Potrivit
art. 453 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă („NCPC”), partea care pierde
procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească
acesteia cheltuieli de judecată. Reglementarea anterioară, respectiv art. 274
alin. 1 C .
pr. civ., prevedea că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere
(se subînţelege, la cea a părţii câştigătoare), să plătească cheltuielile de
judecată (bineînţeles, în favoarea câştigătorului). În afară de cele două
precizări (de altfel, destul de evidente şi în textul anterior), singura
diferenţă dintre cele două reglementări se regăseşte în sintagma prin care este
desemnată ipoteza care atrage incidenţa regulii, „cădere în pretenţii” (vechi),
respectiv „pierderea procesului” (nou). Personal consider că este vorba despre acelaşi
eveniment pe care legiuitorul îl are în vedere în ambele variante, însă nu îmi
propun decât dezlegarea problemei în raport de actuala reglementare.
Într-adevăr, dacă arhaismul expresiei cădere în pretenţii ar fi putut pe undeva
să obscurizeze modul de funcţionare a unei reguli de procedură, termenii
actualmente întrebuinţaţi nu mai au aceeaşi putere mistificatoare.
