Prezint o problemă de drept civil care a
figurat ca subiect la lucrarea scrisă din cadrul Concursului de admitere în
magistratură, organizat în perioada 25 iulie 2024 - 27 martie 2025, soluționată
greșit de comisia de elaborare a subiectelor (greșeală menținută și de comisia
de soluționare a contestațiilor la barem).
Enunț și cerință:
Subiectul 1 pct. 1. Arătați motivat dacă
poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală pentru fapta lucrului în sarcina
propietarului unui magazin, față de un pieton care se împiedică accidental în
fața vitrinei și o sparge, rănindu-se.
Soluție barem:
Nu poate fi atrasă răspunderea civilă
delictuală a proprietarului magazinului (20% din punctaj) deoarece nu există
obligația de reparare a prejudiciului pentru fapta lucrului, atunci când acesta
este cauzat exclusiv de fapta victimnei înseși (80% din punctaj).
După contestație, se menține soluția, astfel:
„Candidatul a criticat subiectul de concurs
din perspectiva inexistenței, în opinia sa, a posibilității ca o vitrină a unui
magazin să fie construită, în prezent, din sticlă casabilă, motiv pentru care spargerea
vitrinei în ipoteza subiectului denotă faptul că aceasta era impropriu
fabricată.
Rezolvarea acestui subiect de concurs
trebuia însă să pornească de la scenariul indicat: o vitrină a unui magazin s-a
spart ca urmare a acțiunii victimei, care s-a împiedicat accidental și a lovit,
în cădere, vitrina.
Datele subiectului de concurs nu furnizează
informații cu privire la materialele de fabricație ale vitrinei sau la
împrejurarea că aceasta ar fi fost proiectată și construită cu încălcarea unor
dispoziții legale în materie; de altfel, aceste dispoziții legale nu au fost
indicate, în concret, de către candidat și oricum nu făceau parte din cuprinsul
tematicii aferente concursului.
De asemenea, în cuprinsul aceleiași
contestații, candidatul a arătat că „din perspectiva victimei, e un caz
fortuit, nu propria faptă”.
Cerința subiectului de concurs a constat în
indicarea, în mod argumentat, dacă, în cazul expus, poate fi angajată
răspunderea civilă delictuală pentru fapta lucrului, iar nu pentru fapta proprie.
Prin urmare, rezolvarea subiectului de concurs impunea analiza condițiilor
răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat de lucruri, precum și a
eventualelor cauze exoneratoare a unei răspunderi de acest tip.
Potrivit art. 1376 alin. 1 Cod civil,
oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat
de lucrul aflat sub paza sa.
Acest text legal reglementează condițiile
necesare angajării răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat de
lucruri, și anume: existența unui prejudiciu; existența unui raport de
cauzalitate între prejudiciu și lucru (prejudiciul să fi fost cauzat de un
lucru); cel a cărui răspundere juridică se pretinde a fi angajată să fie
paznicul juridic al lucrului respectiv.
În conformitate cu art. 1380 Cod civil, în
cazurile prevăzute la (...) art. 1376, (...) nu există obligație de reparare a prejudiciului,
atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseși ori a unui
terț sau este urmarea unui caz de forță majoră.
Ca atare, fapta victimei nu constituie o
condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul
cauzat de lucruri, ci o cauză exoneratoare a unei atare răspunderi. Ceea ce a
determinat fapta victimei nu prezintă relevanță juridică sub aspectul
existenței acestei cauze exoneratoare de răspundere”.
Am redat integral „motivarea” pentru că multa
lume are încă iluzia că magistratura e apanajul celor inteligenți (și morali,
dar asta e o altă poveste...). Nu e adevărat, aveți aici o mostră de cumplită
imbecilitate; aceasta reprezintă norma în justiție, regula, nu excepția.
Din capul locului precizez că fapta victimei
înseamnă aici intenție sau culpa lata, asimilată dolului (intenției). Să
acuzi victima care alunecă și cade „accidental” de faptă proprie înseamnă să nu
cunoști absolut deloc răspunderea civilă.
Nu e nici măcar neglijență, ci caz fortuit. Cum s-a specificat în contestație, din perspectiva victimei, e un caz fortuit, nu
propria faptă. Rezultă din însuşi enunţ. „Se împiedică ACCIDENTAL în faţa
vitrinei care se sparge” nu e „fapta victimei”. E un eveniment aleatoriu, un
accident, accidental, ceea ce înseamnă un caz FORTUIT (a se vedea Dex online:
https://dexonline.ro/intrare/accidental/243), din mii de indivizi ce trec pe
stradă zilnic prin faţa vitrinei, statistic unul se loveşte de aceasta din când
în când, verificaţi în calculele actuarilor de la societăţile de asigurare. Credeți
că li se refuză despăgubirea de asigurator, dacă riscul era asigurat? Desigur
că nu...
Să exagerăm ipotezele de lucru pentru a pune
în evidenţă principiul. Este regula de interpretare reductio ad absurdum. Deci
înlocuim sticla casabilă, din care zidul exterior al „lucrului” e format, cu un
zid de suliţe sau ţepuşe metalice, foarte ascuţite, aranjate orizontal în zid
şi la distanţa mică una de alta, în locul vitrinei. La orice atingere victima
moare sigur. Să înţelegem că victima care se împiedică şi cade în suliţe moare
din propria culpă şi nu dintr-un viciu/fapt al lucrului construit impropriu?!
Dar sunt și alte discuții de făcut – comparați
ce spun cu „raționamentul” comisiei (astea motivează la fel și când admit și
când resping, „motivarea” fiind identică, aceeași, la fel de ineptă
întotdeauna).
Caracterul nepotrivit al lucrului – și ilegal –
face ca subiect să fie nerealist, imposibil, greșit. NU EXISTĂ în practică. Vitrina
la stradă din sticlă casabilă e un scenariu nu doar nerealist, ci chiar imposibil. Vitrina trebuie să conţină sticlă incasabilă. Enunţul este deficitar şi nerealist
şi ignoră regulile de construire a unei vitrine stradale şi regulile de
autorizare, PUG-urile şi regulamentele de urbanism locale. De oriunde din lume.
Scenariul e nelegal, sigur sunt normative de construcţie în sensul acesta.
Lucrul e impropriu, ceea ce atrage răspunderea
pentru acesta. Nu este vorba despre fapta victimei, ci despre un lucru
impropriu, un defect de proiectare şi construcţie sau doar de construcţie,
vitrină cu sticlă casabilă.
Construcția spațiilor comerciale și
desfășurarea de activități comerciale în spații cu vitrină la stradă sunt
activități supuse autorizării. Nu există nici măcar o singură vitrină la stradă
cu sticlă casabilă în Bucureşti, în ţară sau în lume. Nici măcar un singur caz,
nu se autorizează activități care pun în pericol trecătorii (și care invită
spargeri).
Se reproșează de comisie că „aceste dispoziții legale
nu au fost indicate, în concret, de către candidat”; este vorba despre dispoziții
normative de rang inferior legii, care reglementează cum trebuie să fie un
atare lucru. Nu se puteau indica regulamentele locale deoarece orașul nu era
indicat. Dar acestea există peste tot, comisia trebuia să verifice dacă nu
cunosc un lucru atât de elementar...
