Judecarea în primă instanță a
litigiilor de contencios administrativ potrivit Noului Cod de procedură civilă, în Revista Forumul Judecătorilor nr. 1/2015
Aplicabilitatea art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în materia contenciosului administrativ, în volumul “Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane”, vol.
25, Ed. Limes & Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, apărut sub egida Academiei
Române, Filiala Cluj-Napoca, Institutul de istorie “George Bariţiu”,
Departamentul de cercetări socio-umane
Informarea asupra dreptului străin în forul român, în “Revista de Drept Comercial” nr. 11/2012
Noul regulament comunitar privind comunicarea şi notificarea de acte judiciare şi extrajudiciare în strainătate în materie civilă şi comercială, în Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu”
din Cluj-Napoca, Series Humanistica, tom. VIII,
2010
Viaţa Privată a Magistraţilor în
Jurisprudenţa Recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în
Revista Forumul Judecătorilor nr. 4/2010
Ajutorul public judiciar, în “Revista de Drept Comercial” nr. 5/2009
Natura juridică şi efectele termenului de exercitare a acţiunii
disciplinare împotriva magistraţilor, în
Revista Forumul Judecătorilor nr. 2/2009
Discriminarea generată de jurisprudenţa
Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie în materia gradului profesional al procurorilor DNA şi DIICOT (în colaborare), în Revista Forumul Judecătorilor nr. 1/2009
Prezumţia de nevinovăţie în procesul penal, în „Pandectele române”, Supliment
Lucrările sesiunii ştiinţifice anuale Academia Română – Filiala Cluj-Napoca,
Institutul de istorie „George Bariţiu”, Departamentul de cercetări socio-umane,
26-27 octombrie 2007
Comunicarea şi notificarea de acte judiciare şi extrajudiciare în străinătate potrivit Convenţiei de la Haga din1965, în “Revista de drept al
afacerilor” nr. 7/2007
Accesul străinului la justiţie în România, în „Revista română de Drept Internaţional Privat şi Drept Comparat”, 2007
Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 1.348/2000 privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială, în “Revista de Drept Comercial” nr. 7-8/2007
Suspendarea executării actului administrativ, în “Revista de Drept Comercial”
nr. 2/2007
Comunicarea actelor judiciare şi extrajudiciare în şi din străinătate potrivit dreptului intern, în “Dreptul” nr. 7/2006
Comisiile rogatorii internaţionale efectuate în sistemul Legii nr. 189/2003, în
“Revista română de drept al afacerilor” nr. 1/2006
Condiţii speciale de formă pentru înscrisurile depuse în probaţiune în litigiile civile internaţionale. Apostila, în volumul “Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor
socio-umane”, vol. 15, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2006, apărut sub egida
Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Institutul de istorie “George Bariţ”,
Departamentul de cercetări socio-umane
Particularităţi ale executării în România a unei comisii rogatorii internaţionale în materie civilă sau comercială emisă într-o procedură de discovery, în “Revista de drept comercial” nr. 3/2006
Specificul obiectului probei în litigiile civile internaţionale, în volumul
“Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane”, vol. 14, Ed.
Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, apărut sub egida Academiei Române, Filiala
Cluj-Napoca, Institutul de istorie “George Bariţ”, Departamentul de cercetări
socio-umane
Interpretarea dispoziţiilor referitoare la competenţă cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 – privire specială asupra contractelor administrative ca reper ce determină competenţa materială a instanţei, în volumul “Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio-umane”,
vol. 14, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, apărut sub egida Academiei Române,
Filiala Cluj-Napoca, Institutul de istorie “George Bariţ”, Departamentul de
cercetări socio-umane
Consideraţii privind aprobarea tacită, în volumul “Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor
socio-umane”, vol. 13, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, apărut sub egida
Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Institutul de istorie “George Bariţ”,
Departamentul de cercetări socio-umane
Procedura de citare a societăţilor comerciale în procesul civil. Privire specială asupra afişării ca modalitate de îndeplinire a acesteia, în “Revista
de drept comercial” nr. 4/2005
Modificările aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 şi prin Legea nr. 493/2004, în “Dreptul” nr. 4/2005
Câteva consideraţii privind efectele procedurale ale înfiinţării unui tribunal specializat comercial, în “Revista de drept comercial” nr. 2/2005
Unele probleme de competenţă în materie comercială întâlnite în practica judiciară, în “Dreptul” nr. 2/2005
Câteva consideraţii în legătură cu dispoziţiile tranzitorii prevăzute de Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2004 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, în
“Revista de drept comercial” nr. 7-8/2004
Întoarcerea executării silite, în “Dreptul” nr. 10/2003
Natura juridică a necompetenţei instanţei judecătoreşti de a judeca un litigiu pentru care există convenţie arbitrală, în “Dreptul” nr. 7/2003
Câteva reflecţii în legătură cu neconstituţionalitatea unor articole din Legea nr. 543/2002, în “Dreptul” nr. 2/2003
Riscul valutar de tranzacţie, în “Tribuna economică” nr. 44/2002
Actualizarea creanţei în faza executării silite, în
“Tribuna economică” nr. 39/2002
Principiul continuităţii contractelor, în “Tribuna economică” nr. 15/2002