miercuri, 28 februarie 2018

Jurisprudenţă CJUE referitoare la posibilitatea reducerii salariilor bugetarilor (inclusiv magistraţi)


Prin hotărârea din 27 februarie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră), pronunţată în cauza C64/16, în procedura Associação Sindical dos Juízes Portugueses împotriva Tribunal de Contas, Curtea a declarat că: Art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenţei judecătorilor nu se opune aplicării în cazul membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi, Portugalia) a unor măsuri generale de reducere salarială, precum cele în discuţie în litigiul principal, legate de constrângeri de eliminare a unui deficit bugetar excesiv, precum şi de un program de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene”.
Prin întrebarea preliminară, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească dacă principiul independenţei judecătorilor, consacrat la art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TUE şi la art. 47 din cartă, precum şi în jurisprudenţa Curţii, trebuie interpretat în sensul că se opune măsurilor de reducere salarială aplicate magistraţilor din Portugalia, impuse în mod unilateral şi continuu de către alte autorităţi sau organisme constituţionale, având în vedere cerinţele imperative privind eliminarea deficitului bugetar excesiv şi asistenţa financiară reglementată de dispoziţiile de drept al Uniunii.
Prin Legea nr. 75/2014, legiuitorul portughez a redus, începând din luna octombrie 2014 şi în mod temporar, cuantumul remuneraţiei unei serii de titulari de funcţii publice şi de persoane care exercită funcţii în sectorul public.