marți, 29 august 2017

Inspectia Judiciara la Ministerul Justitiei, numai daca se ia totul de la zero


Ministrul Justitiei propune mai multe modificari pentru legile justitiei, dintre care doua raspund necesitatii reale de responsabilizare a corpului magistratilor. Nimic nu este mai evident in justitie decat lipsa de raspundere a judecatorilor si procurorilor, atat in penal, cat si in disciplinar, indeosebi a celor care ar trebui sa investigheze aceste aspecte si care s-au obisnuit de ani de zile sa acopere in bloc fraudele, falsurile, abuzurile voite ale magistratilor. Acoperirea se realizeaza, bineinteles, prin fraude, falsuri si abuzuri inca si mai mari decat cele acoperite.
Structura speciala in parchetul general este necesara fie si numai pentru faptul ca in prezent exista un blocaj deplin si concertat care impiedica orice investigatie, cat de marunta. La ora actuala nici macar nu se inregistreaza ca dosar penal o plangere facuta impotriva unui judecator (exista o politica de sistem in acest sens, incercati si vedeti), daramite sa se cerceteze cat de cat. In situatia in care ar exista o directie specializata, evident ca lucrarile ar fi inregistrate in penal, in loc de la rubrica de petitii administrative, cum se procedeaza abuziv acum. Odata acest prim pas facut, e de presupus ca macar niste verificari vor exista, ceea ce ar fi deja o mare victorie pentru cetateanul obisnuit.
In conditiile in care la acest moment sistemul judiciar – cu totul falimentar, o bataie de joc la adresa cetatenilor – impiedica un petent sa inregistreze ca atare o plangere penala impotriva unui magistrat (care poate bea pana cade sub masa sau pana ajunge la dezalcoolizare ori prizeaza cu avocatul unei parti, fara minima decenta sa se abtina de la judecarea cauzei, de exemplu), refuzandu-i cel mai elementar drept, este absolut imposibil ca prin schimbarea propusa sa fie mai rau ca acum, pur si simplu pentru ca nu se poate.
Tot astfel, pentru crearea unui angrenaj de frane si contragreutati, esenta democratiei institutionale, este utila plasarea Inspectiei Judiciare la Ministerul Justitiei (unde a mai fost), insa aceasta operatiune trebuie sa aiba loc in conditii care sa permita anchete reale, libere de falsuri, aranjamente si incompetenta, adica prin reformarea totala a institutiei. Ministrul justitiei are raspundere mult mai mare decat oricine din sistem, sigur mult mai mare decat membrii CSM care acum ar trebui, prin ipoteza, sa cenzureze derapajele si inactiunea selectiva a inspectiei. Avand aceasta raspundere, fie ea si politica, ministrul nu poate abuza parghiile specifice la modul la care se face acum. Ar fi un pas inainte foarte mare. Dar balastul care trebuie inlaturat – ma refer la calitatea umana execrabila din inspectie (nu mult diferita de magistratura in ansamblu) – se poate elimina numai prin numirea unor inspectori profesionisti, nu a unor judecatori detasati, legati cu nenumarate fraie invizibile de persoane si locatii din sistem. Numai astfel, cu o noua mentalitate si cu o competenta cat de cat s-ar putea tempera fraudele masive pe care inspectia judiciara le face fara nici un fel de problema sau raspundere, cum ar fi faptul ca nici macar nu repartizeaza aleatoriu computerizat cauzele, nu inregistreaza toate lucrarile, dau pe sub mana din dosare acte si informatii, emit raspunsuri inepte la petitii, fara nici un fel de cercetare si ocolind intentionat problematica reala, evita efectuarea de minime verificari sub diverse pretexte etc. Nu cu gospodine numite de circa 15 ani (desi legal exista plafon, nerespectat in nici un caz), obisnuite cu libertatea desantata de a falsifica si abuza, ci cu inspectori noi, competenti, fara apucaturile si tarele care acum maculeaza o institutie ajunsa o catastrofa, se va realiza un progres.
Este regretabil ca nu se cunoaste mai bine de catre societate starea de lucruri reala din magistratura, unde falsul si frauda sunt atat de raspandite - un fel de „sport national” al magistratilor, alaturi de incompetenta - incat nu mai sunt bagate in seama, nu mai mira pe nimeni si trec mai departe intr-o deplina tacere. Ilustrativ este cazul numitei Chis Andrea Annamaria, membru CSM, care, oricat ar parea de incredibil, este atat membru CSM cu activitate permanenta cat si cadru universitar (ajunsa prin discriminarea cetatenilor romani nevorbitori de limba maghiara) cu norma intreaga, ceea ce este imposibil atunci cand legea este respectata, fiind din start vorba despre o frauda a cel putin unui regim integral de munca. Bineinteles ca frauda este inseparabila de fals si ma intreb daca presedintele CSM care semneaza ordine de deplasare pentru zi de vineri (cea in care Chis si-a grupat pseudo-activitatile universitare) si deconturi de avioane chiar nu stie ca respectiva se deplaseaza in Cluj-Napoca nu pentru activitati ca membru CSM ci pentru a fuseri intr-o zi o munca care se face de catre toti restul in cinci zile pe saptamana.