cu domiciliul în Vojka nad Dunajom (Republica Slovacă).
Reclamantul 2 a declarat instanţei de trimitere, printr-un înscris separat anexat la cererea menţionată, că participă la litigiul pendinte în calitate de intervenient, în temeiul articolului 81 din Codul de procedură civilă contencioasă, întrucât are un interes juridic în soluţionarea litigiului.
Prin intermediul formularului B prevăzut în anexa II la Regulamentul nr. 861/2007, instanţa de trimitere a solicitat reclamanţilor 1 şi 2 să corecteze formularul A. Aceasta a atras atenţia asupra faptului că cererea în discuţie conţinea date referitoare la doi reclamanţi, însă că formularul indica faptul că creanţa trebuia plătită numai reclamantului 1. Întrucât a considerat că reclamantul 2 nu era un reclamant veritabil, instanţa de trimitere a solicitat ca numai reclamantul 1 să figureze în cerere sau ca aceasta să fie completată cu informaţii din care să rezulte ce creanţă trebuia plătită reclamantului 2 de către pârât.
Ca răspuns la această solicitare, ZSE Energia a transmis instanţei de trimitere un formular A corectat în mod corespunzător, pe care numai această societate era menţionată în calitate de „reclamant”, în timp ce ZSE Energia CZ figura numai în calitate de „intervenient”.
Instanţa de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă litigiul cu care este sesizată este o cauză transfrontalieră care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 861/2007. În aceste condiţii, Okresný súd Dunajská Streda (Tribunalul Districtual din Dunajská Streda, Republica Slovacă) a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii cele două întrebări preliminare.
Cu privire la prima întrebare, Curtea a observat că este necesar mai întâi să se arate că art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 861/2007 nu defineşte noţiunea „părţi”, nici nu face trimitere cu privire la acest aspect la dreptul statelor membre. Astfel, potrivit unei jurisprudenţe constante, rezultă atât din cerinţa aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât şi din cea a principiului egalităţii că termenii unei dispoziţii a acestui drept care nu conţine nici o trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul şi domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă şi uniformă (a se vedea, în special, Hotărârea din 7 august 2018, Bichat şi alţii, C-61/17, C-62/17 şi C-72/17, pct. 29, precum şi jurisprudenţa acolo citată).
În aceste condiţii, noţiunea „părţi”, care figurează la art. 3 alin. 1 din regulamentul menţionat, trebuie să primească o interpretare autonomă şi uniformă în ordinea juridică a Uniunii.
În această privinţă, este necesar să se constate, pe de o parte, că modul de redactare a art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 861/2007 nu permite, în sine, să se afirme cu certitudine că noţiunea „părţi” nu include şi noţiunea „intervenient”.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte îndoielile exprimate de instanţa de trimitere cu privire la interpretarea noţiunii „părţi” ca urmare a unei eventuale incoerenţe în versiunea în limba slovacă a Regulamentului nr. 861/2007, este necesar să se amintească faptul că dispoziţiile dreptului Uniunii trebuie interpretate şi aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de neconcordanţă între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispoziţia în cauză trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală şi cu finalitatea reglementării din care face parte (Hotărârea din 1 martie 2016, Alo şi Osso, C-443/14 şi C-444/14, pct. 27).
În ceea ce priveşte economia generală a Regulamentului nr. 861/2007, trebuie să se arate, astfel cum a procedat instanţa de trimitere, că acest regulament prevede numai drepturile şi obligaţiile reclamantului şi ale pârâtului din litigiul principal. Astfel, formularele A şi C prevăzute în anexele I şi III la regulamentul respectiv trebuie completate de reclamant, şi anume „reclamantul”, în ceea ce priveşte formularul A, şi, respectiv, de pârât, şi anume „pârâtul”, în ceea ce priveşte formularul C. În schimb, cu excepţia rubricilor din formularele pe care Regulamentul nr. 861/2007 le rezervă instanţei competente, nici o altă rubrică nu este prevăzută pentru alte persoane implicate eventual în litigiul principal. În consecinţă, se poate deduce din economia generală a Regulamentului nr. 861/2007 că o participare a intervenienţilor în litigiile vizate de acest regulament nu a fost avută în vedere.
Această apreciere este confirmată de însuşi obiectivul Regulamentului nr. 861/2007. Astfel, considerentele 7 şi 8, precum şi art. 1 din acesta subliniază că finalitatea procedurii europene, opţională, este triplă. Ea urmăreşte să soluţioneze cererile transfrontaliere cu valoare redusă într‑un mod mai simplu, mai rapid şi mai puţin costisitor. Or, un astfel de obiectiv nu poate fi atins dacă procedura instituită ar permite participarea unei terţe persoane, precum un intervenient.
În acest context, Curtea a amintit că legiuitorul Uniunii a exprimat, atunci când a adoptat Regulamentul (UE) 2015/2421 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului nr. 861/2007, dorinţa de a nu extinde definiţia litigiilor transfrontaliere. Această voinţă a legiuitorului Uniunii ar fi încălcată dacă domiciliul unui intervenient într-un stat membru, altul decât cel al reclamantului şi al pârâtului, ar fi suficient pentru a extinde domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 861/2007 la un litigiu precum litigiul principal.
Cu privire la a doua întrebare, Curtea a observat că este suficient să se arate că art. 2 alin. 1 din Regulamentul nr. 861/2007 limitează domeniul de aplicare al acestui regulament în mod explicit la cauzele transfrontaliere. Art. 3 alin. 1 din Regulament defineşte o cauză transfrontalieră ca fiind un litigiu în care reclamantul şi/sau pârâtul îşi au domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât cel în care se află instanţa sesizată.
În consecinţă, un litigiu precum litigiul principal, în care reclamantul şi pârâtul îşi au domiciliul în acelaşi stat membru cu cel al instanţei sesizate, nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 861/2007.
Totodată, potrivit considerentului 8 al Regulamentului nr. 861/2007, acesta este un instrument care completează, atunci când condiţiile pentru aplicarea sa sunt îndeplinite, posibilităţile oferite de legislaţiile statelor membre. Astfel, dreptul procedural aplicabil în statul membru în care se desfăşoară procedura continuă să se aplice atunci când o cerere nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 861/2007. Într-o astfel de situaţie, în conformitate cu art. 4 alin. 3 din acest regulament, îi revine instanţei de trimitere sarcina de a-l informa pe reclamant şi, în cazul în care acesta nu îşi retrage cererea, de a o examina în conformitate cu normele procedurale naţionale relevante.
