Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (V)

După cum am anunţat în debutul seriei, după partea privitoare la statele europene de după prăbuşirea sistemului Bretton Woods şi la încercările pe cont propriu ale acestora de limitare a fluctuaţiilor propriilor monede, urmează referirea la situaţia de dinaintea celui de-al doilea război mondial, perioadă în care evenimentul monetar cel mai important l-a reprezentat crearea Uniunii monetare latine la iniţiativa împăratului Napoleon al III-lea. Uniunea a fost creată în urma conferinţei monetare de la finele lui 1865 şi a reunit Franţa, Italia, Belgia şi Elveţia, primele semnatare ale unei convenţii monetare, la care ulterior s-a adăugat Grecia (care a semnat în 1868), iar apoi s-au asociat şi alte state, cum ar fi Rusia, Austro-Ungaria, Spania, prin acorduri bilaterale, multe ale ţări aliniindu-şi unilateral politica monetară pentru a fi în concordanţă cu Uniunea latină.

Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (IV)

La summit-ul de la Maastricht, o mică localitate în sudul Olandei, în data de 7 februarie 1992 a fost semnat Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht) de către miniştrii de externe ai statelor comunitare, fiind ulterior ratificat de statele semnatare şi intrând în vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea Europeană şi a adus precizări în ceea ce priveşte criteriile de îndeplinit în vederea participării la etapa finală a Uniunii Monetare (reprezentând stagiul al II-lea al intergării monetare), natura şi durata perioadei de tranziţie, raportul între politica monetară şi fiscală, cadrul instituţional, rolul şi statutul Băncii Centrale Europene.

Prelungirea valabilităţii temporale a garanţiei de participare în cazul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică

Potrivit art. 6 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii: „Perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunţul/invitaţia de participare şi în documentaţia de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru. Atunci când stabileşte perioada de valabilitate a ofertelor, autoritatea contractantă va lua în considerare estimările privind perioada necesară pentru analiza şi evaluarea ofertelor, perioada necesară pentru verificările legate de aceste activităţi, precum şi perioada legală prevăzută pentru rezolvarea eventualelor contestaţii. Fără a afecta prevederile art. 93 alin. (3) şi asumându-şi implicaţiile prevederilor art. 97 alin. (4) lit. b), autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi, după caz, a garanţiei de participare, în situaţii excepţionale care impun o astfel de prelungire”.

Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (III)

Sistemul Monetar European (S.M.E.) a intrat în funcţiune în martie 1979, succedând şarpelui valutar, din care a preluat semnificativ. Toţi cei nouă membrii de atunci ai schemei şarpelui s-au alăturat S.M.E. (dintre care o parte îşi suspendaseră participarea efectivă, nereuşind menţinerea limitelor de fluctuare), participând la noul mecanism al cursului valutar care încorpora, în esenţă, trăsăturile principale ale vechiului şarpe. Şi în acest caz au fost stabilite parităţi pentru fiecare pereche de monede, iar aceste parităţi, odată stabilite, puteau fi schimbate de douăsprezece ori. Acordul prevedea obligativitatea menţinerii cursurilor în limitele a 2,25% (6% în mod excepţional) de fiecare parte a parităţii, o suplimentare a facilităţilor de credit şi menţinerea fondului european de cooperare monetară.