În această dimineață se împlinesc exact doi ani de când Rusia a invadat părți din Ucraina, pentru a-i proteja pe etnicii ruși și pentru a combate atacul ucrainean iminent asupra regiunilor separatiste Donețk și Lugansk - atât cat mai ramăsese din ele localnicilor.
Trăsătura proeminentă a debutului conflagrației este incredibila distanță între realitate și percepția celor doi actori: Vestul (Ucraina este doar mâna înarmată a NATO prin care se urmărește degradarea capacităților militare ruse prin utilizarea cărnii de tun străine, adică ucrainene) și Rusia. Fiecare parte a fost de la început cantonată într-o premisă greșită: Vestul – că Rusia va sucomba economic în curând dacă este sancționată; Rusia – că Ucraina nu va lupta și va accepta un compromis onorabil, negociat (împiedicat, se pare, de BoJo, a doua sa lovitură de anvergură după Brexit).
Foarte greșite ambele, dar Rusia a ieșit în avantaj: nu a intrat în colaps economic, în pofida sabotajului din interior derulat destul de fățiș de guvernatoarea dementă a băncii centrale a Rusiei; contrabanda cu resurse energetice a umplut visteria statului rus; industria de armament a înflorit, la fel și alte sectoare au beneficiat de autarhie; poziția pe câmpul de luptă, dacă nu grozavă, e cel puțin acceptabilă. Singura care a pierdut e Ucraina, cu armata decimată, economia prăbușită și populația fugită. Asta îți aduce Vestul.
În termeni militari, trăsătură definitorie o reprezintă imensa schimbare de paradigmă, războiul a devenit unul de drone, mai ales aeriene, dar ucrainenii au și drone (de fapt, roboți) marine bune, iar ambele experimentează cu drone/roboți tereștri.
Rusia a consumat cantități colosale de armament lăsate de Uniunea Sovietică (de remarcat calitatea acestuia, extraordinară). Ce bine au prins acum rezervele de mii de tancuri, inclusiv modele atât de vechi ca T-54/55, utilizate ca piese de artilerie și în fortificații...
Iar dacă artileria este “zeul războiului”, păi obuzierele tractate D-30 sunt arma preferată a acestuia (sau obuzierul-tun D-20). Utilizate pe scară largă de ambele armate, s-au dovedit devastatoare pe câmpul de luptă.
Părerea mea este că o victorie rusească este singura care poate îndepărta pericolul unui război mondial, în mod automat și nuclear. Pentru niște demenți megalomani din Vest, suntem încă într-o zonă de risc.
Rusia trebuie să încerce în perioada următoare fie un atac pe direcția Zaporoje, fie să revină la Kupyansk și Izium, ca să atace aglomerația urbană Slavyansk-Kramatorsk, o fortăreață de zece ori mai puternică decât, bunăoară, Avdeevka sau Artemovsk (Bakhmut). Mult de muncă încă. Sau poate un colaps brusc al frontului să resolve dintr-o dată toate problemele?
